SUMMIT-UL UE PENRU RELANSAREA ECONOMICĂ Un fond pentru redresarea economică sau pentru dezbinarea iremediabilă a UE?

Efectele economice dezastruoase ale pandemiei de coronavirus au scos la lumină, din nou, diviziunile adânci din Uniunea Europeană. Fără să ţină seama de un concept deosebit de simplu, exprimat prin dictonul anglo-saxon care spune că "cerşetorii nu pot alege", sărăntocii lacomi ai Europei au cerşit bani mulţi şi gratis pentru a "lupta" împotriva acestei crize.

După cele patru zile şi patru nopţi de negocieri, Charles Michel, preşedintele Consiliului European, a declarat că "este prima dată în istoria Europei când bugetul este legat de obiective climatice şi de respectarea statului de drept pentru acordarea finanţărilor".

De ce au durat aşa de mult negocierile? Un comentariu de pe marginea unui articol din Financial Times oferă o explicaţie foarte plauzibilă: "succesul întâlnirilor la nivel înalt din UE este determinat de acumularea privării de somn, iar în acest caz liderii au venit odihniţi, după mai multe luni de relaxare".

Cu toate acestea, "sunt convins că se va ajunge la un compromis nefericit, amar şi inutil", este concluzia cititorului FT.

Şi a fost compromis, dar acesta a mers mult prea departe la întâlnirea liderilor europeni, în condiţiile în care a fost construit pe subminarea gravă a tratatelor europene.

Oare cum mai poate preşedintele Consiliului European să vorbească despre statul de drept în UE, când fondul de redresare de 750 de miliarde de euro are o componentă majoră, de 390 de miliarde, formată din finanţări nerambursabile, care încalcă Articolele 125 şi 310 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene?

Astfel se manifestă unitatea şi solidaritatea ţărilor europene? Prin unanimitate în ceea ce priveşte încălcarea legilor fundamentale ale Uniunii?

În ceea ce priveşte direcţionarea unor sume deosebit de importante către îndeplinirea unor obiective climatice, situaţia este la fel de dezastruoasă.

"Înşelăciunea UE cu privire la cheltuielile pentru programele climatice" este titlul unei scurte analize a firmei de consultanţă Eurointelligence pe marginea unui raport recent al Curţii Europene de Audit (ECA), unde sunt evaluate programele de mediu ale Comisiei Europene.

"UE supraestimează substanţial sumele cheltuite pentru combaterea schimbărilor climatice prin intermediul unor scamatorii contabile", scriu analiştii de la Eurointelligence, care subliniază că "în special în ceea ce priveşte fondurile structurale şi cele alocate agriculturii, proporţia sumelor alocate combaterii schimbărilor climatice este exagerată într-un mod aproape comic".

Şi asta nu este tot. "Subliniem că există riscul accelerării schimbărilor climatice prin aplicarea unor politici de coeziune şi efectuarea unor cheltuieli în agricultură", se arată în raportul de la ECA.

Oare cum s-a ajuns la această ironie tragică? Să fie vorba de prostie, pur şi simplu, sau "doar" de incompetenţă coroborată cu o mare ticăloşie?

Bineînţeles că se va aplica acelaşi "tratament" şi noului program de 750 de miliarde de euro însă ar trebui să credem, conform declaraţiilor oficiale, că vor apărea, cumva, multe miracole pe parcurs, care îl vor transforma într-un succes istoric.

În ciuda declaraţiilor optimiste ale autorităţilor europene, există destule voci care susţin contrariul. Profesorul finlandez Tuomas Malinen a scris recent pe contul său de Twitter că "fondul nu va conduce la redresarea economică în Europa, deoarece este prea mic, iar criza este globală", mai ales în condiţiile în care "argumentele economice în favoarea lui nu au niciun sens".

Dincolo de argumentele economice, "fondul va contribui la transformarea, în mod ilegal, a UE într-o uniune a transferurilor şi va forţa transformarea ei într-o federaţie fără aprobare din partea cetăţenilor", după cum mai subliniază Malinen.

De asemenea, pe lângă o serie de efecte evidente ale utilizării acestor resurse financiare, cum ar fi un bailout al Italiei, profesorul finlandez afirmă că un efect "colateral" va fi şi salvarea băncilor din Franţa şi Germania.

Argumente puternice şi de altă natură decât cea economică aduce şi economistul spaniol Daniel Lacalle. În opinia acestuia, "fondul european de redresare nu poate fi folosit ca acoperire pentru perpetuarea unor cheltuieli umflate de natură politică", în condiţiile în care "o uniune bazată pe cheltuieli excesive, datorii şi politici extractive va fi distrusă în câţiva ani".

Lacalle accentuează că "puterea unui grup unit de ţări vine din diversitate şi responsabilitate", iar "solidaritatea nu poate exista fără responsabilitate".

Reprezentanţii Ţărilor de Jos, Austriei, Suediei şi Danemarcei au acceptat distribuirea finanţărilor nerambursabile după introducerea unor mecanisme de verificare a utilizării banilor.

Dar vor fi acestea suficiente? Şi cine va îndrăzni să folosească dreptul de veto, în condiţiile în care s-a văzut, în cadrul negocierilor, că poate fi utilizată o paletă largă de reacţii isterice din partea celor care cerşesc bani de la "partenerii" europeni?

Oare mandatele câştigate de conducătorii de guverne sau de state prezenţi la întâlnirea la nivel înalt au inclus şi obligaţia de a cerşi bani, prin ignorarea completă a semnificaţiei acestui gest pentru ceea ce a mai rămas din demnitatea naţională?

Iar apoi, cine le-a spus acestor politruci că renunţarea la demnitatea naţională este calea de urmat pentru a construi o Uniune Europeană mai puternică şi mai competitivă din punct de vedere economic?

"Nimeni nu neagă dimensiunea problemelor create de criza Covid-19, dar sunt ţări care au folosit-o ca scuză pentru creşterea cheltuielilor politice şi acum cer bani gratis", a continuat Daniel Lacalle, oferind exemplul Spaniei.

Acolo guvernul a menţinut toate cheltuielile la nivelul din perioada creşterii economice şi a crescut numărul portofoliilor guvernamentale şi al consilierilor în ciuda crizei. Apoi a fost aprobat planul de introducere a venitului minim garantat în condiţiile lipsei complete a oricărui spaţiu bugetar sau fiscal.

Mai mult, guvernul spaniol a crescut deficitul bugetar cu 24% în 2019 pe fondul unei creşteri economice de 2% şi a unor venituri record din taxare, iar acum "se opune introducerii unor condiţii sau supravegherii din partea altor state pentru fondurile primite de la UE", după cum mai scrie Daniel Lacalle.

Situaţia pare foarte cunoscută, nu-i aşa? Cu toate acestea, politicienii europeni promit, în mod iresponsabil, miracole.

La finalul analizei sale, economistul spaniol mai afirmă că "fondul de redresare nu reprezintă o soluţie pentru problemele structurale din multe state europene", iar "dezechilibrele pe termen lung al economiilor europene nu pot fi corectate fără reforme structurale". Dar cine să lanseze astfel de reforme, când toate soluţiile, inclusiv repornirea la cote extraordinare a tiparniţei BCE, au ca scop tocmai blocarea lor, astfel încât să fie menţinută iluzia sustenabilităţii traiectoriei economice actuale?

Într-o serie de analize recente privind cauzele colapsului civilizaţiilor, analistul american Martin Armstrong afirmă că "o civilizaţie înfloreşte când toată lumea beneficiază de pe urma progresului", în timp ce "declinul începe în momentul în care unui grup i se oferă un statut favorizat", iar pentru aceasta nici măcar "nu este nevoie de introducerea unor legi prin care să fie garantate drepturile unui grup specific".

Din păcate, această "reţetă" a declinului este urmată neabătut atât la noi în ţară, dar şi la nivelul Uniunii Europene, unde şi magnitudinea sa are câteva ordine de mărime în plus.

În aceste condiţii, toate programele comune de luptă împotriva unor crize, indiferent că este vorba despre bani gratis sau noi credite împovărătoare, vor avea un singur efect, amplificarea forţelor centrifuge, adică nu vor face decât să grăbească dezintegrarea "primului imperiu neimperial din istorie", o "construcţie" care şi-a pierdut compasul moral de mai multă vreme, iar "autorităţile" nici măcar nu mai încearcă să-l caute.