Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava nu mai are niciun pat liber în Secţia ATI, iar 55 de persoane sunt internate cu forme grave şi severe de COVID-19, relatează Agerpres.
Totodată, Spitalul Municipal Rădăuţi nu mai are paturi disponibile pentru pacienţi COVID-19, opt pacienţi internaţi fiind cu forme grave şi doi în stare critică.
Potrivit Prefecturii Suceava, din totalul celor 514 pacienţi internaţi în SJU Suceava, 127 sunt diagnosticaţi cu COVID-19, alţi 39 sunt în zona tampon şi 348 au alte afecţiuni non-COVID.
Dintre cei 127 pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19, cinci prezintă forme uşoare, 67 au forme medii ale bolii, 41 prezintă forme severe, iar 14 prezintă forme grave şi sunt internaţi în secţia ATI, doi ventilaţi non - invaziv şi şase intubaţi.
La unitatea ATI nu sunt disponibile paturi pentru pacienţi COVID, sunt 25 de ventilatoare libere, dintre care şase pentru pacienţii cu COVID-19.
Spitalul Municipal Rădăuţi are internaţi 46 de pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19.
La Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc sunt internaţi 19 pacienţi cu COVID-19, zece fiind cu forme grave, la Spitalul Municipal Vatra Dornei sunt internaţi 27 pacienţi diagnosticaţi cu COVID-19, dintre care 12 cu forme grave, la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului sunt 20 de pacienţi cu COVID-19, iar la Spitalul Boli Cronice Siret sunt 13 pacienţi cu COVID-19.
Numărul total de persoane testate, până în prezent, este de 165.343, în ultimele 24 de ore fiind testate 602.
În prezent, în judeţul Suceava sunt 790 de cazuri de infecţie cu noul coronavirus în evoluţie.