SUA: Taxarea bogaţilor şi favorizarea clasei de mijloc, viziunea economică a preşedintelui Biden

J.P.
Internaţional / 17 septembrie 2021

Taxarea bogaţilor şi favorizarea clasei de mijloc, viziunea economică a preşedintelui Biden

Impozitarea celor mai bogaţi şi răsfăţarea clasei de mijloc, aceasta este viziunea economică a preşedintelui american Joe Biden, care a apărat joi un plan gigantic de cheltuieli publice, proiect emblematic al mandatului său, pe care Congresul urmează să îl voteze, transmite AFP, citat de Agerpres.

Preşedintele Biden a declarat într-un discurs la Casa Albă: "În ultimii patruzeci de ani bogaţii au devenit mai bogaţi", iar marile companii "şi-au pierdut simţul responsabilităţii". "Americanii de rând, care muncesc din greu, au fost pur şi simplu eliminaţi din jocul economic".

Au trecut mai multe săptămâni de când liderul democrat de la Casa Albă, în vârstă de 78 de ani, îşi accentuează discursul economic şi social în favoarea unui program despre care a dat asigurări joi că ar putea "schimba traiectoria (Statelor Unite) pentru anii sau chiar deceniile viitoare".

Biden doreşte să crească impozitarea marilor corporaţii şi a celor mai bogaţi prin anularea deciziei predecesorului său, Donald Trump, care a redus impozitele, dar promite să nu se atingă de impozitele americanilor din clasa de mijloc. Intenţionează, de asemenea, să reducă costurilor de sănătate, ale educaţiei şi îngrijirii copiilor.

Aceste promisiuni sociale măreţe, a căror factură ajunge la 3.500 miliarde de dolari, sunt susţinute de un program mai consensual de investiţii în infrastructură (poduri, drumuri, reţele de electricitate etc), în valoare de 1.200 miliarde de dolari.

Această ultimă componentă, pentru care democraţii pot chiar conta pe voturile opoziţiei republicane, se află într-o etapă mai avansată a procesului legislativ.

Următoarele săptămâni vor reprezenta un adevărat test pentru preşedintele american.

Anumite persoane importante din partidul preşedintelui Biden sunt foarte îngrijorate de perspectiva acestor cheltuieli sociale gigantice, care riscă, în opinia lor, să determine o creştere a preţurilor şi să afecteze puterea de cumpărare a populaţiei.

Pe de altă parte, un grup de 15 laureaţi ai Premiului Nobel pentru economie au publicat o scrisoare deschisă în sprijinul proiectelor preşedintelui, pe care Joe Biden nu a omis să o menţioneze în discursul său de joi.

"Deoarece acest program investeşte în capacitatea economică pe termen lung şi va creşte posibilitatea ca mai mulţi americani să participe productiv la viaţa economică, va reduce presiunile inflaţioniste pe termen lung", apreciază cei 15 laureaţi ai Premiului Nobel pentru economie, printre care Joseph Stiglitz, Paul Romer, Edmund Phelps sau Angus Deaton.

În absenţa unui acord, Statele Unite riscă să rămână fără bani în luna octombrie, a avertizat administraţia Biden. Ceea ce înseamnă că nu va mai putea să îşi ramburseze împrumuturile, să plătească salariile angajaţilor federali sau pensiile acestora.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Vai, este înduioșător cum acest văcar sinistru moare de grija oamenilor simpli fi in preocupat efectiv sa ia de la bogați, să dea la săraci.

    Deci efectiv m-a busit lacramile! Dupa ce clasa de mijloc e fraiera fraierilor ca tine toate putorile in spate (bogatii + saracii) si pana acum si-au batut joc de ea toti presedintii americani din ultimii 20 de ani a venit TATAIE sa promita. Auzi la el, a promis sa nu se atinga. Pai deja sunt mari taxele pentru clasa de mijloc, care aproape nu mai exista in SUA, ce sa mai mariti?

    America s-a ridicat prin puterea bogatilor care devin mai bogati. Statul nu poate pune gloatele la munca precum poate un bogat. Bineinteles e nevoie si de interventia minim invaziva a statului in acest joc. Biden va distruge modul de a fi al Americii si odata cu acesta insasi economia Americii. Dupa Trump care a fost un presedinte dubios Biden va fi un esec total. Din pacate lumea occidentala are nevoie de America, asta daca nu dorim sa invatam ruseste sau de ce nu mandarina.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb