SUA, Marea Britanie şi Israelul pregătesc un răspuns coordonat împotriva Iranului, după atacul asupra navei în care a murit şi un român

J.P.
Internaţional / 2 august 2021

SUA, Marea Britanie şi Israelul pregătesc un răspuns coordonat împotriva Iranului, după atacul asupra navei în care a murit şi un român

Statele Unite şi Marea Britanie se alătură Israelului şi acuză Iranul că a comis atacul asupra petrolierului din Golful Oman, soldat cu moartea unui marinar român şi a unuia britanic. Washingtonul anunţă totodată că pregăteşte un răspuns "coordonat", conform Digi24.

"După ce am trecut în revistă informaţiile pe care le avem, suntem siguri că Iranul a comis acest atac, care s-a soldat cu două victime nevinovate, utilizând drone cu explozibil, o armă criminală din ce în ce mai folosită în regiune", a declarat secretarul american de stat, Anthony Blinken, într-un comunicat.

Washingtonul "se coordonează cu guvernele din această regiune şi din afara acesteia, pentru o replică adecvată şi iminentă", a adăugat şeful diplomaţiei americane.

"Nu există nicio justificare pentru acest atac, care urmează după o serie de alte atacuri şi comportamente agresive. Aceste acţiuni ameninţă libertatea de navigaţie pe această cale maritimă crucială, ameninţă transportul maritim şi comerţul internaţional, precum şi vieţile celor de pe navele implicate", a subliniat Departamentul de Stat, care transmite condoleanţe familiilor victimelor.

Şeful armatei din Marea Britanie a discutat cu omologul din Israel

Şi ministrul de externe de la Londra, Dominic Raab, a spus că va fi un răspuns coordonat împotriva Teheranului. Este ceea ce şi oficialii israelieni au spus că îşi doresc.

"Credem că atacul a fost deliberat, ţintit şi constituie o încălcare clară a legii internaţionale de către Iran", a spus şeful diplomaţiei britanice. "Regatul Unit lucrează cu partenerii noştri internaţionali la un răspuns concertat la acest atac inacceptabil", a precizat el, cerând Iranului "să înceteze imediat acţiunile care pun în pericol pacea şi securitatea regională şi internaţională".

La rândul său, premierul de la Ierusalim, Naftali Bennett, a afirmat că are dovezi certe că iranienii au fost în spatele agresiunii.

"Spun fără echivoc: Iranul a comis acest atac asupra navei. Informaţiile care confirmă asta există şi ne aşteptăm de la comunitatea internaţională să spună regimului iranian că a făcut o mare greşeală. Noi, în orice caz, avem propriul mod prin care vom transmite acest mesaj Iranului", a avertizat premierul Naftali Bennett.

Duminică, armata israeliană a anunţat că şeful forţelor armate israeliene a discutat cu omologul său britanic despre "evenimente recente din regiune şi provocările comune cu care se confruntă ambele ţări", fără a menţiona în mod specific incidentul cu nava "Mercer Street".

Ce spune Iranul

Regimul de la Teheran neagă însă orice implicare şi dă vina pe "aliaţii Israelului".

"Aceste încercări de distragere a atenţiei nu sunt nimic nou, le vedem din când în când. Adevăraţii responsabili sunt cei care au adus acest regim (n.red. statul Israel) în această regiune", a declarat în replică Saeed Khatibzadeh, purtător de cuvânt la MAE iranian.

Militarii iranieni atacă de ani de zile nave în zona Golfului Persic, a Strâmtorii Ormuz şi Golfului Oman, dar agresiunea de săptămâna aceasta este prima, după mulţi ani, care se soldează cu victime - un român şi un britanic.

Un petrolier utilizat de compania unui om de afaceri israelian a fost vizat de un atac în Marea Arabiei, în largul coastelor statului Oman, un incident produs pe fondul tensiunilor dintre Israel şi Iran. Atacul a avut loc în cursul nopţii de joi spre vineri, în largul Insulei Masirah şi a vizat petrolierul Mercer Street. Nava este utilizată de firma Zodiac Maritime, deţinută de Zodiac Group, compania miliardarului israelian Eyal Ofer. Petrolierul este sub pavilion liberian şi aparţine unei firme nipone. Un marinar român şi unul britanic au fost ucişi în timpul acestui atac.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Probabil ca, cele 2 state teroriste au inscenat atacul cu explozibili, ca sa aiba pretextul de a interveni militar in Iran! Este aproape imposibil astazi in Lume, ca sa existi ca stat independent si suveran! Ori esti Colonie, ori o Mare Putere, sau macar o Putere Regionala care dispune de rachete nucleare!

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb