SUA şi Japonia salută ''alinierea lor strategică'' în faţa Chinei

G.D.
Internaţional / 12 ianuarie 2023

SUA şi Japonia salută ''alinierea lor strategică'' în faţa Chinei

Statele Unite şi Japonia au afişat ieri "alinierea strategică" în domeniul apărării care se extinde până în spaţiu, în faţa preocupărilor crescânde cu privire la China şi tensiunile legate de Taiwan şi Coreea de Nord, notează AFP, conform Agerpres.

"Suntem de acord pentru a spune că China reprezintă cea mai mare provocare strategică" a ambelor ţări, a afirmat şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, la finalul unei reuniuni la Washington cu omologul său japonez, Yoshimasa Hayashi, precum şi cu şefii apărării american şi japonez.

Luând cuvântul la o conferinţă de presă comună, Blinken a spus că Statele Unite "salută cu căldură" noua poziţie japoneză în domeniul apărării şi a spus că acordul de securitate şi apărare dintre cele două ţări se aplică şi spaţiului.

Orice incident în spaţiu ar putea activa articolul 5 din tratatul de apărare dintre cele două ţări care prevede că un atac asupra uneia este un atac asupra celeilalte, a spus el.

La rândul său, secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat desfăşurarea până în 2025 a unei forţe de reacţie rapidă a puşcaşilor marini în insula japoneză Okinawa pentru a consolida apărarea Japoniei, tot mai îngrijorată de activităţile Chinei în regiune.

"Vom înlocui un regiment de artilerie cu această forţă care va fi mai letală şi mai mobilă", a declarat Austin în cadrul acestei conferinţe de presă.

El a estimat că această forţă va "contribui într-un mod major la îmbunătăţirea apărării Japoniei şi la promovarea unei regiuni Indo-Pacific libere şi deschise", expresie folosită în mod obişnuit în Statele Unite pentru a desemna Asia-Pacific fără dominaţia chineză.

Mai mult de jumătate din cei aproximativ 50.000 de soldaţi americani prezenţi în arhipelag sunt staţionaţi pe insula Okinawa.

Reuniunea de ieri a avut loc înaintea întâlnirii de vineri dintre preşedintele Joe Biden şi premierul nipon Fumio Kishida care efectuează un turneu în Europa şi America de Nord.

Kishida, a cărui ţară deţine preşedinţia G7 în 2023, a vizitat Franţa şi Italia şi s-a aflat ieri în Marea Britanie, unde a semnat un "acord de acces reciproc" apropiind forţele lor armate. El urmează să meargă şi în Canada astăzi.

La Washington, miniştrii au salutat această "alianţă modernizată" în faţa unei noi ere a "concurenţei strategice cu China", potrivit şefului diplomaţiei japoneze.

Tokyo a aprobat în decembrie o revizuire majoră a doctrinei sale de apărare care include în special o creştere colosală a cheltuielilor militare pe cinci ani, precum şi întărirea capacităţii sale de "răspuns", inclusiv ţintirea locurilor de lansare a rachetelor în caz de atac.

Acesta este un punct de cotitură crucial pentru ţară, a cărei constituţie pacifistă, adoptată a doua zi după înfrângerea sa la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, îi interzice în principiu să aibă o armată adevărată.

Problema Taiwanului şi denuclearizarea Coreei de Nord au fost, de asemenea, în centrul discuţiilor, au indicat responsabilii.

"Nu mă voi juca cu supoziţiile cu preşedintele chinez Xi, dar vă pot spune că ceea ce vedem de ceva vreme este un comportament foarte provocator din partea forţelor chineze", a declarat Austin, exprimând, în acelaşi timp, "îndoieli serioase" cu privire la un atac iminent asupra Taiwanului.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb