Operatorii americani de telecomunicaţii T-Mobile USA Inc şi Sprint Corp finalizează ultimele detalii ale acordului de fuziune, care ar urma să fie semnat în următoarele zile, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Conform unor surse din apropierea negocierilor, acţionarul T-Mobile, Deutsche Telekom, va deţine puţin peste 40% din entitatea combinată, dar va avea drept de veto. Există, însă, întotdeauna posibilitatea ca negocierile dintre Deutsche Telekom şi grupul nipon SoftBank, acţionarul majoritar al Sprint, să se finalizeze fără succes în ultima clipă, adaugă sursele.
Entitatea astfel creată ar avea cu o capitalizare bursieră evaluată la peste 70 de miliarde de dolari, ar fi al treilea operator de telecomunicaţii, cu peste 127 de milioane de abonaţi în SUA, şi ar fi concurat mai bine cu liderii pieţei, Verizon Communications şi AT&T Inc.
Reprezentanţii Sprint, T-Mobile, Deutsche Telekom şi SoftBank nu au răspuns solicitărilor Reuters de a comenta informaţia.
Deutsche Telekom a pus capăt discuţiilor privind o eventuală fuziune între T-Mobile US şi Sprint, pentru că această tranzacţie nu ar fi creat valoare adăugată pentru acţionari, declara în noiembrie directorul general al grupului german, Tim Hoettges.
În ultimii şase ani, T-Mobile a investit peste 40 de miliarde de dolari pentru a-şi extinde operaţiunile, dar cu toate acestea analiştii sunt de părere că fără portofoliul de frecvenţe al Sprint, T-Mobile va fi nevoit să facă noi cheltuieli, în condiţiile în care operatorii telecom din SUA se pregătesc de lansarea serviciilor 5G.
Tim Hoettges a precizat că subiectele privind controlul operaţiunilor de zi cu zi şi proprietatea entităţii realizată în urma fuziunii, valoarea, finanţarea operaţiunii şi aspectele care ţin de reglementare au fost abordate în urma discuţiilor privind o eventuală fuziune între T-Mobile şi Sprint.
Deutsche Telekom AG este cea mai mare companie europeană de telecomunicaţii, cu operaţiuni în mai multe ţări din Europa Centrală şi de Est, inclusiv în România.
Grupul controlează 40% din acţiunile Hellenic Telecommunications Organization (OTE), care, la rândul său, deţine 54,01% din Telekom România.