"SUA nu mai au dreptul să impună sancţiuni Iranului"

Reporter: Ce este aşa numitul "SNAPBACK" şi cum funcţionează?

Said Mirzakhani: Rezoluţia 2231 a Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite a instituit un proces prin care îi încurajează pe "participanţii la JCPOA" să rezolve orice probleme apărute cu privire la punerea în aplicare a angajamentelor JCPOA prin procedurile specificate în acest acord în special la Paragraful 36 şi îşi exprimă intenţia de a aborda eventuale reclamaţii ale participanţilor la JCPOA cu privire la neperformanţa semnificativă a unui alt participant din cadrul acordului.

După ce procedurile JCPOA pentru soluţionarea problemei s-au epuizat şi participantul la JCPOA consideră că există încă o problemă în acest sens, ar putea trata problema nerezolvată drept motiv pentru a notifica Consiliul de Securitate al ONU că este de părere că problema constituie o neexecutare semnificativă la primirea unei astfel de notificări de la participantul JCPOA reclamant, inclusiv o descriere a eforturilor de bună-credinţă depuse de participant pentru a epuiza procesul de soluţionare a litigiilor specificat în JCPOA. Consiliul de Securitate al ONU, în conformitate cu procedurile sale, va vota o rezoluţie pentru continuarea ridicării sancţiunilor. Dacă rezoluţia descrisă mai sus nu a fost adoptată în termen de 30 de zile de la notificare, atunci dispoziţiile vechilor rezoluţii ale Consiliului de Securitate al ONU ar fi reimpuse, cu excepţia cazului în care Consiliul de Securitate al ONU decide altfel. Procesul mecanismului de soluţionare a disputelor şi, în cele din urmă, reimpunerea dispoziţiei rezoluţiei ONU încheiate în temeiul rezoluţiei 2231 asupra Iranului este unul pe care unii îl numesc SnapBack.

Reporter: Mai sunt SUA, în prezent, "participant JCPOA" ?

Said Mirzakhani: Răspunsul este nu. Când au fost adoptate JCPOA şi Rezoluţia 2231 (2015), Statele Unite erau un participant JCPOA, identificat ca atare în PO 10 al rezoluţiei. De aceea, la fel ca celelalte state participante la JCPOA, erau îndreptăţite să iniţieze mecanismul de soluţionare a litigiilor, instituit în temeiul PO 11 al rezoluţiei. Cu toate acestea, Statele Unite şi-au încheiat efectiv participarea la JCPOA pe 8 mai 2018.

În plus, din punct de vedere juridic, termenul "participant" nu este un simplu titlu onorific, ci mai degrabă necesită participarea la o activitate sau eveniment în conformitate cu o descriere convenită şi definită în mod specific a îndatoririlor, drepturilor şi obligaţiilor. În ceea ce priveşte Rezoluţia 2231, a fi "participant JCPOA" implică contribuţia la evenimentele şi activităţile legate de JCPOA, precum şi respectarea obligaţiilor şi responsabilităţilor respective. SUA nu au participat nici măcar la o singură reuniune a Comisiei mixte sau a organismelor legate de JCPOA de la decizia oficială de a "înceta participarea".

Memorandumul preşedintelui Trump din 8 mai 2018 a oficializat această poziţie şi, de atunci, guvernul Statelor Unite a luat în mod consecvent măsuri pentru a pune capăt participării sale la JCPOA. În consecinţă, de fapt, Statele Unite nu mai sunt un "stat participant la JCPOA". Există un acord între membrii Consiliului conform căruia Statele Unite nu participă la JCPOA şi au încălcat Rezoluţia 2231 şi JCPOA prin retragerea ilegală şi (re) impunerea de sancţiuni unilaterale asupra Iranului. Federaţia Rusă, Republica Populară Chineză şi, de asemenea, Franţa, Germania şi Regatul Unit (E3) cred cu tărie că presupusa notificare în temeiul OP 11 din Rezoluţia 2231 (2015) este incapabilă să aibă efect juridic şi, prin urmare, nu poate pune în aplicare procedura prevăzută în PO 11. Rezultă din aceasta că orice decizie şi acţiune care ar fi luată pe baza acestei proceduri sau a rezultatului său posibil ar fi, de asemenea, lipsită de orice efect juridic.

Reporter: Care este relaţia dintre JCPOA şi Rezoluţia 2231 (2015)? Mandatul 2231 respectă JCPOA?

Said Mirzakhani: Da. Este demn de remarcat faptul că Rezoluţia 2231 (2015) trebuie citită în contextul prevederilor prevăzute şi în JCPOA (Anexa A la Rezoluţia 2231). Într-adevăr, într-un anumit sens, Rezoluţia este legată de JCPOA ca printr-un cordon ombilical. Conform acestei rezoluţii (2015), Consiliul: "Aprobă JCPOA şi solicită punerea sa în aplicare deplină conform calendarului stabilit în JCPOA". Aceste dispoziţii din JCPOA au urmărit să ofere un plan de acţiune "cuprinzător" şi, de asemenea, au încheiat o soluţie definitivă şi la criza în întregime fabricată în cadrul programului paşnic de energie nucleară al Iranului.

Mai mult, trebuie să reamintească faptul că al doilea paragraf operativ al Rezoluţiei 2231 (2015) în care Consiliul de securitate "solicită tuturor statelor membre, organizaţiilor regionale şi organizaţiilor internaţionale să întreprindă acţiunile adecvate pentru a sprijini punerea în aplicare a JCPOA, inclusiv prin luarea de măsuri proporţionale cu planul de implementare stabilit în JCPOA şi prezenta rezoluţie şi prin abţinerea de la acţiuni care subminează implementarea angajamentelor în temeiul JCPOA" obligă în mod evident statele să se abţină de la aplicarea sancţiunilor ridicate în temeiul JCPOA.

Reporter: Încetarea parţială a Iranului de punere în aplicare a angajamentelor nucleare la 8 mai 2019 constituie " o neexecutare semnificativă a angajamentelor în cadrul JCPOA"?

Said Mirzakhani: Nu. În urma retragerii ilegale a Statelor Unite şi a (re)impunerii sancţiunilor sale care au fost ridicate în conformitate cu JCPOA, în timp ce şi-a rezervat dreptul imediat în temeiul alineatului 26, Iranul a iniţiat Mecanismul de soluţionare a litigiilor în conformitate cu articolul 36 din JCPOA la 10 Mai 2018. Acţionând cu bună credinţă, Guvernul Republicii Islamice Iran s-a abţinut de la aplicarea "remedierii" şi nu a recurs imediat la "încetarea îndeplinirii angajamentelor sale în temeiul JCPOA", pentru a permite celorlalţi participanţi la JCPOA să-şi păstreze promisiunile.

Din păcate, ca urmare a reimpunerii sancţiunilor SUA din mai 2018, Iranul a fost privat de beneficiile ridicării sancţiunilor în cadrul JCPOA. Într-adevăr, a fost clar de la bun început că "reintroducerea sau reimpoziţia, inclusiv prin extindere, a sancţiunilor şi măsurilor restrictive vor constitui o neexecutare semnificativă care ar scuti Iranul de angajamentele sale parţial sau în totalitate", care este, de asemenea, stipulat la articolul 26 din JCPOA.

Iranul a exercitat reţinerea cu bună-credinţă şi a epuizat toate recursurile prevăzute la articolul 36 pentru un an întreg după retragerea unilaterală a SUA din JCPOA. Cu toate acestea, în atmosfera distructivă, ca urmare a acţiunii lui Donald Trump din 8 mai 2018, E3 / UE nu a reuşit să-şi onoreze angajamentele, iar Iranului nu i-a mai rămas decât să îşi exercite drepturile prevăzute la alineatele 26 şi 36 din JCPOA de a înceta îndeplinind parţial angajamentele pe 8 mai 2019. Această acţiune a venit după un an întreg de eforturi neîncetate din partea Guvernului Republicii Islamice Iran pentru a epuiza Mecanismul de soluţionare a litigiilor - pe care l-a iniţiat oficial şi fără echivoc la 10 mai 2018.

Reporter: Cum au declarat membrii Consiliului de Securitate că Statele Unite nu se mai califică drept "participant JCPOA" sub Rezoluţia 2231 şi au calificat drept invalidă plângerea SUA?

Said Mirzakhani: Reprezentantul permanent al Federaţiei Ruse la Naţiunile Unite a susţinut:

1. După cum reiese din actul juridic adoptat de preşedintele Statelor Unite, care are puterea de a decide aderarea statului la planuri internaţionale şi, ca urmare a comportamentului consecvent al organelor şi oficialilor Statelor Unite, Statele Unite şi-au încetat participarea la JCPOA .

2. Retragerea Statelor Unite din JCPOA şi încălcarea rezoluţiei 2231 sunt factori fundamentali care afectează modalităţile de declanşare a unui "Snap-back". Statele Unite nu pot recurge la utilizarea acestui mecanism fără a soluţiona mai întâi situaţia cu neperformanţa sa semnificativă.

3. Nu există motive pentru a utiliza procedura "snap-back", deoarece nu există o neeficienţă semnificativă din partea Iranului.

Reprezentantul permanent al Chinei la Naţiunile Unite consideră:

1. SUA au încălcat în mod persistent rezoluţia 2231 şi JCPOA, prin restabilirea ilegală şi unilaterală a sancţiunilor şi au pierdut orice drept de a utiliza instrumentele prevăzute de rezoluţia 2231, inclusiv cele din PO 11.

2. Restul participanţilor la JCPOA şi majoritatea covârşitoare a membrilor Consiliului de Securitate consideră că revendicarea SUA nu are niciun temei legal.

3. Comunicarea SUA nu ar trebui să constituie baza invocării mecanismului de snapback.

Reprezentantul permanent al Belgiei la Naţiunile Unite a transmis:

1. Belgia, ca membru nepermanent al Consiliului de Securitate pentru perioada 2019-2020, nu recunoaşte legalitatea acestei pretinse notificări.

2. OP11 din rezoluţia 2231 (2015) îşi rezervă dreptul de a activa mecanismul de snapback numai unui "stat participant JCPOA". Cu toate acestea, prin decizia de a-şi înceta participarea la JCPOA la 8 mai 2018, Statele Unite nu mai pot fi considerate ca "participanţi JCPOA" în cadrul OP10 şi, prin urmare, au pierdut dreptul de a iniţia procesul de snapback rezervat unui "stat participant JCPOA" prin OP11. Prin urmare, presupusa notificare din 20 august trebuie considerată nulă.

Însărcinatul cu afaceri a.i. al Misiunii Permanente a Estoniei la Naţiunile Unite a susţinut:

1. Statele Unite şi-au anunţat în mod explicit ieşirea din JCPOA cu memorandumul prezidenţial din 8 mai 2020 intitulat "Încetarea participării SUA la JCPOA". Aceasta a fost urmată de faptul că Statele Unite nu au luat parte la prevederile JCPOA.

2. Luăm act de interpretarea Statelor Unite, dar toţi ceilalţi membri ai JCPOA au declarat că Statele Unite nu pot fi considerate un stat participant la JCPOA. Prin urmare, constatăm că procedura de reimpunearea sancţiunilor nu poate fi iniţiată în acest caz.

Reprezentantul permanent al Indoneziei la Naţiunile Unite consideră:

1. Statele Unite nu pot invoca mecanismul Snap Back în conformitate cu Rezoluţia 2231, deoarece s-a retras din Planul de acţiune comun (JCPOA).

2. Scrisoarea trimisă de Statele Unite nu poate fi considerată o notificare în sensul OP11 al Rezoluţiei 2231 şi orice acţiune ulterioară bazată pe această notificare nu are niciun efect juridic.

