SUA, război pe două fronturi. România unde e?

SORIN ROŞCA STĂNESCU
Miscellanea / 13 mai 2020

SUA, război pe două fronturi. România unde e?

În prezent, Statele Unite se află în plin Război Rece atât cu China, cât şi cu Uniunea Europeană. Câştigă sau pierd. Dar cert este că luptă pe două fronturi. Aceste două războaie reci sau, dacă vreţi, asimetrice, sunt în esenţa lor economice, dar au o miză mai largă, de natură geopolitică. Iar pretextele pentru declanşarea lor, deşi par diferite prin enunţurile făcute, sunt şi ele tot o expresie a unei confruntări economice la scală globală. Ceilalţi jucători majori, Turcia, Rusia şi China încearcă din răsputeri să rămână şi să culeagă roadele de pe margine.

În timp ce România a trecut pragul psihologic de 1000 de victime ale pandemiei, iar Guvernul se laudă că defilează pe "platou" şi că stă mai bine din acest punct de vedere decât celelalte state europene, ignorând situaţia încă şi mai bună a statelor est-europene, la nivel global au loc schimbări profunde. Care în mod inevitabil ne vor afecta. Economic, politic şi militar.

Pentru a începe cu sfârşitul, voi prezenta două ipoteze. Ce se va întâmpla în curând, când o confruntare majoră între Statele Unite şi China va determina celelalte state să se poziţioneze? Ce va face România? România e de presupus că va rămâne loială parteneriatului strategic cu Statele Unite. Ceea ce o plasează în tabăra anti-China. Un moment dramatic. Un moment în care va trebui să ne facem că uităm un gest istoric al Chinei, în principiu de neuitat. În 1968, atunci când Moscova ameninţa să invadeze România, după modelul invaziei din Cehoslovacia, China a ameninţat Uniunea Sovietică că, într-o asemenea situaţie, va declanşa un război împotriva acestui stat. Şi şi-a masat trupele la frontieră. Ca să nu mai vorbim de anul 1996. An în care România a fost la un milimetru să intre în încetare de plăţi. Iar China din nou ne-a salvat. A garantat pentru România. Suntem parteneri strategici cu Statele Unite, dar în acelaşi timp membri ai Uniunii Europene cu obligaţii, dar nu şi cu drepturi depline. Iar prima şi cea de-a doua preşedinţie a lui Klaus Iohannis ne plasează în postura de vasali loiali ai Germaniei. Ce se întâmplă în momentul în care criza politică, economică şi militară dintre Statele Unite şi Europa escaladează şi se transformă într-un război asimetric? Unde se va plasa România? Iar, în continuare, detalii despre cele două războaie anunţate.

Congresul Statelor Unite îl împuterniceşte pe Donald Trump ca, într-un interval rezonabil de timp - am înţeles 60 de zile - să decidă în funcţie de comportamentul Chinei dacă recurge la sancţiuni economice. Sancţiunile înseamnă nici mai mult nici mai puţin decât blocarea conturilor deţinute de societăţile comerciale chinezeşti în Statele Unite, indisponibilizarea bunurilor imobile, precum şi interzicerea prezenţei pe pământ american a unor demnitari chinezi. Miza este uriaşă. Bunurile mobile şi imobile care ar putea fi sechestate au valoare de câteva mii de miliarde de dolari. Pretextul acestei ameninţări fără precedent lansate împotriva Chinei este pandemia de coronavirus. China este silită să prezinte rapoarte şi informaţii convingătoare, care să demonstreze că nu este implicată nici intenţionat şi nici din neglijenţă în generarea şi răspândirea virusului. Ceea ce nu se va întâmpla niciodată. Niciodată asemenea rapoarte, chiar în ipoteza în care ar fi făcute cu toată bună credinţa, nu vor fi socotite suficient de convingătoare. La fel cum nici anchetele desfăşurate pe teren în Irak şi la capătul cărora nu a fost descoperită nicio probă cum că Saddam Hussein producea arme chimice şi biologice, nu au împiedicat Statele Unite să meargă până la capăt cu ameninţarea, să invadeze Irakul şi să-l execute pe Saddam Hussein. Statele Unite au intenţia să meargă până la capăt în acest război cu China, întrucât dubla criză, generată de pandemie şi de contracţia severă economică, pune Washingtonul în situaţia de a căuta bani acolo unde banii există. Iar China, care de câţiva ani s-a plasat pe primul loc în lume din punctul de vedere al Produsului Intern Brut, devansând Statele Unite şi, în acelaşi timp, înregistrând constant o creştere economică şi având o bună balanţă comercială cu celelalte state, dispune de uriaşe lichidităţi. Statele Unite având o gaură sub forma datoriei publice de aproape 30 de mii de miliarde de dolari. În acelaşi timp, Statele Unite au totuşi cea mai performantă armată de pe glob. După dispariţia Uniunii Sovietice, America nu are practic rivali pe măsură din perspectivă militară. Pretextul pandemiei este numai bun pentru a tranşa o rivalitate Washington-Beijing, care a depăşit punctul critic. Şi ca să mă fac mai bine înţeles, voi mai face precizarea cred extrem de importantă că diplomaţia de la Beijing s-a schimbat radical, devenind treptat în ultimii doi ani extrem de agresivă. China nu-şi mai ascunde puterea. Dimpotrivă, o etalează şi şi-o afirmă. Fapt care nu poate decât să irite la culme Washingtonul.

Ce va face România, în calitate de aliat strategic al Statelor Unite? Va îngheţa la rândul ei bunurile mobile şi imobile deţinute de China în România, bunuri care au o valoare semnificativă? Sau va urma calea trasată de Germania? Dar care este această cale? Oficial, Uniunea Europeană, dominată de Germania, contrazice Washingtonul şi ajunge la concluzia că, în ceea ce priveşte pandemia, China nu a trecut linia roşie. Nu a încălcat regulile jocului. Nu se face vinovată de răspândirea virusului în mod intenţionat sau din neglijenţă. Această poziţie este diametral opusă celei afrmate de Washington. Numai că Berlinul joacă totuşi la două capete. Serviciul secret german, unul dintre cele mai eficiente servicii secrete din lume, ajunge la o concluzie diametral opusă. Şi face scăpat un raport secret, care conţine probe ce incriminează China. Asta înseamnă că, la rândul său, Berlinul se poate suci. Şi când se suceşte Berlinul, se suceşte Europa întreagă. Şi, sub acest aspect, diplomaţia de la Bucureşti, ca şi Guvernul, ca şi preşedinţia sunt luate prin surprindere. Astfel încât orbecăie, fiind incapabile să stabilească o politică fermă în logica şi în interesul României.

Încă şi mai complicat este diferendul de natură militară în care, din nou, România îşi prinde urechile. Vă amintiţi? Donald Trump l-a bătut pe umăr pe Klaus Iohannis şi, la schimb, România a decis pe loc ca mai multe miliarde de dolari să meargă în direcţia industriei de armament din Statele Unite. Chiar la sfârşitul anului trecut, printr-o operaţiune fără precedent în istorie, România a plătit în avans echipamente militare americane, pe care nu le-a primit nici până acum. Parteneriatul militar româno-american merge brici. În toate teatrele de război. Dar şi în ceea ce priveşte războiul invizibil. Ca semnal că aşa stau lucrurile, iată, Mircea Geoană, e drept, un personaj extrem de apropiat - şi nu numai emoţional - de Statele Unite, a devenit numărul doi în NATO. Din poziţia de secretar general adjunct. Dar în ce constă pe acest plan războiul SUA-UE?

Acest război are o miză geostrategică, dar în esenţă este tot de natură financiară. De mai mult timp, Germania promovează o apropiere de Rusia şi, în acelaşi timp, o distanţare politică faţă de Statele Unite. Aceasă distanţare, căreia i s-a raliat şi Franţa, a împins până la urmă Uniunea Europeană la decizia de a nu mai suporta via Statele Unite costurile apărării militare a continentului. Şi astfel UE a intrat în scenariul creării unei armate proprii. Pornind de la un buget iniţial de 13 miliarde de euro. În paranteză fie spus, acest buget pare a fi acum compromis de criza economică. Dificultăţile, dincolo de costurile finale, care vor fi uriaşe, sunt din această perspectivă extrem de mari pentru Uniunea Europeană. Să ne gândim numai la faptul că, în timp ce Statele Unite au numai 30 de sisteme de armament, Uniunea Europeană are 178 şi că toate aceste sisteme ar trebui compatibilizate între ele. Uniunea Eurpeană are 17 tipuri de tancuri de luptă, în timp ce Statele Unite au standardizat un singur tip. Iar bomboana pe coliva noii armate europene este pusă de Brexit. Plecarea Marii Britanii, care este principalul aliat geostrategic al Statelor Unite, poate arunca în aer acest proiect, la care totuşi Germania nu vrea să renunţe. În aceste condiii, asupra Bucureştiului se exercită numeroase presiuni, până la un punct încununate de succes, astfel încât banii pentru achiziţiile de echipamente militare să fie deturnaţi către industria europeană de armament. Din nou Bucureştiul, lipsit de o diplomaţie şi de o viziune coerentă, rămâne în corzi. În bătaia vântului. În definitiv, ce vom face atunci când acest război rece între Uniunea Europeană şi Statele Unite se declanşează pe toate fronturile de luptă? Vom continua să rămânem aliaţi fideli ai Statelor Unite sau vom arunca în aer, de dragul Berlinului, un proiect româno-american, pe care l-am construit cu sacrificii şi trudă în ultimii 30 de ani?

Aşa că întrebarea din titlu rămâne deschisă. SUA este în război pe două fronturi. Va câştiga şi într-o parte şi în cealaltă? Va câştiga doar într-o parte? Sau va pierde ambele războaie, transformându-se în imperiul cel mai scurt din istoria lumii? Şi unde se plasează până la urmă România? În care dintre tabere? O întrebare grea, cu răspunsuri dramatice!

Opinia Cititorului ( 16 )

  1. S.U.A. a trecut la o pozitie izolationista oe fata, din nou dupa 1941!!! tot restul sunt declaratii tropetiste din toate partiile!! Toti cilalti actori din piata incerca s se aseze intr-o pozitie cat mai avantajoasa!!

    Cine nu a inteles asta , poate sa se Duca sa se culce!!

    Toate celelalte teori sunt pentru grupa mijlocie dela gradinita!!!!!  

    te- ai trezit vorbind și prinzi muște!!! Asta- i lipsește României acum Război cu China și cu UE Ai luat-o o pe arătură, cât ai stat în pușcărie!! Ai luat-o razna și musai sa mergi la un psihiatru sa- ți revii!! Stai dreakului in banca ta cu imbecilitatile!!

    Cam slăbuț articolul, dar ai dat si mai slabe!

    Scrii de treaba din 1968 dar uiți că prin ""Declarația din aprilie "din 1964 România s-a poziționat de partea chinezilor, ajutandu-i mult la acea vreme!Serviciu contra serviciu! 

    De unde ai scos treaba cu ajutorul financiar "decisiv "in 1996 ? A fost altceva o spune Constantinescu dar atunci te tineai de alte dracovenii!

    De ce nu vii cu o soluție cum să ne pozitionam? 

    Romania se va plasa la distanta egala intre SUA si RUSIA de unde va fi luata de SUA si plasata direct in bratele RUSIEI in noua alianta SUA-RUSIA care se va forma pentru a contrabalansa CHINA. Asta in ciuda achizitiilor militare din SUA, nelivrate nici pana acum.

    1. Incredibil ce prostii! Ai probleme!

      President Trump and Russian President Vladimir Putin issued a symbolic joint statement on Saturday (25.04.2020) calling for renewed cooperation, The Wall Street Journal first reported, and raised fresh concerns about their relationship.

      The declaration was aimed to highlight cooperation between America and Russia throughout World War II and it commemorated the 75th anniversary of the linkup of US and Russian troops at the Elbe River in Germany on April 25, 1945. It signified the end of the war was near. 

      In the statement, both Trump and Putin said they sought to cast their differences aside and cooperate on major issues. 

      "The 'Spirit of the Elbe' is an example of how our countries can put aside differences, build trust, and cooperate in pursuit of a greater cause," the statement said. 

      It was first published by the Kremlin, and the White House published it later as well. 

      Mi-a dat o lacrima...  

      Reformulez: foarte inteligent dar cu idei fixe, pe care le vânturi obsesiv după fiecare articol din bursa. Lipsit de simțul măsurii. Imi pare rău, multe lucruri bune am putea învăța de la tine!

    Eu raman de partea Americii,indiferent ce va fi! Este singurul aliat pe care ne putem baza! Este o minciuna ca Trump se razboieste cu Europa! Putin se razboieste cu Europa pe toate fronturile! Si in trecut dar si acum,Rusia si China sunt doi pradatori care se ajuta reciproc! Nu pot sa cred nici o secunda ca,China ar fi putut sa invadeze URSS-ul! Sovieticii i-ar fi putut sterge de pe harta pe chinezi cu arsenalul nuclear! Nu spun ca nu a contat deloc parerea chinezilor! In prezent,China distruge economic Europa!

    1. Trump se razboieste cu toata lumea.Tu du-te in SUA dupa cum ti-ai propus!Vezi sa nu pierzi trenul!

    Deja am obosit dupa citirea titlului de articol si am inceput sa strig ::::: SRS // SOS // 112

    Foarte multa lume e șocată la ideea că SUA s-ar putea alia din nou cu Rusia așa cum a mai făcut-o pe vremea lui Stalin, pentru a scăpa de Hitler. Situația actuală cam impune noi alianțe, America și-a dat seama singura că nu mai e ce a fost odată și că nu poate rezolva mai nimic de una singura, doar mârâind la China.

    E vremea reluării frăției între popoare. Chiar și Angela Merkel îl visează pe Putin, când pune capul pe perna. 

    i se potriveste astuia zicala "din cocos nu faci gaina,nici din curva gospodina"!! Dar el nu e vinovat,el incearca si doar Bursa il mai baga in seama...

    bai sorin rpsca securistule despre care ue vorbesti ca e in razboi cu sua? ue din care a plecat uk ca abia acum s-a deschis usa si peste capul careia trec americanii si chinezii cand vor sa isi faca o carare?! ue este un muribund, are asa multe pb cronice interne incat i se potriveste zicala boala lunga, moarte sigura. sa fim seriosi, azi lumea e un meci intre interesele sua si ale chinei. restul - rusia, ue, alti bezmetici care se cred centre ale unei lumi multipolare, sunt multipolari in capul lor si in oglinda de acasa, cand ies din curte au in fata razboiul occident - orient, sau pe scurt sua- china. restul sunt decor.

    Mai vorbim dupa alegerile din America, daca iese Joe Biden (dupa cum indica noile sondaje) se va cam schimba roata ; nu in sensul in care il dorea nesimtita de Hilary Clinton ci probabil America va intelege in ceasul al 12-lea ca fara o Europa puternica toata sandramaua mondiala se va duce pe pustii, relocarea tuturor industriilor cu mana chineza, cu pretul scumpirii tuturor produselor...

    Armata conventionala nu va mai exista, totul se va muta in conflicte cibernetice.

    Vaccin nu va exista ! 

    1. Cred că e o Pb de logică dacă cineva crede că rolul SUA e o Europa puternică. Americanii au reconstruit Europa în anii 50 din banii lor în cea mai mare parte. Dar America este puternică, iar Europa este slabă. As zice că nici geopolitic nu sta prea bine între America deoparte și Rusia, mai ales China de alta parte. Biden sau Trump pt Europa nu sunt un medicament la o boala unde prima destructurare este brexit.

    puscariasul latrau ciripoi

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb