Statele Unite au evocat ieri o situaţie de "coşmar", după ce un nou masacru a avut loc în Siria, considerând că este nevoie mai mult decât oricând de o rezoluţie a ONU pentru criza siriană, relatează AFP, conform surselor de presă.
Evocând un "coşmar" pe contul propriu de Twitter, ambasadorul Statelor Unite la ONU, Susan Rice, a menţionat că violenţele din satul Treimsa, care s-au soldat cu 150 de morţi, joi, arată "în mod dramatic necesitatea de a se impune măsuri constringente Siriei".
La rândul său, adjunctul purtătorului de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest, a declarat că aceste ultime evenimente "elimină orice dubiu" în ceea ce priveşte necesitatea de a "vedea comunitatea internaţională acţionând sub coordonarea ONU", în cadrul crizei siriene.
Declarându-se "profund întristată şi revoltată", secretarul de Stat, Hillary Clinton, a cerut Consiliului de Securitate "să susţină, prin toate mijloacele, planul Annan, care prevede un armistiţiu precum şi o tranziţie politică, şi să transmită regimului sirian că vor exista consecinţe în cazul în care nu îl va respecta".
Cele 15 state membre ale Consiliului şi-au reluat ieri discuţiile privind un proiect de rezoluţie a crizei din Siria, având la dispoziţie două texte concurente. Primul, depus de occidentali, ameninţă Siria cu sancţiuni economice în cazul în care forţele guvernamentale siriene nu vor înceta folosirea armelor grele. Cel de al doilea, înaintat de Rusia, nu evocă posibilitatea unor sancţiuni.
1. fără titlu
(mesaj trimis de emil în data de 14.07.2012, 11:11)
Jidano-americanii si slugile lor , dejectii ale umanitatii sub sigla NATO , isi vad pierind "revolutionarii" si lichidate echipamentele militare trimise in Siria !