STUDIU: Votul pe Internet ar putea creşte participarea la alegeri

VALENTIN BUSUIOC
Ziarul BURSA #Politică / 10 octombrie 2014

Votul pe Internet ar putea creşte participarea la alegeri

Votul online ar putea permite creşterea participării la alegeri în lume, însă riscurile fraudelor şi erorilor sunt încă prea ridicate pentru ca tehnologia să poată fi aplicată generalizat, arată un raport publicat miercuri în SUA şi citat de AFP.

Studiul subliniază că securitatea trebuie să fie puternic îmbunătăţită, iar provocările pe care le generează votul prin Internet le depăşesc de departe pe cele ale comerţului electronic. Consumatorii afectaţi de furtul parolei cărţii de credit sau de alte fraude pot fi despăgubiţi, dar este dificil de reparat prejudiciul suferit de un alegător, precizează cercetarea realizată de centrul Atlantic Council şi societatea McAfee, producătorul antivirusului omonim.

"Pierderea buletinelor este inacceptabilă. Spre deosebire de buletinele din hârtie, cele electronice nu pot fi renumărate uşor. (...) Avantajele votului online legate de domeniul de aplicare, accesul şi participarea ar putea revoluţiona procesul democratic în lume", mai arată autorii studiului.

Infractorii cibernetici ar putea, însă, paraliza o alegere sau chiar să schimbe rezultatele fără să fie detectaţi. Alt obstacol se referă la necesitatea de verificare a identităţii votanţilor, fără să fie trădată confidenţialitatea votului.

Expertul Joseph Hall, de la Center for Democracy and Technology, a opinat că vor trece 30-40 de ani până când aceste probleme tehnologice să fie rezolvate.

Studiul (publicat pe site-ul Atlantic Council) menţionează Estonia şi India drept exemple demne de urmat în domeniul votării pe Internet. Astfel, în 2005, fosta republică sovietică a devenit prima ţară din lume care a organizat alegeri naţionale printr-un sistem de vot online. Alegătorii estonieni se autentificau prin introducerea, în orice calculator personal ce avea instalată aplicaţia de vot, a unor cărţi de identitate special emise de stat în acest scop, apoi tastau un număr personal de identificare (PIN).

Platforma nu a fost vizată de niciun atac concertat şi a funcţionat bine în multe alegeri locale şi generale, atrăgând satisfacţia atât a guvernului, cât şi a electoratului, după cum menţionează studiul. Cu toate acestea, Estonia are puţin sub un milion de votanţi, dar, în cazul alegerilor dintr-o ţară mult mai populată, procesul ar fi dificil de aplicat.

"Sistemul estonian depinde şi de carduri de identitate sigure şi inteligente, care nu ar putea fi acceptate, însă, de toţi membrii unui electorat vast (în special în SUA)", mai arată cercetătorii.

În India, a doua cea mai populată ţară din lume (mai mult de 1,25 miliarde locuitori), cele peste 900.000 de maşini electronice de vot sunt folosite la toate secţiile de votare. Autorii studiului apreciază că aceste dispozitive au sporit radical calitatea scrutinelor indiene, economisind bani, ajutându-i pe analfabeţi să voteze şi îmbunătăţind numărarea sufragiilor. Totuşi, principala problemă este că aparatele funcţionează cu tehnologie din anii '80, într-o ţară cu peste 900 de milioane de abonaţi la telefonia mobilă, dintre care sute de milioane au cărţi de identitate inteligente, prevăzute cu datele lor biometrice.

"Dacă India şi-ar depăşi imperioasele provocări de securitate şi ar organiza alegeri pe Internet precum cele din Estonia (în ciuda populaţiei de 1.200 de ori mai mare), ar marca adevărata maturizare a democraţiei digitale", opinează autorii studiului.

În schimb, Ucraina este trecută la categoria "riscuri": în cursul alegerilor prezidenţiale din luna mai, a existat un atac "direct şi sofisticat" asupra sistemelor electronice de date, menit să distrugă integritatea numărătorii şi să creeze rezultate false, punctează cercetătorii. Ei adaugă ideea că, dacă intruziunea nu ar fi fost detectată, rezultatele falsificate ar fi indicat o victorie clară pentru unul dintre cei mai extremişti candidaţi, Dmitro Iaroş (din partidul Sectorul de Dreapta, naţionalist şi antirus), "ceea ce ar fi condus, probabil, la continuarea vărsărilor de sânge, oferind justificări pentru intervenţie străină în favoarea rebelilor ucraineni".

În Ucraina, nu a fost folosită votarea electronică, ci a avut loc un scrutin tradiţional, demonstrând faptul că atacurile electronice pot perturba orice sistem electoral.

"Fără o securitate puternică, votarea online oferă chiar mai multe oportunităţi pentru intruziuni şi falsificări decât sistemele tradiţionale", susţin autorii studiului.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Primesti un cip de vot , folosesti telefonul sau alt terminal atasat ATM etc si votezi.

    Nu mai lasi escrocii de politicieni sa hotarasca in locul tau. 

    Guvern numai de tehnocrati profesionisti si vot lunar pentru guvern si politicieni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb