SUPLIMENT EDUCAŢIA - NU PREDAI FĂRĂ SĂ ÎNVEŢI "Şcoala românească este în avarie"

Ziarul BURSA #Companii / 13 septembrie 2022

"Şcoala românească este în avarie"

(Interviu cu Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret")

Sindicatele din învăţământ au avut o perioadă foarte grea în ultimii doi ani, timp în care problemele tuturor celor implicaţi în actul educaţional s-au înmulţit. Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie (FSE) "Spiru Haret", susţine că în continuare neajunsurile sunt multiple, iar motivele de mulţumire lipsesc cu desăvîrşire.

Reporter: Care sunt concluziile la care aţi ajuns după doi ani şcolari desfăşuraţi în condiţii deosebite?

Marius Nistor: Este clar că avem nevoie de investiţii, atât în baza materială, cât şi în resursa umană. Nu poţi să ceri colegilor să predea online fără să organizezi cursuri de formare prin care să-i pregăteşti. În plus, foarte mulţi elevi nu au avut cum să participe la aceste ore din cauză că nu aveau aparatura după care să se conecteze. După perioada de început, care a fost tulbure, cei mai mulţi dintre colegi au reuşit să se adapteze, însă este greu să vorbeşti în faţa unui monitor fără să primeşti un feedback. Şcoala trebuie să continue faţă în faţă, iar Guvernul este obligat să ia toate măsurile necesare pentru ca să nu mai ajungem să închidem şcolile.

Reporter: Pe cine a ajutat şi pe cine a dezavantajat desfăşurarea cursurilor în mediul online?

Marius Nistor: Nu cred că a avantajat pe nimeni. A fost o perioadă grea, atât pentru elevi, cât şi pentru cadrele didactice. Sper ca în noul an şcolar să nu mai avem nicio zi în care să fim obligaţi să facem cursurile online.

Reporter: Care sunt principalele probleme cu care se confruntă acum sistemul educaţional?

Marius Nistor: Sunt multe şi aproape toate ţin de finanţare. Până când clasa politică nu va înţelege că investiţia în şcoala românească este prioritară, nu vom reuşi să facem nimic. Degeaba schimbăm, facem reforme peste reforme. Poate cea mai mare problemă este legată de resursa umană. La ora actuală, în multe judeţe, avem deficit de personal. Sunt foarte puţini absolvenţi de top din învăţământul superior care intră în sistem. Pentru cei mai mulţi, un post în sistemul de învăţământ nu este o prioritate, este doar o variantă de rezervă.

Reporter: Care este cea mai mare nemulţumire pe care o are în acest moment un sindicalist din învăţământ? Dar mulţumire?

Marius Nistor: Cred că cea mai mare nemulţumire este legată de nerespectarea promisiunilor făcute de către clasa politică. Cadrele didactice ar fi trebuit să beneficieze de o majorare salarială pentru a atinge maximul prevăzut de Legea 153/2017, încă din septembrie 2020. Însă, nici până în acest moment nu s-a întâmplat acest lucru. În plus, această lege a fost de la început concepută greşit. Dacă în toate ţările europe, angajaţii din învăţământ sunt în treimea superioară a grilei de salarizare, în România, dascălii sunt în treimea inferioară. În concluzie, dacă dorim să avem cadre didactice motivate şi bine pregătite, avem nevoie de o majorare substanţială a salariilor, peste ceea ce Legea 153 prevede acum. Potrivit noului proiect de lege, profesorul debutat ar urma să beneficieze de salariul mediu pe economie. Acesta ar fi un prim pas spre o salarizare corectă în sistemul educaţional. La ora actuală nu există vreun motiv de mulţumire.

Reporter: Cum vedeţi anul şcolar 2022-2023, având în vedere că problema coronavirusului este departe de a fi încheiată?

Marius Nistor: Eu sper ca elevii, părinţii şi angajaţii din învăţământ să-şi ia toate măsurile pentru ca să nu mai ajungem să închidem şcolile. Cred că nu există vreun cadru didactic care îşi doreşte să se întoarcă în online. Avem nevoie de interacţiune, de cursuri fizice.

Reporter: Ce consideraţi că ar trebui modificat la cadrul legal din domeniu, mai ales că se discută intens de noul proiect al Legii Educaţiei?

Marius Nistor: În cadrul negocierilor avute, Federaţia Sindicatelor din Educaţie "SPIRU HARET" a venit cu peste 100 de propuneri de modificare a proiectului de lege supus dezbaterii publice. Am cerut modificarea sistemului de finanţare şi trecere la finanţare per clasă, în loc de preşcolar/elev, deoarece la ora actuală nicio unitate de învăţământ nu se poate încadra în buget. Avem nevoie de mai mulţi psihologi în şcoli, de resursă umană specializată care să lucreze cu elevii cu cerinţe educaţionale speciale, de bază materială adusă la zi. Şcoala românească este în avarie. Însă, degeaba vom avea o lege foarte bună, dacă nu va fi respectată. Şi legea actuală prevede că învăţământul trebuie să primească 6% din PIB şi nu s-a alocat niciodată acest procent.

Reporter: Ce lipseşte în acest moment pentru o îmbunătăţire a procesului de educaţie: personal calificat, dotări, o strategie pe termen lung?

Marius Nistor: Să începem cu personalul nedidactic şi didactic auxiliar: pe lângă că au salarii foarte mici, din cauza subfinanţării, în multe şcoli, avem deficit de posturi. În ceea ce priveşte personalul de predare, cel puţin în Municipiul Bucureşti, avem deficit de educatoare şi de profesori de ştiinţe exacte. Dotări? Care? Din 2008 nu s-au mai făcut investiţii în laboratoare. Este clar că avem nevoie de o strategie pe termen mediu şi lung. Însă, putem să facem zeci de strategii dacă nu le şi respectăm şi nu creştem finanţarea.

Reporter: Vă mulţumim!

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Ce a facut acest domn lider de sindicat pt indreptarea lucrurilor in imvatamant? Nimic, asemenea celorlalti lideri de sindicat care au imbatranit ca sefi in complicitate cu statul (la vedere sau cel paralel).

    Hop se trezi din somn Nistor. Stati linistiti se culca la loc. Toti sindicalistii din invatamant sunt vanduti. Mai este unul Hadar care sta pe la televiziuni sa ne explice cum sa creasca pensiile si alte baliverne, doar pentru invatamant nu are timp. Profesorii au cel mai mic salariu dintre bugetari. O asistenta din spital are salariul de trei ori mai mult ca un profesor. De doctori numai vorbim aia au salariul de 10 ori mai mult. Daca ne uitam la judecatori, procurori au salariul de 10 ori mai mare ca al unui profesor. Dormi domn' sindicalist in continuare ca asta este treaba ta.

    Șefii sindicatelor ar trebui să înfunde pușcăria. Nu au făcut absolut nimic pentru cei pe care pretind că îi reprezintă. Mulți din ei sunt foști (sau actuali?) turnători, securiști sau rude de securiști. Și cu toții lucrează în complicitate cu statul paralel care conduce cu adevărat țara. Doar mimează acțiunea. Căutați câți bani învârt Hader și alți dubioși și comparați cu salariul unui profesor debutant.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb