SUA avertizează că vor impune UE noi tarife vamale

Ziarul BURSA #Internaţional / 3 iulie 2019

SUA avertizează că vor impune UE noi tarife vamale

Guvernul american a amplificat presiunea asupra Uniunii Europene într-o dispută veche privind subvenţiile acordate pentru avioane, avertizând, la doar câteva zile după un armistiţiu în războiul comercial cu China, că va impune tarife vamale pentru bunuri suplimentare în valoare de 4 miliarde de dolari, transmite Reuters.

Biroul Reprezentantului pentru Comerţ al SUA a publicat o listă de produse suplimentare, între care măsline, brânză italiană şi whiskey scoţian, cărora le-ar putea aplica tarife, pe lângă alte produse, în valoare de 21 de miliarde de dolari, anunţate în aprilie, conform News.ro.

Instituţia a adăugat la lista iniţială 89 de subcategorii de tarife, inclusiv o varietate de metale, fără să ofere explicaţii suplimentare. Peste 40 de persoane au fost audiate în legătură cu produsele incluse pe lista iniţială, în timpul unei audieri publice care au avut loc pe 15-16 mai.

Statele Unite şi Uniunea Europeană au avertizat că vor impune tarife de retorsiune de ordinul miliardelor de dolari pentru bunuri precum avioane, tractoare şi alimente, într-o dispută veche de aproape 15 ani la Organizaţia Mondială a Comerţului referitoare la subveţiile acordate Boeing şi companiei europene Airbus.

Oficiali de rang înalt ai Boeing şi ai unei organizaţii comerciale din sectorul aerospaţial american au cerut guvernului SUA să limiteze tarifele impuse UE din cauza subvenţiilor ilegale, pentru a evita să afecteze producătorii americani.

Reprezentanţii Boeing şi ai Airbus nu au fost disponibili pentru comentarii.

Consiliul Băuturilor Spirtoase Dis-tilate din Statele Unite a criticat ameninţările cu tarife ale administraţiei Trump, avertizând că acestea vor pune în pericol locurile de muncă şi vor afecta consumatorii.

"Ne opunem cu tărie includerii produselor distilate în lista propusă pentru retorsiune", a declarat purtătorul de cuvânt Lisa Hawkins.

"Companiile americane, de la fermieri la furnizorii retailerilor, sunt deja afectaţi de impunerea de tarife de retorsiune de către parteneri comerciali importanţi pentru unele produse spirtoase distilate americane...iar aces-te tarife suplimentare vor provoca noi daune", a spus Hawkins.

Decizia de luni a avut loc în urma informaţiilor apărute la salonul de aeronautică de la Paris potrivit cărora Statele Unite ar putea fi deschise negocierilor pentru "un mecanism de aplicare", care ar putea permite Airbus să primească finanţare în termeni comerciali, soluţie care ar putea crea condiţiile încheierii conflictului referitor la subvenţii.

Un astfel de acord ar include măsuri din partea SUA privind facilităţile fis-cale oferite de Washington companiei Boeing, făcându-le conforme cu reglementările comerciale, în cadrul unui nou cadru de reglementări pentru finanţarea industriei aviatice, au declarat la momentul respectiv două surse americane.

Organizaţia Mondială a Comerţului a descoperit că cei mai mari doi producători de avioane din lume au primit subvenţii în valoare de miliarde de dolari, în cel mai mare conflict comercial din lume între companii.

Biroul Reprezentantului Comercial al SUA va organiza o audiere privind noile tarife pe 5 august. Instituţia a precizat că ar putea impune tarife majorate pentru produsele incluse pe prima lis-tă, dacă OMC va lua o decizie înainte de încheierea perioadei de consultare publică pentru lista suplimentară. Noi măsuri pentru lista suplimentară ar putea fi luate ulterior.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb