STUDIU  Românii lucrează cel mai mult din UE pe parcursul unei săptămâni

Ziarul BURSA #Companii / 17 iulie 2015

Angajaţii cu normă întreagă din România au lucrat anul trecut cel mai mult din Uniunea Europeană (UE) pe parcursul unei săptămâni, 41 de ore, în stagnare faţă de precedenţii doi ani, fiind urmaţi la mică distanţă de Luxemburg, Marea Britanie, Portugalia, Germania şi Polonia.

La polul opus se situează angajaţii din Finlanda şi Franţa, care pe parcursul unei săptămâni au lucrat 37,3 ore, potrivit unui raport al Fundaţiei Europene pentru Îmbunătăţirea Condiţiilor de Muncă şi Viaţă (Eurofound), citat de Mediafax. Orele lucrate se referă doar la locul de muncă principal, excluzând o a doua slujbă sau activităţi part-time.

Numărul mai mic de ore lucrate de francezi şi finlandezi înseamnă că aceştia s-au aflat la serviciu pe parcursul unui an cu peste 4 săptămâni mai puţin decât românii.

Angajaţii din România sunt urmaţi de cei din Luxemburg şi Marea Britanie (40,9 ore/săptămână), Portugalia (40,4 ore), Germania (40,3 ore) şi Polonia (40,2 ore).

În zece dintre cele 13 ţări care au aderat la UE începând din 2004, numărul de ore lucrate pe săptămână s-a situat peste media UE de 39,5 ore. Astfel, în rândul celor 13 ţări, doar Ungaria (39,1 ore), Malta (39,2 ore) şi Slovacia (39,3 ore) au avut un program de lucru mai redus.

Numărul de ore lucrate pe săptămână a fost anul trecut mai mare decât cel negociat colectiv în 20 din ţările UE. În România, programul de lucru negociat colectiv este de 40 de ore pe săptămână în România, maxim în UE.

Eurofound este un organism comunitar înfiinţat în 1975 de Consiliul European, pentru a contribui la planificarea şi proiectarea unor condiţii mai bune de viaţă şi muncă în Europa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb