Reporter: Care sunt tendinţele în sustenabilitate pentru industria producătoare de electrocasnice şi cum vedeţi evoluţia viitoare din acest punct de vedere?
Murat Buyukerk: Sustenabilitatea este singura direcţie posibilă pentru industria producătoare de electrocasnice, atât în România, cât şi în lume, având în vedere că aceasta consumă o cantitate deloc neglijabilă de materii prime, energie şi resurse. Este nevoie de controlul şi de reducerea emisiilor de carbon generate de-a lungul întregului lanţ valoric.
Compania Arctic are în centrul strategiei sale sustenabilitatea, aceasta reflectându-se nu doar în produsele inovatoare pe care le punem pe piaţă şi în modul de producţie, ci şi la nivelul valorilor şi proiectelor pe care le desfăşurăm. Obiectivul nostru este să dezvoltăm un business cu respect faţă de oameni şi de mediu, în acord cu valorile grupului Arçelik din care facem parte.
Totodată, eficienţa energetică este o prioritate, jucând un rol cheie în reducerea emisiilor de carbon. Pe lângă sustenabilitatea procesului de producţie, la nivel de produse ne axăm pe durabilitate şi fiabilitate. La acestea se adaugă atenţia pe care o acordăm întregului ciclu de viaţă a produselor, inclusiv tehnologiile avansate care duc la economii de apă sau energie.
Reporter: Cum poate fi diminuat impactul pe care această industrie îl are asupra mediului?
Murat Buyukerk: Pentru a diminua impactul pe care această industrie îl are asupra mediului, este necesară o viziune de ansamblu pe termen lung care să vizeze, după cum spuneam, întregul lanţ valoric. La nivel de producţie, cel mai bun exemplu în acest sens îl reprezintă fabrica de maşini de spălat rufe de la Ulmi, care transpune în practică viziunea noastră legată de sustenabilitate. Sunt mândru că am construit aici una dintre cele mai avansate unităţi de producţie din regiune. Capacităţile României în materie de IT şi forţa de muncă înalt calificată o fac o destinaţie ideală pentru Industry 4.0. Performanţele unităţii de la Ulmi în materie de mediu au fost recunoscute de Forumul Economic Mondial, care a inclus-o pe lista celor mai verzi 13 fabrici Industry 4.0 din lume, conferindu-i statutul de Sustainability Lighthouse.
Această investiţie contribuie semnificativ la realizarea obiectivelor noastre în materie de producţie cu impact redus asupra mediului şi vom continua să facem eforturi în această direcţie. Graţie sistemelor avansate pe care fabrica din Ulmi le integrează şi eforturilor depuse, consumul de energie per produs a scăzut în medie pe an cu 17%, cel de apă cu 25%, iar emisiile de gaze cu efect de seră Domeniul 1 şi 2 cu 22%, în linie cu obiectivele de mediu ale grupului Arçelik. Apa utilizată în procesul de producţie este reciclată şi refolosită în proporţie de 70%, datorită unei staţii de epurare de ultimă generaţie care tratează întreaga cantitate de apă folosită în fabrică şi de către angajaţi. Fabrica foloseşte 100% electricitate verde, în vreme ce modelul "digital twin" al fabricii ajustează automat iluminatul şi optimizează sistemele de răcire şi încălzire.
Reporter: Care sunt obiectivele strategiei de sustenabilitate ale companiei Arctic?
Murat Buyukerk: Obiectivul Arçelik, la care Arctic este aliniată, este să devenim o companie net-zero de-a lungul întregului nostru lanţ valoric până în 2050. Avem un parcurs foarte clar în acest sens, iar planul nostru este unul dintre cele mai ambiţioase din industrie. Acesta implică reducerea emisiilor din Domeniul 1 şi Domeniul 2, dar şi a celor din Domeniul 3 provenind din utilizarea produselor vândute cu 50,4% până în 2030, comparativ cu anul 2018, în linie cu cele stabilite prin Acordul de la Paris. Sustenabilitatea pentru noi nu înseamnă doar grija pe care o acordăm reducerii emisiilor de carbon, ci şi asumarea responsabilităţii la alte capitole, cum ar fi diminuarea risipei de energie şi de materie primă, precum şi reducerea poluării cu plastic. Astfel, alte obiective majore până în 2030 sunt reducerea consumului de energie şi de apă pe produs cu 45% - în producţie, de la valoarea de referinţă din 2015, creşterea conţinutului de plastic reciclat la 40%, iar a celui de biomateriale la 5%.
Reporter: Care sunt provocările pentru o companie ce implementează principiile ESG? Ce buget alocaţi pentru integrarea aspectelor de mediu în propriul model de business?
Murat Buyukerk: Tranziţia spre modelul economic durabil trebuie să acorde atenţie nu doar mediului, ci şi impactului social şi celui al practicilor de guvernanţă corporativă. Pentru acest lucru este nevoie de recalibrarea tuturor strategiilor de dezvoltare şi de stabilirea unor obiective privind implementarea, măsurarea şi raportarea iniţiativelor din sfera ESG. Atenţia pe care o acordăm impactului asupra mediului este extrem de importantă în cazul nostru. De exemplu, în cazul fabricii din Ulmi investiţia se ridică la peste 160 de milioane de euro. De asemenea, în ultimii ani am alocat peste 13 milioane de euro pentru modernizarea fabricii de frigidere de la Găeşti, investiţiile vizând creşterea eficienţei prin digitalizare, în special sporirea gradului de automatizare şi îmbunătăţirea controlului calităţii.
Reporter: Cum se reflectă în produse şi în tehnologii viziunea centrată pe sustenabilitate a companiei?
Murat Buyukerk: Misiunea Arctic este de a face sustenabilitatea accesibilă unui număr cât mai mare de români, investind în dezvoltarea de produse eficiente energetic, tehnologii de ultimă oră şi metode de producţie prietenoase cu mediul. Consumul redus de energie şi apă este o prioritate pentru noi, la fel ca şi pentru clienţii noştri. Avem stabilite ţinte anuale privind îmbunătăţirea performanţelor produselor noastre şi din aceste puncte de vedere.
Punem pe piaţă produse cu performanţe notabile, maşinile de spălat rufe AquaTech (Beko) şi WaterTouch (Grundig) consumând cu 10% mai puţină energie decât media produselor din clasa "A", ceea ce ne face lideri de piaţă la acest capitol.
De asemenea, dezvoltăm produse şi servicii care au drept scop prevenirea şi reducerea poluării cu plastic, una dintre problemele majore care afectează mediul şi echilibrul ecologic. Producem piese din plastic reciclat, dar şi maşini de spălat care filtrează microplasticele. Am lansat în premieră la nivel mondial tehnologia Fiber Catcher, care colectează şi reţine 90% din microfibrele rezultate în urma ciclurilor de spălare.
Reporter: Parlamentul European promovează dreptul consumatorilor la repararea produselor. Cum sprijină Arctic această direcţie?
Murat Buyukerk: Arctic dispune de o reţea de service proprie, cu acoperire naţională. În conformitate cu strategia noastră de sustenabilitate, în prima parte a anului 2022 am deschis un hub regional de piese de schimb în judeţul Argeş. Acesta deserveşte peste 70 de ţări şi duce la reducerea timpului de livrare cu şapte zile, oferind acces facil la stocuri importante de piese de schimb. Din punctul nostru de vedere, România are un rol strategic, la intersecţia a trei mari pieţe, ceea ce o face ideală atât ca hub de producţie, cât şi ca un centru important de coordonare a activităţilor logistice.
Reporter: Produsele sustenabile devin normă în UE. Cum v-aţi adaptat acestor schimbări şi cum contribuiţi la eliminarea modelului liniar bazat pe principiul "folosim-producem-consumăm-aruncăm"?
Murat Buyukerk: Angajamentul nostru în materie de sustenabilitate este concretizat în tehnologii avansate, prin producţia de electrocasnice care sunt din ce în ce mai eficiente din punct de vedere energetic şi din punct de vedere al resurselor utilizate, durabile şi cu o durată de viaţă lungă, promovând astfel economia circulară. Departamentele de R&D din grupul Arçelik caută permanent soluţii inovatoare pentru a reduce impactul asupra mediului. De exemplu, cu ajutorul tehnologiilor Recycled Tub şi Recycled Net transformăm PET-urile şi plasele de pescuit în materiale de înaltă calitate care sunt apoi folosite la fabricarea cuvelor pentru maşinile de spălat rufe, respectiv pentru elemente exterioare ale cuptoarelor.
Reporter: Aţi identificat schimbări în comportamentul consumatorilor în ultimii ani? A crescut cererea pentru produse sustenabile?
Murat Buyukerk: Studiul desfăşurat cu ocazia lansării Fundaţiei Arctic ne-a arătat cum evoluează percepţiile privind sustenabilitatea şi a reconfirmat că aceasta devine din ce în ce mai relevantă pentru români. Consumatorii au devenit mai selectivi, caută branduri care dau dovadă de transparenţă şi responsabilitate faţă de societate şi de planetă. Patru din cinci români sunt dispuşi să facă mai multe pentru sustenabilitate, dar spun că au nevoie de mai multe cunoştinţe în acest sens. Ei îşi doresc să fie ghidaţi pentru a putea adopta comportamente sustenabile pe termen lung. Acesta este motivul pentru care Arctic se concentrează nu numai pe eco-design - cercetare şi tehnologii avansate - sau producţie sustenabilă, ci şi pe educaţie pentru un consum responsabil. Această abordare este vizibilă în cele mai recente campanii de brand Arctic, "Forgotten" şi "Mâncarea de la producătorii locali merită electrocasnicele încorporabile Arctic", care aduc în focus acele schimbări la îndemâna fiecăruia dintre noi, pentru un stil de viaţă care respectă mediul.
Reporter: Cât de important este pentru companii să promoveze practicile sustenabile în rândul consumatorilor?
Murat Buyukerk: Puterea pe care o avem, ca mediu de afaceri, de a influenţa schimbarea comportamentelor reprezintă o oportunitate uriaşă în care cred cu tărie. Este vital să creştem gradul de conştientizare cu privire la sustenabilitate, dar şi să oferim produse sau servicii de acest tip. Aspirăm către o societate în care cât mai mulţi oameni să fie conştienţi de problemele legate de sustenabilitate, să fie pregătiţi să ia măsuri colective şi să transmită mai departe această mentalitate către generaţiile viitoare.
Reporter: Ce înseamnă proiectul Casa sustenabilă Arctic în strategia companiei?
Murat Buyukerk: Prezenţa noastră în cadrul primului parc tematic educaţional din România, Destiny Park, s-a născut din convingerea că este important pentru copii să conştientizeze rolul fiecăruia în conservarea resurselor naturale. Educaţia timpurie are un rol important în ceea ce priveşte adoptarea obiceiurilor sustenabile, aşa că ne bucurăm să ne adresăm şi celor mici, incluzând în strategia noastră zona de edutainment. Vizitând Casa sustenabilă Arctic, copiii au ocazia de a învăţa într-un mod inedit despre sustenabilitate şi responsabilitate.
Reporter: Fundaţia Arctic a lansat prima sa campanie - "Redefineşte mândria românească". Care a fost insightul de la care a plecat campania şi ce şi-a propus să schimbe în societatea românească?
Murat Buyukerk: Fundaţia Arctic este o iniţiativă care are drept scop promovarea educaţiei pentru sustenabilitate şi care îşi propune să devină un catalizator al discuţiilor pe teme legate de dezvoltare durabilă. Acest proiect are la bază angajamentul Arctic de a aduce valoare în societatea românească şi de a răspunde nevoilor comunităţii. Ne dorim, deci, să contribuim activ la construirea unei culturi în sfera sustenabilităţii. La nivel de societate, acest lucru înseamnă ca obiceiurile sustenabile să devină normă.
Prin campania "Redefineşte mândria românească" ne-am propus să atragem atenţia asupra unor comportamente de consum problematice şi larg întâlnite, oferind în acelaşi timp alternative accesibile. Mesajul pe care vrem să îl transmitem românilor este acela că supraconsumul nu are de ce să fie un semn de statut social sau un motiv de laudă, ci, dimpotrivă, fiecare dintre noi ar trebui să fie mândru de grija arătată faţă de mediul înconjurător.
Strategia campaniei se bazează pe înţelegerea faptului că este nevoie de acţiuni concrete pentru a transforma sustenabilitatea în realitate, iar acestea trebuie să aibă ca punct de pornire comportamente pe care oamenii le pot adopta cu uşurinţă pe termen lung.
Reporter: Piaţa devine tot mai concentrată, iar companiile active angajează tot mai mulţi oameni. Care sunt aspectele de care ţineţi cont pentru a vă asigura că oferiţi un mediu în care angajaţii se pot dezvolta?
Murat Buyukerk: Cultura noastră organizaţională este clădită pe grija pentru mediu şi comunitate, respectul reciproc şi pasiunea de a evolua împreună. Arctic este un nume de referinţă în materie de smart manufacturing, astfel că dezvoltarea continuă este foarte importantă pentru noi. Piaţa muncii este redefinită de dubla tranziţie verde şi digitală, în vreme ce învăţarea continuă este esenţială pentru durabilitatea creşterii economice, a productivităţii şi a inovării pe termen lung. Nu în ultimul rând, România este o ţară cu multe talente în zona digitală, cu profesionişti educaţi şi motivaţi, aşa cum am putut constata pe parcursul celor cinci ani de când trăiesc aici. Atenţia deosebită pe care o acordăm dezvoltării competenţelor este vitală pentru atragerea talentelor, dar şi un mod de a contribui la un viitor mai bun pentru România.
Am conceput şi am implementat programe de dezvoltare care să fie în concordanţă cu ultimele tendinţe în materie de tehnologie şi digitalizare. Un astfel de exemplu este TechPro Academy, dezvoltat în colaborare cu Universitatea Valahia din Târgovişte şi cu Universitatea Koç din Turcia şi care a vizat îmbunătăţirea competenţelor inginerilor, specialiştilor şi experţilor care lucrează în directoratele de producţie şi supply chain. De asemenea, am lansat programul intensiv de dezvoltare cu o durată de trei ani Future In Talent (FIT) Graduate Engineering Program, destinat absolvenţilor de universităţi în domeniul tehnic. Avem iniţiative şi în zona de dual learning, în anul 2022 Arctic extinzându-şi implicarea în acest domeniu cu o serie de activităţi extracurriculare cum ar fi internshipuri, workshopuri, sesiuni de training, consiliere şi orientare în carieră, joburi de vară.
Suntem dedicaţi promovării unei culturi incluzive, care preţuieşte diversitatea şi promovează egalitatea de gen, prin iniţiative ca Arctic Women Community, un program adresat femeilor din întreaga organizaţie, şi We inTech, dedicat tinerelor care îşi doresc o carieră în domeniile ştiinţei, tehnologiei, ingineriei şi matematicii.
Reporter: Mulţumesc!