STUDIU REVOLUT ŞI DYNATA: De Black Friday, 8 români din 10 se aşteaptă să găsească produse reduse cu cel puţin 30%

G.D.
Miscellanea / 7 noiembrie 2022

De Black Friday, 8 români din 10 se aşteaptă să găsească produse reduse cu cel puţin 30%

Opt români din zece au intenţia de a face cumpărături de Black Friday şi tot atâţia consumatori din ţara noastră se aşteaptă ca ofertele de discount să fie de cel puţin 30% din preţul iniţial, potrivit unui studiu realizat de Revolut şi Dynata, în octombrie 2022, printre consumatorii din Europa, inclusiv România, conform unui comunicat remis redacţiei. Peste 8.000 de consumatori europeni, inclusiv 1.000 de români, au răspuns la acest studiu.

Potrivit sursei citate, inflaţia şi costul ridicat al vieţii nu sunt un obstacol în calea planurilor de Black Friday şi nici măcar riscul de a se confrunta cu false reduceri nu scade intenţia de a face cumpărături cu ocazia acestui eveniment comercial important. Potrivit studiului Revolut, doar italienii sunt tot atât de hotărâţi ca românii în a profita de ofertele de Black Friday (80%), în timp ce lituanienii (39%) şi germanii (54%) sunt cei mai reţinuţi în a face cumpărături cu această ocazie. La nivel european, şase consumatori din zece se declară interesaţi de evenimente comerciale precum Black Friday şi Cyber Monday, chiar dacă de luni bune Europa se confruntă cu o inflaţie galopantă şi se vorbeşte tot mai des de recesiune economică.

Totodată, un curent de scepticism faţă de corectitudinea ofertelor şi promoţiilor din timpul acestor evenimente comerciale se manifestă printre consumatorii europeni. Majoritatea respondenţilor din Europa consideră că brandurile trişează de Black Friday şi Cyber Monday (64%), în timp ce 36% spun că nu s-au întâlnit niciodată cu oferte înşelătoare. Românii sunt, de departe, cei mai sceptici în privinţa corectitudinii ofertelor. 63% dintre respondenţii români consideră că brandurile trişează de Black Friday şi se declară în favoarea verificării ofertelor, în timp ce 21% spun că această tactică este "parte a jocului" şi nu se arată deranjaţi de ea. Doar 16% dintre respondenţi recunosc că nu au întâlnit niciodată oferte înşelătoare de Black Friday.

În topul scepticilor, românii sunt urmaţi de lituanieni (80% dintre aceştia spun că au întâlnit oferte îndoielnice sau au fost păcăliţi) şi francezi (65%). Cei mai siguri de corectitudinea brandurilor şi a comercianţilor sunt germanii - 61% dintre respondenţi spun că practicile incorecte sunt rare de Black Friday şi Cyber Monday. Cu toate acestea, după intrarea în vigoare a Directivei Europene Omnibus, este de aşteptat ca aceste situaţii să fie tot mai puţine.

În contextul economic dificil, 23% dintre respondenţii români au aşteptări foarte ridicate şi speră să găsească produse reduse cel puţin la jumătate de preţ. Totuşi, majoritatea consumatorilor ar fi satisfăcuţi de ofertele de Black Friday dacă ar beneficia de o reducere a preţului cu cel puţin 30% (78% dintre respondenţi). Cei mai optimişti sunt cumpărătorii din categoria de vârstă 55-64 de ani, care speră să găsească reduceri cu peste 50% (28,3%) şi cei din Muntenia (25%). Consumatorii din generaţia Z par cei mai dispuşi să ia în calcul şi discount-uri mai modeste, de 10-20% (7% dintre respondenţi, cel mai mare scor între toate segmentele de vârstă), dar şi cei din vestul României (6%).

Cei mai mulţi dintre cumpărătorii români şi-au făcut planul de a achiziţiona mai ales online. 7 din 10 respondenţi au indicat platformele de e-commerce preferate sau site-urile/ aplicaţiile în general ca fiind locul de unde vor să cumpere de Black Friday. Totuşi, 14% dintre consumatori sunt pragmatici şi spun că vor face cumpărături şi din online şi din magazinele fizice, dacă ofertele sunt avantajoase. Din acest punct de vedere, femeile sunt mai dispuse să urmărească toate opţiunile (16%) faţă de bărbaţi (12%), deşi, pentru ambele sexe, cumpărăturile online sunt pe primul loc între modalităţile de a face achiziţiile (64% pentru femei, 74% pentru bărbaţi).

Pentru utilizatorii care doresc să profite de ofertele din sezonul de cumpărături, super-aplicaţia financiară Revolut vine cu o recomandare - să-şi instaleze extensia Revolut Shopper Chrome. Aceasta aplică automat orice discount sau cashback practicat de partenerii comerciali şi le dă clienţilor posibilitatea de finaliza comanda prin utilizarea cardurilor virtuale de unică folosinţă, actualizate automat la fiecare achiziţie. Astfel, datele reale ale deţinătorului cardului nu pot fi identificate sau urmărite. Mai mult, pentru cumpărătorii de pe platformele comercianţilor care au integrat soluţia de check-out Revolut Pay, plata este mult mai simplu de realizat, fără bătăi de cap. Revolut Pay are şi elemente de securitate integrate care îi vor ajuta pe clienţi să îşi protejeze fondurile atunci când fac cumpărături online, dar scade şi rata de abandon a coşurilor de cumpărături, un avantaj pentru site-urile de e-commerce.

Interesul consumatorilor români se orientează, şi anul acesta, mai ales către electronice şi electrocasnice (57%), îmbrăcăminte/ încălţăminte şi accesorii (20%) şi decoraţiuni şi mobilă (5,4%). Există, totuşi, şi un procent de 7% dintre respondenţi care spun că nu au planuri şi aşteaptă doar să vadă ofertele pentru a lua o decizie de achiziţie, subliniază sursa citată.

Top 3 cele mai dorite categorii de bunuri rămâne neschimbat în cazul femeilor (46% electrocasnice, 27% îmbrăcăminte, 7,4% mobilă), dar se modifică în cazul bărbaţilor (68% electrocasnice, 12% îmbrăcăminte, 4% bunuri de larg consum). Categoria de vârstă 35-44 de ani este cea mai interesată să cumpere aparatură electronică şi electrocasnice (64%), care este la mare căutare şi printre respondenţii din regiunea de sud-est a ţării (60,4%). Cel mai puţin interesaţi de această categorie de bunuri par a fi seniorii (peste 65 de ani, cu 49%) şi consumatorii din nord-estul ţării (50,4%).

Potrivit datelor Revolut (agregate şi anonimizate), de Black Friday 2021, clienţii au preferat să achiziţioneze produse din categoria electronicelor, computerelor şi laptop-urilor de la comercianţi locali sau de la retaileri de haine şi vestimentaţie precum - Emag.ro, Altex, Fashiondays, dar şi de la supermarket-uri precum Lidl, sau benzinării. Peste 3,17 milioane EUR au fost cheltuiţi în magazinele de electronice şi electrocasnice, în perioada 12-14 noiembrie 2021, iar către primii 5 comercianţi (Emag.ro, Mega Image, Lidl, Profi, OMV) s-au înregistrat plăţi în valoare totală de 4,13 milioane EUR, cu Revolut.

Cea mai mare temere a românilor legată de Black Friday este ca nu cumva alegerea făcută să se dovedească una neinspirată. Astfel, 27% dintre respondenţii la un studiu realizat de Revolut şi Dynata au indicat că cel mai mult se tem ca nu cumva după Black Friday să găsească acelaşi produs la un preţ mai bun. Această temere este mai pregnantă la bărbaţi (28%) decât la femei (27%), dar şi în rândul celor mai tineri dintre cumpărători (18-24 ani, cu 42%).

Cum cei mai mulţi consumatori iau în calcul să facă achiziţii online (43,4%), a doua mare frică a consumatorilor români este legată de siguranţa datelor bancare şi a cardului. 20% dintre respondenţi au declarat că le este teamă ca datele lor să nu fie furate, iar cei mai sceptici dintre români, la capitolul siguranţă cibernetică, se dovedesc a fi cei din regiunea de nord-vest a ţării (27,2%). Iar din această perspectivă, ambele genuri sunt la fel de încrezătoare (19,5% femeile vs 20,20% bărbaţii).

