STUDIU EPG: Opţiunile României pentru eliminarea dependenţei de importuri de gaze naturale din Federaţie Rusă

Şocul geopolitic cauzat de invazia militară a Ucrainei de către Federaţia Rusă zguduie nu doar sistemul european de securitate, ci şi securitatea energetică a Uniunii Europene, care îşi acoperă nu mai puţin de 40% din consumul de gaze naturale prin importuri din Rusia.

Între statele esteuropene puternic dependente de importurile de gaze ruseşti, România are o situaţie relativ privilegiată, fiind un producător semnificativ de gaze. Cu toate acestea, ponderea importurilor din consumul total a crescut în ultimii ani, depăşind 20% în 2021. În plus, producţia autohtonă a observat un declin constant după 1990. La actuala producţie anuală, cu o rată anuală subunitară de înlocuire a rezervelor, rezervele dovedite de gaze ale României se vor epuiza în 10-12 an

În Declaraţia de la Versailles liderii europeni au afirmat necesitatea eliminării importurilor de hidrocarburi din Federaţia Rusă. Prin planul REPowerEU, Comisia Europeană a propus măsuri concrete prin care UE să devină independentă de importurile de gaze naturale din Rusia până în 2027. De asemenea, Comisia avansat o propunere privind obligativitatea înmagazinării de 80% din capacitatea totală a depozitelor până în noiembrie 2022, echivalentă în România cu 26,4 TWh.

Aceste propuneri răspund riscului de sistare a importurilor din Federaţia Rusă, fie ca replică a Rusiei la sancţiunile europene, fie ca extindere a sancţiunilor impuse de UE. Scenariul pesimist al unei stopări complete a exporturilor de gaze din Rusia către UE este o posibilitate distinctă, făcând necesară înţelegerea impactului asupra României. Cu toate acestea, scenariul mai probabil este cel în care contractele pe termen lung ale Gazprom vor continua să fie onorate. Acest scenariu include planificarea unei eliminări treptate a importurilor în România în următorii an.

Studiul EPG prezintă rezultatele unor calcule şi exerciţii de modelare care răspund la trei întrebări:

Care ar fi implicaţiile sistării importurilor de gaze naturale din Federaţia Rusă pentru

următoarea iarnă? Cum şi-ar asigura România stocurile minime obligatorii?

- Cum putem elimina complet importurile de gaze naturale până la finalul deceniului?

- Care va fi rolul gazelor într-o economie neutră din punct de vedere climatic în 2050?

Planificarea strategiei României trebuie să se bazeze în principal pe reducerea consumului şi mai puţin pe diversificarea surselor de producţie şi import de gaze. Pe lângă contextul geopolitic nefavorabil din Marea Neagră, o eventuală demarare a producţiei din apele de mari adâncimi ar necesita 5-6 ani prealabili de dezvoltare. Excepţie face zăcământul de apă mică Midia, care ar putea deveni operaţional în următoarele luni, dar volumul scontat al producţiei anuale este insuficient. Surse alternative de import pot deveni disponibile în cantităţi limitate prin conectareala Coridorul Sudic (TANAP-TAP) şi accesul la importuri de gaz natural lichefiat ale altor state.

În această situaţie, imperativul de termen scurt al siguranţei livrărilor de gaze trebuie armonizatcu politicile energetice şi climatice ale UE, care presupun reducerea consumului de combustibili fosili, inclusiv de gaze naturale. Consumul de energie României a scăzut deja cu peste 50% faţă de 1990, ajungând la un total de 113 TWh în 2020. Consumul casnic, în special pentru încălzirea locuinţelor, este singurul care a înregistrat o creştere, ajungând la 41 TWh în 2020.

Pe termen scurt, o analiză a bilanţului fluxurilor zilnice din perioada aprilie 2022 - martie 2023, orientată asupra capacităţii României de a-şi îndeplini obligaţiile de înmagazinare şi de a traversa iarna fără importuri de gaze din Federaţia Rusă, indică un potenţial deficit de 16,5 TWh (luând în considerare unele surse alternative de import şi începerea producţiei din zăcământul Midia). Reduceri suplimentare de consum ar putea fi obţinute prin:

Scăderea temperaturii ambientale cu 1°C sau 2°C în locuinţele cu centrale individuale pe gaz şi în clădirile comerciale şi publice ar duce la economisiri între 2,26 şi 4,41 TWh/an;

Utilizarea păcurii ca măsură excepţională în 5 CET-uri timp de 4 săptămâni ar genera

economii de gaze de maxim 0,5 TWh/an.Deficitul rămas ar trebui acoperit fie prin importuri suplimentare, fie prin întreruperea furnizării către consumatorii industriali întreruptibili. Estimările prezentate se bazează pe un consum industrial normal, neluând în calcul sistările temporare a activităţii marilor consumatori, ca urmare

a crizei preţurilor energiei.

Pe termen mediu, o serie de măsuri ar putea duce la reducerea consumului de gaze cu 46,6 TWh/an în 2030, comparativ cu importuri de 23 TWh în 2020. Măsurile ar genera o reducere a cheltuielilor pentru achiziţionarea gazelor şi certificatelor de CO2 de euro4,43 miliarde pe an în 2030:

Înlocuirea producţiei de hidrogen obţinut prin reformarea gazului natural cu hidrogen

verde obţinut prin electroliză alimentată de surse de energie regenerabile;

Instalarea a un milion de pompe de căldură, care vor înlocui centrale termice murale;

Atingerea unei rate de renovare a clădirilor de 2% pe an;

Înlocuirea capacităţilor termice pe gaze naturale de producţie a energiei electrice ce nu

funcţionează în cogenerare cu capacităţi regenerabile.

În total, doar pentru aceste măsuri ar fi necesară instalarea a 6 GW de surse fotovoltaice, 3,1 GW eoliene, 2 GW de instalaţii de stocare a energiei, 1 milion de pompe de căldură, 1,75 GW de electrolizoare, şi renovarea a 450.000 de locuinţe care folosesc centrale murale. Costul total de investiţie ar fi de aproximativ euro31,3 miliarde, dintre care euro18 miliarde doar pentru renovarea clădirilor, costuri care pot fi acoperite prin economiile generate cu achiziţionarea gazelor.

Pe termen lung, scenariul optim dezvoltat de EPG ca parte a unui exerciţiu de modelare în care România atinge neutralitatea climatică indică o reducere a consumului de gaze naturale cu peste 90% (până la 11,7 TWh/an) până în 2050. Utilizarea gazelor ar rămâne nişată în câteva activităţi industriale (5,9 TWh) şi încălzirea unor locuinţe (5,62 TWh). Aşadar, o strategie bazată pe reducerea consumului de gaze este aliniată cu obiectivele climatice pe termen lung ale UE.

EPG recomandă implementarea a zece măsuri ambiţioase, dar fezabile:

1. Lansarea unei campanii de informare pentru reducerea temperaturii ambientale în locuinţe, identificarea spaţiilor neutilizate şi evitarea supra-încălzirii din clădiri publice şi comerciale;

2. Actualizare listei consumatorilor întreruptibili de siguranţă, pe baza unei centralizări a datelor de consum de gaze a termocentralelor şi a producătorilor industriali;

3. Renunţarea la investiţii în noi reţele de distribuţie a gazului şi în termocentrale care nu funcţionează în cogenerare de căldură şi chiar interzicerea centralelor murale în clădirile noi;

4. Lansarea unui program naţional pentru instalarea pompelor de căldură;

5. Accelerarea eficientizării energetice a clădirilor în sinergie cu promovarea prosumatorilor;

6. Eliminarea tuturor barierelor legislative şi simplificarea procedurilor de avizare a proiectelor regenerabile, precum şi extinderea urgentă a reţelelor electrice de transport şi distribuţie;7. Prioritizarea hidrogenul produs prin electroliză şi folosirea acestuia eminamente în industrie;8. Retehnologizarea instalaţiilor industriale cu activitatea întreruptă temporar;

9. Formarea profesională a specialiştilor energetici şi sporirea capacităţii administrative;

10. Alinierea strategiei de securitate energetică cu tranziţia energetică şi climatică.