Piaţa soluţiilor de verificare a identităţii la distanţă (eKYC - electronic Know Your Customer) s-ar putea dubla în 2023, pe măsură ce companiile din sectorul financiar - bancar şi magazinele online investesc în implementarea acestor tipuri de soluţii şi se conformează legislaţiei naţionale şi europene în vigoare, potrivit unei analize a companiei româneşti Qoobiss.
În prezent, în România, aproximativ 35% dintre companii folosesc astfel de soluţii. Amplificarea fenomenului de digitalizare în business şi adoptarea utilizării serviciilor online de către clienţii finali, precum şi nevoia de reducere a costurilor operaţionale ale companiilor, prin automatizarea proceselor de identificare şi necesitatea de a controla mai bine cheltuielile vor fi, anul acesta, motoarele de creştere ale pieţei de soluţii de verificare a identităţii online.
Alinierea la normele legislative în vigoare va contribui la creşterea pieţei. În ultimul an, piaţa din România s-a modificat, în sensul migrării activităţii din offline în online. Iar acest lucru, potrivit prevederilor legale, presupune ca parafarea documentelor să fie făcută cu semnătură electronică. Înainte de semnarea electronică a documentelor, este necesară identificarea clienţilor prin soluţii de verificare la distanţă a identităţii.
"Estimăm o creştere de peste 200% a portofoliului de clienţi în 2023 faţă de anul trecut. La nivelul întregii pieţe, automatizarea procesului de KYC accelerează, punându-se accent pe utilizarea tehnologiilor avansate, precum inteligenţă artificială, învăţare automată şi prelucrarea limbajului natural. Acest lucru va conduce la reducerea costurilor şi la îmbunătăţirea eficienţei procesului de tip KYC", spune Ileana Comănescu, Product Manager KYC Global la Qoobiss, menţionând că, în 2023, vizează implementarea serviciului de identificare video la distanţă pentru cel puţin un beneficiar din Spania sau Estonia, ţări pe care compania le are în vedere pentru extinderea operaţiunilor.
În prezent, Qoobiss are birouri în România şi Republica Moldova.
"Pentru acest an, avem în vedere atât extinderea geografică, cât şi diversificarea portofoliului de clienţi, ţintind mai multe industrii. Targetul nostru este ca, până la finalul anului, să furnizăm soluţii pentru cel puţin una dintre următoarele industrii: servicii medicale, telecom, asigurări şi pensii private".
În prezent, cele mai multe investiţii în acest tip de soluţii le fac instituţiile bancare şi non-bancare, companiile multinaţionale şi din industriile de jocuri de noroc, fintech ci crypto. În 2023 şi companii din turism, educaţie, telecom, servicii medicale, asigurări, car-sharing şi din industria băuturilor alcoolice vor apela tot mai mult la soluţii de tip KYC, apreciază specialiştii Qoobiss.
La finalul anului trecut, Qoobiss a devenit furnizor acreditat de Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) pentru servicii de verificare a identităţii la distanţă, utilizând mijloace video.
Soluţia Qoobiss Identify a fost dezvoltată pentru a asigura integrarea cu documentele de identitate în orice format, inclusiv pentru noile cărţi electronice de identitate, ce vor fi aliniate cu regulamentul european referitor la îmbunătăţirea securităţii documentelor de identitate ale cetăţenilor UE.
Soluţia software Qoobiss Identify este 100% automatizată şi permite identificarea clienţilor la distanţă prin utilizarea celor mai noi tehnologii biometrice şi AI, respectând obligaţiile legale privind procesul de identificare al clienţilor la distanţă.
Software-ul oferă rezultate rapide şi precise referitoare la identitatea clienţilor, având ca scop validarea identităţii, conform documentelor de înregistrare. Prin intermediul acestei soluţii, identitatea clienţilor este verificată în conformitate cu legile privind confidenţialitatea, legislaţia anti-fraudă şi cerinţele legislative privind KYC, garantând astfel conformitatea şi siguranţa procesului de verificare a identităţii şi reducând riscul de amenzi şi daune reputaţionale.
Soluţia Qoobiss Identify se integrează rapid cu procesele interne existente, fără a necesita adaptări ale fluxurilor de operaţiuni în companiile în care este implementată.