Potrivit datelor interne ale super-aplicaţiei financiare Revolut, în 2021, atât tranzacţiile efectuate cu cardul (fizic), cât şi tranzacţiile online au înregistrat un progres, iar plăţile digitale s-au dublat, pentru ambele tipuri de tranzacţii, comparativ cu Black Friday 2020. În mod special, cardurile virtuale şi mai ales cardurile de unică folosinţă Revolut sunt mijloace eficiente de prevenire a fraudelor cibernetice şi sunt uşor de utilizat, atât pentru plăţi online, cât şi pentru plata la punctul de vânzare, deoarece se pot asocia portofelelor digitale de pe smartphone, subliniază sursa citată.

În plus, Revolut pune la dispoziţia utilizatorilor mai multe instrumente şi funcţionalităţi care contribuie la evitarea fraudelor online: opţiunea de a se loga în cont folosind date biometrice precum amprenta digitală sau face ID; posibilitatea de a respinge şi controla plăţile online către comercianţi, plăţi contactless sau swipe direct din aplicaţie; protocolul 3D Secure care solicită să te loghezi în cont pentru a confirma anumite plăţi. Revolut le oferă tuturor utilizatorilor soluţii anti-fraudă precum: examinarea în aplicaţie a tranzacţiilor, blocarea instantanee a tranzacţiilor suspecte şi cardurile relevante (pe care clienţii le pot debloca instantaneu dacă li se pare sigur, în loc să comande un card nou). Mai multe informaţii despre măsurile de securitate adoptate de Revolut sunt disponibile aici.

Al treilea motiv de reţinere din partea consumatorilor este teama că nu le vor mai plăcea produsele cumpărate şi vor fi nevoiţi să le returneze (10%). Femeile indică într-o proporţie mai mare decât bărbaţii acest obstacol psihologic (13% vs. 7%). De asemenea, categoria de vârstă 55-64 de ani înregistrează cel mai mare procent de răspunsuri la această întrebare (11%). Regiunea care are cel mai mare scor la acest răspuns este centrul ţării (15%).

Studiul mai arată şi că 9% dintre respondenţi nu au nicio temere legată de condiţiile de derulare sau de achiziţiile făcute de Black Friday. Siguranţa lor se bazează pe faptul că şi-au făcut din timp o listă cu produsele pe care şi-ar dori să le cumpere şi s-au documentat. Anticiparea este condiţionată de vârstă şi cumpărătorii cei mai prevăzători sunt cei care au peste 55 de ani (26%), dar şi cei localizaţi în sud-estul ţării (13%).

În ceea ce priveşte comportamentul financiar asociat achiziţiilor de Black Friday, studiul arată că românii dau dovadă de mai multă cumpătare şi 46% declară că vor cumpăra doar ceea ce îşi permit şi că vor achita cu banii din contul curent. Mai ales reprezentanţii segmentului 18-24 de ani (55%) susţin că nu se vor întinde mai mult decât le ţine plapuma, dar şi consumatorii din vestul ţării (54%). În acelaşi timp, 22% dintre respondenţi sunt dispuşi să utilizeze carduri de credit pentru a plăti cumpărăturile de Black Friday, iar bărbaţii (25%) ar apela la acest mijloc de plată mai mult decât femeile (20%).

Există, însă, şi consumatori prevăzători care pregătesc din timp fondurile necesare pentru cumpărăturile de Black Friday. Cel puţin doi români din zece declară că au pus bani deoparte pentru a profita de acest moment, iar categoria de vârstă care arată cel mai responsabil comportament este 25-34 de ani, 29% indicând că au economisit în acest scop. Bucureştenii par a fi cel mai puţin prevăzători, doar 14% având resurse suplimentare pentru cumpărăturile de Black Friday, iar cei din sudul ţării - Muntenia - preferă să se pregătească din vreme (26%).

Pentru utilizatorii Revolut, cea mai la îndemână modalitate de a strânge bani pentru Black Friday, Cyber Monday sau orice alt eveniment comercial cu o frecvenţă cunoscută o reprezintă puşculiţele digitale - Seifurile Vault. Mai mult, pentru că una dintre grijile consumatorilor este depăşirea bugetului alocat, aplicaţia Revolut permite setarea de limite de buget de cheltuieli pentru a tempera "febra cumpărăturilor", se menţionează în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb