STUDIU IBIS HOTELS: Cazare de patru ori mai scumpă în Alba Iulia, de 1 decembrie

A.T.
Ziarul BURSA #Companii #Turism / 21 noiembrie 2018

Cazare de patru ori mai scumpă în Alba Iulia, de 1 decembrie

Aproape toate hotelurile şi pensiunile sunt pline pe o rază de 100 km

Ceremoniile de 1 Decembrie de la Alba Iulia vor atrage un număr mare de români încât toate hotelurile din zonă sunt rezervate aproape integral cu un an înainte, iar puţinele camere rămase disponibile în oraş se vând acum de patru ori mai scump decât în mod obişnuit, arată un stiudiu realizat de Ibis Continental Hotels, companie care operează patru hoteluri în România, dintre care două în Bucureşti şş câte unul în Sibiu şi Constanţa.

În plus, turiştii care nu au mai găsit camere în zonă şi nici nu sunt dispuşi să plătească sume exorbitante pe o noapte de cazare au rezervat şi vor umple aproape toate pensiunile şi hotelurile pe o rază de 100 de kilometri în jurul oraşului Alba Iulia, potrivit studiului.

Conform datelor, Alba Iulia are o capacitate de cazare de numai 43 de unităţi, care însumează 723 de camere, respectiv 1.433 de locuri de cazare. În imediata apropiere, turiştii au avut ca variante de cazare doar Sebeş, cu încă 991 de locuri, precum şi Blaj şi Aiud, cu o capacitate şi mai mică.

În acest context, locurile de cazare din judeţul Alba au fost rezervate pentru minivacanţa de 1 Decembrie cu mai bine de un an în urmă, iar puţinele locuri rămase libere au ajuns să fie puse în vânzare cu tarife de patru ori mai mari comparativ cu un weekend obişnuit, conform Ibis Hotels.

Analiştii transmit că se aşteaptă o afluenţă mare de vizitatori în oraş de Ziua Naţională, lucru care, din punct de vedere al cazărilor, va fi o mare provocare. Aceştia susţin că se va apela la orice formă de cazare posibilă (pe lângă cele clasificate fiind luate în calcul şi cazările la rude, cunoscuţi, Airbnb sau alte forme de închiriere).

De asemenea, cazările în judeţele învecinate vor fi o variantă, dar aceasta doar cu acceptarea unui parcurs dificil în ziua de 1 decembrie, când autorităţile din Alba Iulia pregătesc mai multe zone de parcare în afara oraşului de unde, cu autocare sau pe jos, lumea se va îndrepta spre Piaţa Unirii, consideră analiştii.

Călin Ile, directorul general al Ibis Continental Hotels, a declarat: "Acest lucru face, însă, ca Sibiul, Clujul, Deva, chiar şi Sighişoara sau orice alt oraş aflat la cel mult 100 de kilometri de Alba Iulia să devină o opţiune de cazare pentru acele zile. Hotelurile din Sibiu, spre exemplu, au oferte speciale prin care reuşesc să atragă turiştii de 1 decembrie, iar asta face ca deja ele să fie rezervate aproape în totalitate".

În paralel, şi alte oraşe din ţară organizează evenimente pentru a marca Centenarul. Se aşteaptă, spre exemplu, ca Bucureştiul să aibă şi el manifestări speciale care să atragă turişti veniţi să vadă parada militară şi poate chiar noua catedrală, care pare că va avea primele ceremonii de deschidere cu această ocazie, conform sursei citate.

"În astfel de momente se vede cât de importanta ar fi o infrastructură rutieră funcţională pentru a susţine şi dezvolta şi alte sectoare ale economiei, cum ar fi turismul", a afirmat Călin Ile.

Din păcate, autorităţile din turismul românesc nu reuşesc să facă în aşa fel încât această efervescenţă turistică să fie atinsă în mai multe perioade din an, şi chiar mai mult decât atât, să atragă cu evenimentele respective un număr mare de turişti străini, spun reprezentanţii Ibis Hotels.

România se bazează încă pe turistul autohton, care aduce 75% din încasările din turism la nivel naţional, fiind singura ţară din Europa de Est cu balanţă deficitară în turism (adică banii cheltuiţi de români în străinătate sunt mai mulţi decât cei aduşi de străini în ţară), mai transmite sursa citată.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb