Un american a fost acuzat de terorism în Michigan după ce a ameninţat că-l va ucide pe preşedintele Joe Biden şi pe alţi oficiali democraţi, au declarat marţi autorităţile judiciare din nordul Statelor Unite, relatează Agerpres.
Joshua Doctor, în vârstă de 21 de ani, a postat mai multe comentarii pe platforma de partajare iFunny în ianuarie.
El a pretins că doreşte să-i împuşte pe preşedintele SUA, pe Nancy Pelosi, lidera democratilor din Congres, şi pe guvernatorul democrat din Michigan, Gretchen Whitmer, pentru a fi "declanşatorul" unei noi revoluţii americane, a declarat procurorul general al statului, Dana Nessel, într-un comunicat.
De asemenea, el avea înregistrat în telefonul său mobil informaţii despre fabricarea unei bombe şi echipamentele necesare, potrivit declaraţiei.
Bărbatul este acum acuzat de ameninţare teroristă şi de folosirea unui computer pentru a comite o crimă, două capete de acuzare potenţial pedepsite cu câte 20 de ani de închisoare.
Acesta s-a predat autorităţilor marţi şi prima sa înfăţişare în faţa judecătorului este programată pentru 8 aprilie.
Guvernul SUA a emis la sfârşitul lunii ianuarie un buletin de alertă antiterorism dedicat pentru prima dată ameninţării teroriste interne. El îi viza pe "extremiştii" opuşi preşedinţiei lui Joe Biden.