Reporter: Ce înseamnă, în anul 2023, sustenabilitatea pentru o companie din domeniul alimentar?
Irina Siminenco: Responsabilitate şi colaborare la nivelul întregului lanţ valoric pentru a asigura că oferim acum şi peste ani aceleaşi produse gustoase şi sănătoase preferate de români.
Recent, am anunţat că Nestle şi-a redus în 2021 emisiile de dioxid de carbon cu peste 4 milioane de tone - echivalent cu consumul anual al 870.000 de autoturisme - adică aproximativ 11% din totalul vehiculelor mici în circulaţie în România, anul trecut. Sau mai mult de jumătate din vehiculele înmatriculate în Bucureşti şi aici v-aş invita la un exerciţiu aspiraţional: cum credeţi că aţi respira dacă de mâine s-ar reduce la jumătate numărul de maşini în trafic?
Cred că este o metaforă eficientă pentru a ilustra în ce mod defineşte Nestle o companie responsabilă şi sustenabilă.
Reporter: Care consideraţi că este rolul unui consum sustenabil în contextul provocărilor ultimilor ani?
Irina Siminenco: Dacă ne raportăm doar la una dintre categoriile noastre, una dintre cele populare, înţelegem principiul în baza căruia vorbim de consum sustenabil.
Cafeaua se situează pe locul doi în topul celor mai importate mărfuri în Europa, după petrol, potrivit unor statistici de anul trecut, deci este posibil să fi fost întrecută de gazele lichefiate, dar nu despre aceasta discutăm.
Consum sustenabil înseamnă că Nestle deţine un centru de cercetare global unde derulează teste pe diferite soiuri de cafea, pentru a crea altoi mai rezistenţi la boli, paraziţi şi schimbările climaterice. Este una din activităţile care definesc programul ambiţios de sprijinire a fermierilor de cafea lansat în 2010, prin care au fost livraţi acestora 235 de milioane de puieţi de arbore de cafea din soiuri altoite, care au generat un consum de apă cu 53% mai mic, fiind deci adaptaţi condiţiilor de secetă tot mai des întâlnite.
Cafeaua pe care o beţi, dacă aţi luat-o de la Nestle, este o cafea adaptată la resursele locale actuale.
• "Trebuie să creăm un cerc al sustenabilităţii"
Reporter: Cum vedeţi evoluţia viitoare a unei economii durabile?
Irina Siminenco: Teoretic, ar trebui ca orice deşeu produs să poată fi reciclat sau reintegrat în natură, fără daune. Tot ceea ce produce omul provine din materii prime din pământ, prelucrate sau nu chimic ori prin alte procese. Trebuie să creăm un cerc al sustenabilităţii, trebuie să ne preocupăm tot mai mult de efectele pe care le are fiecare activitate umană şi să ne asigurăm că reducem cât mai mult poluarea umană.
Reporter: Care sunt cele mai mari provocări pentru o companie ce implementează principiile ESG?
Irina Siminenco: Vorbim de principiile de mediu, sociale şi de guvernanţă, care au început să aibă o importanţă tot mai mare în raportările non financiare. Sigur că este important şi relevant să faci profit, dar contează în egală măsură şi cum faci acest profit.
Reporter: Ce ar trebui să presupună comportamentul unui cetăţean atent la mediu?
Irina Siminenco: Nu dorim să generalizăm, drept pentru care vom folosi exemplul propriei companii. La intrarea în birourile din Bucureşti, avem mai multe, aş spune destul de multe, recipiente specializate de colectare a deşeurilor. Fiecare angajat este încurajat să pună deşeul potrivit în recipientul potrivit. Cum spuneam, teoretic, ar trebui ca toate deşeurile să poată fi reciclate sau returnate naturii - aici mă refer la gunoiul organic, ce poate fi transformat în compost. Şi aici cred că este singurul loc unde putem lansa un îndemn naţional la conştientizare către populaţie, să încerce să recicleze cât mai mult posibil. Nu folosim ambalaje de plastic de unică folosinţă încă din 2020, avem implementat un sistem de reducere a cantităţii de apă utilizate şi avem foarte multe plante de interior.
• "Am creat o campanie de conştientizare - «Less waste, more love/Nu risipi cât poţi iubi»"
Reporter: Cât de educată este România faţă de alte ţări europene în privinţa reciclării?
Irina Siminenco: Credem că măsurarea gradului de conformitate cu reciclarea reprezintă apanajul altor instituţii de măsurare a opţiunilor populaţiei. În privinţa conştientizării şi educaţiei, şi noi ne dorim să contribuim, aşa că am creat o campanie de conştientizare -"Less waste, more love/Nu risipi cât poţi iubi" cu privire la utilizarea conştiincioasă a apei, reciclare şi reducerea emisiilor de CO2, şi un program naţional în şcoli "Planeta albastră conteză pe tine - PACT", pentru a-i învăţa pe copii obiceiurile sănătoase încă de mici.
Reporter: Care sunt programele / investiţiile Nestle în acest an, pe partea de sustenabilitate?
Irina Siminenco: Cum menţionam la întrebarea anterioară, avem programul educaţional PACT, derulat prin intermediul Fundaţiei PRAIS în 180 de şcoli din 31 de judeţe din ţară, precum şi proiectul nostru de plantare "Pădurea de miere".
Reporter: Ce parteneriate aveţi pentru promovarea unei economii durabile?
Irina Siminenco: Colegii de la Nespresso continuă programul de reciclare a capsulelor de aluminiu, iar NESCAFÉ a demarat proiectul de reciclare a capsulelor de NESCAFE Dolce Gusto în parteneriat cu Carrefour.
Reporter: Ce mai aveţi în plan în cadrul proiectului "Pădurea de Miere"?
Irina Siminenco: Vom continua proiectul "Pădurea de Miere" alături de Asociaţia Mai Mult Verde, plantând încă 10.000 de puieţi de salcâmi, pe alte câteva hectare din aceeaşi zonă, pentru a mări Pădurea Nestle, şi pentru a ne atinge obiectivul de net zero până în 2050.
Reporter: Vă mulţumesc!