Reprezentantul permanent al Vietnamului la Naţiunile Unite a precizat:

1. JCPOA constituie o parte integrantă a Rezoluţiei 2231 a Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Ca atare, invocarea proceselor şi procedurilor conform Rezoluţiei 2231 urmează punerea în aplicare a JCPOA.

2. Statele nu-şi pot păstra drepturile respective după ce renunţă la îndeplinirea propriilor obligaţii în temeiul unor astfel de angajamente. În acest sens, se remarcă faptul că, la 8 mai 2018, a fost emis un Memorandum prezidenţial de către Statele Unite ale Americii în care a fost anunţată încetarea participării Statelor Unite ale Americii la Planul de Acţiune Comprehensiv Comun (JCPOA).

Reprezentanţi permanenţi ai Nigerului, Tunisiei, Africii de Sud, Saint Vincent şi Grenadine la Organizaţia Naţiunilor Unite au informat:

1. Întrucât rezoluţia 2231 şi JCPOA sunt indisolubil legate şi sunt reciproc contingente, orice parte care, din proprie voinţă, se retrage din JCPOA, nu poate fi considerată ca stat participant la JCPOA şi, prin urmare, nu ar putea invoca dispoziţiile din rezoluţia 2231 ca "stat participant".

2. Statele Unite, din proprie voinţă, s-au retras unilateral din JCPOA la 8 mai 2018, reinstalând sancţiunile unilaterale împotriva Iranului, ceea ce încalcă JCPOA şi rezoluţia 2231.

3. După ce şi-a confirmat retragerea din JCPOA şi nu a participat la niciuna dintre structurile JCPOA sau la activităţile ulterioare, Statele Unite au încetat să mai participe la JCPOA şi, prin urmare, nu sunt eligibile să transmită o notificare Consiliului de securitate în ceea ce priveşte rezoluţia 2231.

Reprezentanţi permanenţi ai Germaniei, Franţei şi Regatului Unit la Naţiunile Unite sunt de părere:

1.Germania, Franţa şi Regatul Unit ("E3") nu mai consideră că Statele Unite sunt un stat participant la JCPOA conform UNSCR 2231 (2015) şi, prin urmare, nu consideră că notificarea Statelor Unite este eficientă.

2. Memorandumul preşedintelui Trump din 8 mai 2018 a oficializat această poziţie şi, de atunci, guvernul Statelor Unite a luat în mod constant măsuri pentru a pune capăt participării sale la JCPOA, în special, a încetat să îşi îndeplinească angajamentele în temeiul JCPOA. În consecinţă, de fapt, Statele Unite nu mai sunt un "stat participant la JCPOA".

3. E3(UE) crede cu tărie că presupusa notificare în temeiul OP 11 din RCSONU 2231 (2015) este incapabilă să aibă efect juridic şi, prin urmare, nu poate pune în aplicare procedura prevăzută în OP 11.

4. Orice decizie şi acţiune care ar fi luată pe baza acestei proceduri sau a posibilului rezultat al acesteia nu ar avea niciun efect juridic.

Reporter: Dacă SUA ar fi fost încă "participant JCPOA" ar exista şi alt obstacol care să poată bloca snapback-ul?

Said Mirzakhani: Da. Indiferent de retragerea SUA din JCPOA şi de faptul că nu are dreptul să invoce niciun mecanism consacrat în RCSONU 2231, notificarea prezentată de SUA care invocă activarea aşa-numitului SnapBack nu are alte cerinţe pentru notificarea efectivă. În primul rând, SUA nu a epuizat niciodată procedurile specificate în JCPOA Para 36. În al doilea rând, iniţierea procedurii Snapback trebuie să fie cu "bună-credinţă". Buna-credinţă este o parte inseparabilă a cooperării internaţionale, mai ales atunci când această cooperare stă la baza implementării JCPOA şi UNSCR 2231. Acţiunile şi poziţiile actualei administraţii americane au dovedit că nu a acţionat niciodată cu bună credinţă.

Reporter: Vă mulţumesc!