Summitul ruso-american la nivel înalt de la Geneva s-a încheiat, a anunţat reprezentantul Casei Albe, informează CNN.
Preşedintele SUA, Joe Biden, a părăsit vila La Grange după negocierile cu liderul rus Vladimir Putin. La rândul său, preşedintele rus Vladimir Putin urmează să susţină o conferinţă de presă.
Summitul preşedinţilor SUA şi Rusiei, Joe Biden şi Vladimir Putin, a durat în jur de trei ore şi jumătate, mai puţin decât se anticipa, inclusiv cu pauza de dinaintea schimbării formatului din unul restrâns în unul extins.
Discuţia dintre cei doi lideri în format restrâns - doar în prezenţa miniştrilor de externe american şi rus, Antony Blinken şi Serghei Lavrov - a avut loc în sala bibliotecii, la primul etaj al vilei "La Grange", durând aproximativ 1 oră şi 45 de minute, în spatele uşilor închise.
După o scurtă pauză, a început a doua parte a negocierilor, în format extins, în Sala Galbenă din La Grange, cu participarea delegaţiilor. De partea rusă au participat şeful diplomaţiei Serghei Lavrov şi adjunctul său Serghei Riabkov, secretarul de presă al Kremlinului, Dmitri Peskov, consilierul preşedintelui Putin, Iuri Uşakov, şi şeful Statului Major al Forţelor Armate ruse, prim-adjunct al ministrului apărării, Valeri Gherasimov.
În afară de aceasta, pentru discutarea unor probleme regionale - asupra Ucrainei şi asupra Siriei - la summit au fost invitaţi şeful-adjunct al administraţiei prezidenţiale ruse Dmitri Kozak şi reprezentantul special al preşedintelui rus pentru reglementare în Siria, Aleksandr Lavrentiev.
Potrivit CNN, din cadrul delegaţiei americane au făcut parte Antony Blinken, consilierul pentru probleme de securitate naţională la Casa Alba, Jake Sullivan, directorul pentru Rusia şi Asia Centrală din cadrul Consiliului pentru securitate naţională al Casei Albe, Eric Green, precum şi secretarul adjunct de stat pentru afaceri politice Victoria Nuland.
1. S-a încheiat cu ce rezultate?
(mesaj trimis de anonim în data de 17.06.2021, 08:40)
S-a încheiat cu ce rezultate? Nu am auzit vreo declarație, vreo vorbă de susținere pentru pacea mondială, reducerea cursei înarmărilor statelor libere sau ceva de genul..