SUPLIMENT RETAIL 2022 - cel mai bun an din istoria Trend Furniture

Ziarul BURSA #Companii / 31 mai 2023

2022 - cel mai bun an din istoria Trend Furniture

(Interviu cu Vlad Florea, directorul general al Trend Furniture)

Anul trecut a fost cel mai bun din istoria Trend Furniture, ne-a spus, într-un interviu, Vlad Florea, directorul general al Trend Furniture. Potrivit acestuia, după pandemie, actorii din HoReCa au înţeles că trebuie să ofere servicii mai bune, să aibă spaţii mai diversificate, să fie evidenţiaţi pe piaţă: "Aceasta a fost pentru noi oportunitatea de a ne reinventa, după criza din 2008-2010. În pandemie, a fost un moment în care am putut să ne ridicăm la potenţialul care există în piaţă".

Reporter: Cum a evoluat activitatea companiei în ultimul an?

Vlad Florea: Rezultatele foarte bune obţinute de companie în 2022 reprezintă consecinţa implementării unor soluţii care au permis atât dezvoltarea producţiei de mobilier cus­tom specializat HoReCa, cât şi pe cea a distribuţiei de mobilier profesional HoReCa, realizate de producători externi din Spania, Italia, Germania, Polonia, Turcia, lideri pe pieţele de origine, dar şi la nivel internaţional. Cele două direcţii de business au fost surse principale de creştere pentru companie, în 2022. Producţia de mobilier «custom» dedicat spaţiilor HoReCa, de exemplu, a înregis­trat un plus de 20% faţă de 2021, în principal ca urmare a creşterii capacităţii de producţie, a accesării unor proiecte complete de amenajare, dar şi prin livrarea de soluţii de InfoDesk, InfoPoint, Kiosk Point of Sales pentru spaţii comune în marile centre comerciale. Segmentul de clienţi Key Accounts a reprezentat un motor de creştere a cifrei de afaceri prin livrarea celor mai mari proiecte de advertising furniture (mobilier de terasă, soluţii de umbrire şi umbrele personalizate) pentru companii mari, care activează în domenii precum producători de bere, producători şi distribuitori de vin şi băuturi spirtoase sau lanţuri de benzinării. Proiectele din zona SPA, care au cunoscut o dezvoltare accelerată în ultimii doi ani au fost, de asemenea, o direcţie importantă de creştere pentru noi.

Pentru Trend Furniture, pandemia a reprezentat o provocare foarte mare, dar şi o oportunitate, fiind o companie care activează exclusiv într-unul dintre cele mai lovite domenii, adică HoReCa, şi o companie de suport pentru acest domeniu. Clienţii şi piaţa s-au prăbuşit brusc şi aproape în totalitate şi a trebuit să facem o alegere între a conserva resursele pe care le aveam disponibile, pentru că eram foarte bine capitalizaţi şi a conserva tot know-how-ul şi reputaţia pe care le construisem în piaţă. Am ales să ne păstrăm poziţia în piaţă şi să pregătim revenirea, care a venit în mai 2021. Relansarea a fost un pariu câştigător, pentru că, din momentul acela, am putut fixa obiective clare şi am observat că piaţa cernuse furnizorii care nu erau pregătiţi să treacă printr-un astfel de eveniment. 2021 a fost anul în care, din punct de vedere venituri, am recuperat până la nivelul anului 2019 şi am reuşit să captăm toată nevoia pieţei HoReCa de relansare. Am pregătit, astfel, 2022, care a fost cel mai bun an din istoria Trend Furniture.

După pandemie, actorii din HoReCa au înţeles că trebuie să ofere servicii mai bune, să aibă spaţii mai diversificate, să fie evidenţiaţi pe piaţă, iar aceasta a fost pentru noi oportunitatea de a ne reinventa, după criza din 2008-2010. În pandemie, am fost un moment în care am putut să ne ridicăm la potenţialul care există în piaţă.

În acelaşi timp însă, nu putem să nu menţionăm că, după pandemie, declanşarea războiului a dus la un boom al preţului materiilor prime, cu impact nefavorabil pe costurile noas­tre. Impactul a fost în unele cazuri de până la de trei ori valoarea de dinainte de război.

Reporter: Care sunt provocările domeniului în actualele conditii macro-economice şi geo-politice?

Vlad Florea: Industria ospitalităţii este în continuă evoluţie, iar anul 2023 aduce noi provocări. Una dintre cele mai importante este oferirea unei experienţe excepţionale, adaptată nevoilor clienţilor finali. Având în vedere că tehnologia le permite oamenilor să îşi personalizeze experienţa, hotelurile şi restaurantele trebuie să ofere servicii personalizate pentru a asigura loialitatea clienţilor.

Sustenabilitatea este o altă provocare, odată cu schimbările climatice şi preocupările de mediu care devin probleme din ce în ce mai presante. Se vorbeşte tot mai des despre măsuri pentru reducerea amprentei de carbon şi de adoptarea practicilor durabile. Aceasta ar putea include măsuri precum utilizarea surselor regenerabile de energie, reducerea deşeurilor şi promovarea turismului durabil.

Tehnologia este o altă provocare, care şi-a dovedit forţa în pandemie şi transformă şi industria ospitalităţii, jucând un rol important şi în acest an. Spaţiile HoReCa trebuie să îmbrăţişeze noi tehnologii, cum ar fi aplicaţiile mobile, inteligenţa artificială şi realitatea virtuală pentru a îmbunătăţi experienţa oaspeţilor şi a îmbunătăţi eficienţa.

De asemenea, proprietarii de afaceri din zona HoReCa trebuie să fie agili pentru a răspunde rapid la schimbările pieţei. Pentru a rămâne competitivi, jucătorii din HoReCa trebuie să acorde atenţie la ceea ce îşi doresc clienţii şi să îşi ajusteze ofertele în consecinţă. În cele din urmă, creşterea costurilor operaţionale reprezintă o provocare semnificativă. De la costurile forţei de muncă şi preţurile la alimente până la facturile la energie, jucătorii HoReCa trebuie să găsească modalităţi de a gestiona cheltuielile şi de a menţine profitabilitatea fără a compromite calitatea.

Reporter: Care a fost evoluţia cererii şi ce tendinţe sunt în piaţă?

Vlad Florea: În privinţa amenajărilor locale, tendinţele sunt setate de către arhitecţi sau designeri care activează ori în piaţa locală, ori sunt importaţi de către jucătorii din piaţa HoReCa. Acum zona de spaţiu HoReCa se diferenţiază prin experienţe, nu mai vorbim doar despre un spaţiu unde mănânci, bei şi dormi. Pornind de la această premisă, a experienţei oferite beneficiarului final, se observă nevoia şi creşterea cererii din partea proprietarilor de a investi în amenajarea locaţiei cu profesionişti.

Pe de altă parte, arhitecţii şi designerii reprezintă un sector sau o industrie a economiei care s-a dezvoltat enorm.

Evident, tendinţele în amenajări şi în servicii şi în dezvoltarea businessului HoReCa vin tot dinspre occident, dar valorificăm şi concepte împrumutate din zona orientală, cum este cel de all-inclusive.

Din perspectiva designului, este evident că direcţiile vor veni dinspre Italia, iar Trend Furniture este una dintre companiile din România care are legături foarte strânse cu Italia, pentru care avem o reprezentare majoră pe piaţă pentru anumite branduri profesionale de mobilier de designeri.

O altă tendinţă care devine piesa principală a târgurilor internaţionale de specialitate este sustenabilitatea, prin crearea unor piese de mobilier eco-friendly, cu lemn din surse certificate, materiale reciclate (pânze de pescuit, reziduri industriale, polipropilenă, palstic) care sunt reutilizate. Direcţia aceasta este setată şi credem că se va manifesta tot mai mult şi în România. De aceea ne pregătim să devenim furnizorii cu cea mai variată gamă de produse sustenabile din România în zona profesională.

Nu în ultimul rând, există şi anumite nişe şi trenduri, cum este designul scandinav, cel japonez sau combinaţia între cele două, japandi, care vor fi combinate în mod eclectic cu minimalism sau alte tipuri de design pe care ne dorim foarte mult să le aducem şi pe piaţa din România.

Reporter: Din ce zonă vine mai mult cererea - construcţii noi sau reamenajări?

Vlad Florea: Clienţii Trend Furniture provin într-o proporţie de 90% din zona HoReCa, în special pentru amenajarea restaurantelor, a spaţiilor de food - court din centrele comerciale, hoteluri, pensiuni, SPA-uri. După perioada pandemiei, pentru că, mai ales în zona de mobilier custom pe care îl producem, lucrăm cu materiale diverse şi materiale compozit care au certificări ce permit utilizarea în spaţii spitaliceşti sau în clinici, a mai apărut o nişă, în zona medicală. Această piaţă a fost interesată de produsele noastre şi am putut să o deservim prin proiecte foarte bune care ne-au permis să punem la dispoziţia clienţilor piese de mobilier din materiale uşor de întreţinut, uşor de dezinfectat specifice nevoilor domeniului medical.

Reporter: Estimaţi că urmează o criză în piaţa imobiliară?

Vlad Florea: Orice criză produce impact atât asupra clienţilor mari, din zona industrială, cât şi a clienţilor rezidenţiali. Automat, o restrân­gere a cererii afectează furnizorii.

Reporter: Ce investiţii derulaţi în acest moment şi ce buget aţi alocat în acest sens?

Vlad Florea: Estimările privind dezvoltarea Trend Furniture se bazea­ză pe abordarea proiectelor prin intermediul unor soluţii şi produse complet noi pe care vrem să le introducem pe piaţa locală, care provin din zona de Sustenability, Green Products, Recycled Materials, Eco Materials, Carbon Footprint Reduction. Ne dorim ca până la finalul anului să devenim furnizorul din Româ­nia cu cea mai variată gamă de produse profesionale de mobilare din zona Green Products, Recycled& Sus­tenability. Compania va acorda o atenţie specială designerilor şi arhitecţilor cărora li se pun la dispoziţie prin platforma Trend Furniture resurse importante pentru a putea să dezvolte proiecte din zona HoReCa, indiferent de complexitatea lor. Practic, prin colaborarea cu Trend Furniture, orice architect/designer va avea un partener puternic, care să îi pună la dispoziţie resurse importante în ceea ce priveşte o gamă de produse profesionale completă, adaptată oricăror cerinţe de buget, termen de implementare, o echipă de proiectare şi producţie specializată şi experimentată în producerea şi implementarea de proiecte personalizate cu materiale şi soluţii diverse, o bibliotecă de resurse şi mostrare, samples, finisaje, materiale din care să poată face facil selecţia soluţiilor dorite. Aşadar obiectivele companiei sunt axate pe dezvoltarea echipei şi a portofoliului de produse. Am inves­tit 200.000 de euro în tehnologizare şi în oameni, prin creşterea echipei de producţie. În continuare, avem campanii pentru colaboratori, condiţii speciale, preţuri preferenţiale pentru arhitecţi şi designeri şi clienţii lor, cât şi niveluri de design diferite în funcţie de complexitatea proiectelor şi cantităţile din proiecte.

Un alt obiectiv este noua fabrică în care să poată fi mutată întreaga activitate. Aceasta se va construi pe un teren proprietate a firmei, aflat în vecinătatea actualei unităţi de producţie. În acest sens, a fost finalizat proiectul a cărei implementare va necesita o investiţie de circa 3 milioane de euro şi va permite dublarea spaţiului de producţie. Momentan se cau­tă finanţare. Va fi un proiect complex care va cuprinde un spaţiu de producţie de 2.000 mp, un spaţiu de depozitare de 2000 mp, birouri - 1000 mp şi showroom - 1000 mp. Va fi o clădire în care se va pune foarte mult accent pe eficienţă energetică.

Poate cel mai important obiectiv pentru Trend Furniture, care va fi în continuă dezvoltare în următorii ani, este reprezentat de dezvoltarea celui mai variat portofoliu de produse de mobilare profesionale în zona de sus­tenabilitate, care devine o realitate tot mai mare şi chiar una foarte concretă.

Reporter: Care sunt rezultatele financiare din primul trimestru al lui 2023?

Vlad Florea: Trend Furniture, furnizor de soluţii complete de amenajări interioare şi mobilier pentru industria HoReCa, a încheiat anul 2022 cu afaceri de 27 milioane de lei, în creştere cu 145% faţă de anul 2021, înregistrând cel mai bun rezultat din istoria companiei, ca urmare a regândirii strategiei şi modelului de business, dar şi a dezvoltării pe piaţa internaţională. Pentru 2023, compania estimează consolidarea avansului înregistrat anul trecut şi previzionează o creştere a afacerilor până la 32 de milioane de lei. Am încheiat primul trimestru din 2023 cu afaceri de 11,7 milioane de lei, în creştere faţă de 9,4 milioane de lei - în primele trei luni ale anului trecut.

Reporter: Care sunt problemele sectorului şi ce măsuri consideraţi că ar fi nevoie să fie luate in domeniu?

Vlad Florea: Piaţa HoReCa este foarte volatilă, în timp ce proprietarii de restaurante cu experienţă reuşesc să vină în piaţă cu noi concepte care atrag clienţii, alte locaţii văd în acelaşi an chiar şi câteva schimbări de concepte şi management. