SUA iau în calcul a treia doză de vaccin pentru pacienţii cu imunitate scăzută

G.U.
Internaţional / 25 iulie 2021

SUA iau în calcul a treia doză de vaccin pentru pacienţii cu imunitate scăzută

Persoanele care urmează tratamente ori au patologii ce afectează sistemul imunitar ar putea avea nevoie de o a treia doză de vaccin anti-COVID-19, a declarat astăzi expertul american în boli infecţioase Anthony Fauci, relatează Reuters, conform Agerpres.

''Pacienţii cu transplant, cei care fac chimioterapie pentru cancer, care suferă de boli autoimune sau urmează tratamente imunosupresoare, aceştia sunt printre cei care, dacă va fi o doză de consolidare, ceea ce probabil se va întâmpla, vor fi printre cei mai vulnerabili care o vor primi'', a precizat Fauci într-un interviu acordat postului CNN.

Acesta a mai menţionat că, din cauza răspândirii tot mai intense a variantei Delta a coronavirusului în SUA, autorităţile americane evaluează şi o posibilă înăsprire a regulilor pentru purtarea măştii în cazul persoanelor vaccinate anti-COVID-19.

Menţionând studiile ce arată că imunitatea anti-COVID-19 a persoanelor vaccinate pare să diminueze, Fauci a anunţat că responsabilii americani din sectorul sanitar examinează în prezent datele pentru a determina când ar fi nevoie de administrarea unei a treia doze de vaccin de consolidare. ''Este o situaţie dinamică. Lucrul este în desfăşurare, evoluează la fel ca în multe alte zone ale pandemiei'', a explicat expertul american.

Ministerul Sănătăţii israelian a anunţat o scădere a eficacităţii vaccinului Pfizer-BioNTech în prevenirea formelor simptomatice de COVID-19, dar schema completă cu două doze din acest ser este în continuare foarte eficientă în prevenirea formelor severe. Constatarea privind diminuarea eficacităţii vaccinului coincide cu răspândirea variantei Delta, devenită dominantă în Israel.

În această ţară a treia doză de vaccin este deja în curs de administrare persoanelor imunocompromise, inclusiv celor care au avut un transplant de inimă, plămân, rinichi sau ficat, precum şi pacienţilor care primesc chimioterapie.

În SUA, cele mai puternice creşteri ale cazurilor de COVID-19 au fost observate în statele cu rate reduse de vaccinare. Astfel, Florida, Texas şi Missouri însumează circa 40% din cazurile de infectare la nivel naţional, Florida singură înregistrând circa o cincime din infectările de pe ansamblul SUA.

Opinia Cititorului ( 14 )

  1. "luată în calcul în SUA cu prioritate pentru pacienţii cei mai vulnerabili"

    A treia doza vine dupa a doua doza. Asta inseamna ca se discuta pentru cei care au facut doua doze. Daca banditii spun ca vor sa bage a treia doza la vulnerabili, inseamna ca este o mare mare minciuna ca 'vaccinul este sigur si eficient'. 

    1. Foaaarte inteligent rationat!

      Ce bine ca ne-ai explicat! 

      Daca nu venea delta si reiesea ca eficienta nu e de 90 ci de 60% era scandal mare rau. Asa... ce sa faci, n-ai ce sa faci: dai vina pe Delta.

      De fapt... pe principiul asta niciodata nu vor fi probleme. Tot ce trebuie e sa apara noi variante si atunci toate datele vaccinului fiind pe o varianta anterioara nu i se poate imputa nimic producatorului. 

      Poti sa donezi niste bani pentru trepanatii care bat campii cu serurile pe care le numesc vaccinuri si au fost dresati sa debiteze ca sunt imunizati.

    Iata ce scriam la alt articol si multumim Bursa ca a preluat stirea despre SUA care contine mai multe capete de informatii.

     

    Primul lucru pe care ni-l spune SUA este ca vaccinatii raspandesc boala si vor fi obligati si ei sa poarte masca. 

    Al doilea lucru care ni se spune este ca si vaccinatii sunt vulnerabili la Delta. Ca in orice manual de propaganda/comunicare, nu se spune tot adevarul ci gradual. Chipurile, doar cei foarte fragili au nevoie de a treia doza. Dupa cateva luni ni se va spune ca TOTI vor avea nevoie de a treia doza. Acesta este de fapt un esec al vaccinarii. Va dati seama ca vaccinul J&J este fix apa de ploaie si nu va mai fi recunoscut ca vaccin. 

     

    "Times of ISrael "New Health Ministry statistics indicated that, on average, the Pfizer shot — the vaccine given to nearly all Israelis — is now just 39% effective against infection, while being only 41% effective in preventing symptomatic COVID. Previously, the Pfizer-BioNTech vaccine was well over 90% effective against infection." 

     

    Vaccinul Pfizer este eficient doar DOAR 39% in preventia infectiei cu Varianta Delta, sub pragul minim de 50% cerut de OMS.  

    In UK, in ultimele sase luni, au murit mai multi vaccinati decat nevaccinati din cauza variantei Delta.  

    Sunt cifre reale. BBC si alti idioti incearca sa rastalmaceasca cifrele. Cretini.  

    Din cei 117, doar 8 erau sub 50 de ani, nu asa cum zice BBC. Din cei 8 sub 50 de ani, 2 erau vaccinati si tot au murit. Dar fapt ramane ca 73 din cei 117 erau vaccinati si 44 nevaccinati. Sau, daca ii excludem pe cei sub 50 de ani, atunci avem 71 erau vaccinati > 50 ani si 38 persoane erau nevaccinate > 50 ani.  

    Deci, MOR MAI MULTI VACCINATI DECAT NEVACCINATI.  

     

    "About 117 cases of deaths in England so far has been confirmed as having the Delta variant. Of these, eight were under the age of 50.  

    Six of these eight people were unvaccinated, while two died after more than 21 days of receiving the first dose of a coronavirus vaccine, the report said."  

    răspunde 

    3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3) 

    (mesaj trimis de anonim în data de 25.07.2021, 20:46) 

    Esecul vaccinarii incepe sa fie recunoscut GLOBAL. 

    "Fauci Says New Mask Guidelines For Vaccinated Americans Under "Active Consideration" Amid Delta Outbreak" 

    Dupa ce America era avangarda eliberarii restrictiilor DOAR PENTRU VACCINATI, acum se pregatesc sa reia restrictiile si pentru vaccinati. Aceasta este o recunoastere a esecului vaccinului in a stopa PANDEMIA. Nu opreste raspandirea, nu opreste infectarea ci doar previne niste cazuri grave. Vaccinarea este aproape o gluma proasta. " 

    1. multumesc pentru comentariu.

      e relevant.  

      Foarte bun comentariul! Asteptam reactiile idiotilor intepati, speriati.

      Cred că Make nu s-a trezit din somn de nu a șters acest comentariu.

      cred ca esti un pui de Hitler care iubeste arma pusa la tampla celor ce isi exprima opiniile

      uscatura a istoriei care esti!  

      Foarte bun comentariul. Cei care se mai si intereseaza si nu se lasa doar indictrinati, stiu foatre bine ca aceste seruri nu sunt vaccinuri, iar rata de mortalitate din cauza vaccinului si reactiile adverse care abia au inceput sa se manifeste la cei intepati sunt multe si cumplite. In SUA 12.900 de decedati in Europa 18.000, strict din cauza vaccinurilor.. Sper ca ineficienta si periculozitatea acestor asa zise vaccinuri sa iasa cat mai curand la suprafata, desi autoritatile vor recunoaste foarte greu esecul.

      Din decembrie FDA nu mai autorizeaza testul PCR pentru depistarea virusului.

      Vine o toamna si iarna grea. 

    nu ma bag frate.... pana nu se ajunge la a 12-a doza pe an (adica una lunar) si pana nu apare versiunea de vaccin pentru Omega (adica ultima litera a alfabetului grec) nu ma bag frate ....

    bag o tuicomicina de la vecinul Fanel si mi se rupe constiinta de vaccinul lor... cum care vecinu' Fanel ? :) 

    Eheee... vecinul Fanel din satul unde m-am mutat la munte in jud. Arges....  

    ce mi se mai rupe mie de vaccinurile lor cand fierb tuica de la vecinul Fanel cu piper si miere si putin pelin sa arda la suflet covidul! :)  

    1. Vei fi fugărit pe străzi cu Poliția și vei fi înțepat cu forța in numai două-trei luni. In septembrie începe măcelul!

      Distracția s-a terminat! 

      eu?

      draguta , de ce crezi ca am plecat de la banca si m-am stabilit intr-un sat de munte (max. 200 locuitori) din jud. Arges cu toti banii mei (aprox 200 k euro) in cash ?  

      de prost? 

      nu draguta, eu chiar am capacitati de anticipare si am luat decizii din timp!

      mie nu mi se va intampla asta!  

    Mai bine chibiților urmăriți sportul....

    Acolo toată lumea se pricepe

    Lăsați medicina , e f grea pt voi.... 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb