Studiu PricewaterhouseCoopers: Revoluţia digitală, inevitabilă

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #IT / 17 iunie 2009

Piaţa globală de media şi divertisment, incluzând atât vânzările către consumatori, cât şi veniturile din publicitate, vor creşte cu o rată anuală agregată de 2,7% în perioada 2009-2013, atingând 1,6 trilioane de dolari în ultimul an previzionat, relevă un studiu realizat de compania PricewaterhouseCoopers.

Potrivit sursei citate, în 2009 pe segmentele analizate se va înregistra o scădere cu 3,9%, o creştere firavă, de 0,4%, urmând să fie consemnată în 2010.

Specialiştii companiei de consultanţă sunt de părere că piaţa de media şi divertisment va scădea în 2009 cu 1,2%, rămânând la un nivel scăzut şi în 2010 şi înregistrând o creştere relativ mică de 3,2% în 2011.

Pentru stoparea acestui fenomen, măsurile anti-recesiune vor fi diferite de la ţară la ţară şi de la regiune la regiune, se notează în studiul de specialitate. Astfel, America Latină şi Asia Pacific rămân zonele cu cele mai mari creşteri, înregistrând o rată anuală agregată de 5,1% şi 4,5% până în 2013, ajungând la 73 de miliarde dolari, respectiv 413 miliarde dolari. Excluzând Japonia, ţara cu cel mai mare consum din regiunea Asia Pacific (45% din totalul consemnat în 2008), consumul de media şi divertisment în această zonă va creşte cu un procent agregat anual de 7,1% pe parcursul perioadei previzionate.

"În anii anteriori vorbeam de ‚Generaţia Net" şi modul în care cererea acesteia determină industria să adopte noi modele de business. În mod interesant, în aceste condiţii de venit elastic în care trebuie să tragem de puterea de cumpărare şi mai mult decât înainte, această generaţie mai tânără exercită o influenţă asupra generaţiilor mai vârstnice care, la rândul lor, încep să fie din ce în ce mai interesate de noile platforme. Sumele cheltuite de utilizatorul final pentru consumul prin intermediul platformelor digitale/mobile reprezintă 23,4% din total în 2008 şi ne aşteptăm ca acesta să reprezinte 78% din creşterea totală în următorii cinci ani", a spus Marcel Ferez, lider Global Entertainment&Media, PricewaterhouseCoopers.

La capitolul publicitate, studiul Global Entertainament&Media Outlook 2009-2013 arată că, în următorii cinci ani, pe măsură ce consumatorii primesc o proporţie din ce în ce mai mare de media şi divertisment prin platforme digitale/mobile, cumpărătorii de publicitate îţi vor realoca resursele pentru a se adapta unei pieţe din ce în ce mai fragmentată. Comparativ cu restul industriei, care, în ansamblu, pe parcursul perioadei previzionate va înregistra o scădere la o rată agregată de 0,6%, se aşteaptă ca reclamele în cadrul jocurilor video să evolueze diferit, ajungând la o rată de creştere anuală agregată de 13,8%. Procentul din ce în ce mai mare de publicitate prin Internet şi canale de telecomunicaţii mobile va creşte şi mai mult de la aproximativ 12%, în 2008, la 19%, în 2013.

Studiul întocmit de Global Entertainment & Media Outlook 2009-2013, realizat de PricewaterhouseCoopers, ajuns la a zecea ediţie anuală, conţine analize şi previziuni privind 12 segmente majore ale industriei de media şi divertisment în patru regiuni: America de Nord (SUA, Canada), EMEA (Europa, Orientul Mijlociu, Africa), Asia Pacific şi America Latină.

PricewaterhouseCoopers oferă servicii de audit financiar, consultanţă fiscală şi consultanţă pentru afaceri, specializate pe diferite sectoare pentru a contribui la crearea unui mediu de afaceri favorabil şi a genera plus valoare pentru clienţii săi şi toţi factorii implicaţi. Pentru compania specializată lucrează 155.000 de persoane în 153 de ţări.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb