STUDIU DELOITTE: Bugetele pentru activităţile de marketing digital vor creşte cu aproape 15% până la sfârşitul anului 2021, iar publicitatea tradiţională va scădea uşor


Companii / 29 octombrie 2021

Ruxandra Băndilă, Director Marketing şi Business Development, Deloitte România

Ruxandra Băndilă, Director Marketing şi Business Development, Deloitte România

Bugetele pentru activităţile de marketing în mediul digital vor creşte cu aproape 15% până la sfârşitul anului 2021 şi vor reveni la nivelurile de creştere preconizate înainte de debutul pandemiei, în timp ce publicitate tradiţională continuă tendinţa descendentă, înregistrând o scădere de aproape 1%, conform celei mai recente ediţii a raportului Deloitte Chief Marketing Officer. În plus, studiul evidenţiază faptul că marketingul digital a devenit un pilon important pentru rezultatele companiilor în acest an pandemic. În toate sectoarele, ponderea contribuţiei activităţilor de marketing digital la performanţa companiilor a crescut în medie cu 33% în cursul anului 2020, evidenţiază specialiştii în marketing.

Potrivit studiului Deloitte, principalele activităţi de marketing digital în care au investit companiile au fost optimizarea propriilor pagini web (74%), promovarea pe canalele digitale şi în motoarele de căutare (65%) şi marketing direct pe canale digitale (57%), arată studiul. Industriile care investesc cel mai mult în optimizarea site-urilor web sunt serviciile destinate persoanelor fizice şi transporturile, în timp ce domeniile farmaceutic/biotehnologic, bunuri de larg consum şi tehnologia/platformele digitale/software investesc mai mult în promovarea pe canalele digitale şi în motoarele de căutare, precum şi în marketingul digital direct.

Studiul arată, de asemenea, că bugetele de marketing alocate pentru promovarea pe dispozitive mobile (telefoane, tablete) şi în social media au crescut uşor faţă de anul precedent, de la 14% la 19% din totalul bugetelor de marketing în cazul dispozitivelor mobile, şi de la 13% la 15% pentru social media. Specialiştii participanţi la studiu estimează că bugetele destinate ambelor categorii vor avea o creşte mare în următorii cinci ani, până la 36% din bugetele de marketing, în cazul promovării pe mobil, şi până la 25%, în cazul social media. Industriile care alocă cea mai mare parte din bugetele lor de marketing promovării pe dispozitivele mobile sunt serviciile destinate persoanelor fizice şi transporturile, în timp ce domeniul energiei şi cel farmaceutic/biotehnologic sunt la extrema opusă. Industriile care cheltuiesc cea mai mare parte a bugetelor de marketing pe promovarea în social media sunt comunicaţii/media şi serviciile destinate persoanelor fizice, în timp ce serviciile bancare şi financiare sunt la polul opus.

"În contextul în care activităţile de marketing digital au luat amploare în timpul pandemiei de COVID-19, este momentul ca specialiştii din domeniu să treacă la nivelul următor şi să îşi dezvolte strategia prin valorificarea canalelor digitale şi prin utilizarea datelor cu scopul de a crea experienţe personalizate pentru clienţi. Studiul subliniază că organizaţiile ar trebui să apeleze în continuare la tactici şi strategii variate, cum ar fi: să se concentreze pe dezvoltarea de interfeţe digitale pentru a îmbunătăţi interacţiunea cu clienţii, să integreze utilizarea de date pentru a cunoaşte cât mai bine comportamentul clientului, să construiască parteneriate şi să investească în cele mai noi tehnologii de automatizare pentru a comunica eficient cu clienţii în mediul virtual", a spus Ruxandra Băndilă, Director Marketing şi Business Development, Deloitte România.

Specialiştii în marketing implementează tot mai des soluţii care folosesc inteligenţa artificială şi machine learning în activitatea lor, subliniază studiul, acestea înregistrând, din 2018, o creştere anuală de aproximativ 10%. În prezent, companiile din domeniul tehnologiei investesc cel mai mult în AI şi machine learning, iar industria farmaceutică/biotehnologie, cel mai puţin. În viitor, aşteptările privind utilizarea inteligenţei artificiale şi machine learning sunt chiar mai mari şi se estimează că vor creşte cu aproape 20% în următorii trei ani, au subliniat respondenţii.

În ceea ce priveşte locurile de muncă din domeniul marketingului, raportul arată că proiecţiile sunt optimiste, cu o creştere de aproape 8% a locurilor de muncă până la sfârşitul anului 2021 faţă de anul precedent, când specialiştii în marketing au prognozat o scădere a angajărilor.

Raportul Deloitte Chief Marketing Officer este rezultatul a peste 350 interviuri realizate în Statele Unite ale Americii în rândul specialiştilor seniori din domeniul marketingului din 16 industrii. Studiul analizează impactul pandemiei de COVID-19 asupra marketingului din punctul de vedere al bugetelor, performanţei, forţei de muncă şi al organizaţiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb