SUA: Un lider republican refuză să coopereze în ancheta privind atacul Capitoliului

J.P.
Internaţional / 13 ianuarie 2022

Un lider republican refuză să coopereze în ancheta privind atacul Capitoliului

Liderul republicanilor din Camera Reprezentanţilor, Kevin McCarthy, a refuzat miercuri invitaţia de a depune mărturie în faţa comisiei parlamentare care încearcă să facă lumină asupra rolului lui Donald Trump în atacul asupra Capitoliului de la Washington, anunţă AFP, citat de Agerpres.

Comisia "doreşte să mă audieze în legătură cu declaraţii publice deja împărtăşite cu restul lumii şi conversaţii private care nu au legătură cu violenţa de la Capitoliu. Nu am nimic de adăugat", a declarat el într-un comunicat.

"Am decis fără regret ori satisfacţie să nu particip la abuzul de putere (săvârşit de) această comisie", a spus el.

În cursul zilei de miercuri, preşedintele comisiei, Bennie Thompson, i-a propus "o întâlnire pe 3 sau 4 februarie" pentru a discuta în special despre "conversaţiile sale cu preşedintele Trump înainte, în timpul şi după atacul violent de la 6 ianuarie 2021".

"Aţi recunoscut că aţi vorbit direct cu fostul preşedinte în timp ce violenţele erau în curs", ceea ce ar permite să se cunoască "starea lui de spirit" în acel moment, a subliniat congresmanul democrat în scrisoarea sa publicată pe site-ul comisiei.

Aceasta urmăreşte să stabilească responsabilitatea lui Donald Trump şi a anturajului său în asaltul asupra sediului Congresului de către câteva sute de partizani ai săi, în momentul în care aleşii certificau victoria rivalului său, Joe Biden, la alegerile prezidenţiale.

Imediat după atac, a cărui violenţă a şocat întreaga lume, Kevin McCarthy l-a criticat pe Donald Trump care a înfierbântat minţile alegătorilor săi cu acuzaţii nefondate de fraudă electorală mai multe săptămâni şi până în minutele dinaintea loviturii lor în forţă.

Dar, la fel ca marea majoritate a republicanilor, Kevin McCarthy s-a raliat de atunci fostului preşedinte care păstrează un puternic ascendent asupra partidului şi a alegătorilor acestuia.

Dominaţia lui este de aşa natură încât niciunul dintre rudele sau foştii săi aliaţi nu a acceptat până în prezent să depună mărturie în faţa comisiei, chiar şi în cazul unei citaţii.

Acesta din urmă a audiat, totuşi, peste 300 de persoane, cu uşile închise, şi avansează în marş forţat în speranţa de a-şi publica concluziile înainte de alegerile de la jumătatea mandatului, în noiembrie 2022. Dacă democraţii pierd controlul Camerei cu ocazia scrutinului, aceasta riscă să fie dizolvată de republicani, mai scrie AFP.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb