Mai mult de 10% dintre poziţiile curente deschise din domeniul financiar rămân neocupate, ceea ce încarcă volumul de muncă al angajaţilor existenţi, iar costurile cu forţa de muncă sunt estimate să crească cu circa 16%, conform unui comunicat remis redacţiei. Acestea sunt câteva dintre concluziile studiului "CFO-Study - Finance and the War for Talents", realizat, în ianuarie 2023, de compania de consultanţă în management Horvath, care are patru decenii de experienţă internaţională, fiind activă şi în România, din 2005.
Potrivit sursei citate, raportul arată că găsirea oamenilor potriviţi şi a competenţelor necesare pentru poziţiile deschise în timp util sunt cele mai mari provocări privind forţa de muncă pe segmentul financiar. Astfel, 95% dintre respondenţii la studiu afirmă că nu reuşesc să ocupe posturile vacante la timp, iar 85% spun că există o discrepanţă aflată în creştere de competenţe şi abilităţi între angajaţi şi cerinţele jobului.
Poziţiile pentru care deficitul de personal este cel mai acut într-o organizaţie financiară sunt cele de: Controlling (73%), Data Center/IT (68%) şi contabilitate (32%), arată studiul Horvath, realizat în rândul a câteva zeci de executivi financiari de top din ţări precum Germania, Slovacia, Austria, Elveţia şi Liechtenstein.
Analiza arată că această competiţie de talente, atât internă, cât şi globală, reprezintă cele mai mari provocări în privinţa atragerii de personal nou. Astfel, 76% dintre respondenţii la studiu se confruntă cu o competiţie acerbă pentru talente în anumite locaţii ale companiilor, 59% dintre aceştia se confruntă cu competiţia globală aflată în creştere de pe piaţa muncii, 46% cu schimbări locale demografice şi 32% cu lipsa calificării (în domeniul financiar existând o cerere foarte mare de cunoştinţe specifice).
Totodată, studiul Horvath arată că abilităţile interactive (66%) şi cele de business (63%) vor fi cele mai căutate în 2025. În privinţa celor interactive, pe primul loc în rândul respondenţilor se află cele de comunicare şi colaborare (71%), urmate de orientarea spre soluţii (60%). Abilităţile specifice şi funcţionale de business rămân importante pentru rolurile de execuţie în domeniul financiar. Înţelegerea business-ului, aptitudinile digitale, cele legate de data strategy şi application, dar şi capacitatea de implementare sunt cele mai căutate abilităţi de business, subliniază sursa citată.
În aceste condiţii, conducătorii departamentelor financiare (CFOs) apelează, în primul rând, la eficienţă pentru a contracara lipsa forţei de muncă în viitor. Potrivit studiului, cele mai eficiente măsuri de combatere a acestui fenomen presupun ca organizaţiile financiare să devină mai atractive pentru noi talente.
"Atragerea talentelor în companii a fost, este şi va rămâne o provocare pentru multe domenii de activitate. Actualul "Război al talentelor' din domeniul financiar este pus de executivii financiari, respondenţi în studiul nostru, pe baza unor factori externi. Măsurile de prevenire a acestui fenomen se concentrează pe metode ce ţin de eficienţă pentru a reduce nevoia de forţă de muncă. Astfel, creşterea investiţiilor în soluţii digitale, realizarea unor ajustări, schimbări organizaţionale în sectorul financiar şi crearea unui mediu de lucru flexibil, sunt printre cele mai importante măsuri care pot fi luate", a declarat Anca Moiş, Senior Manager, Horvath România în comunicat.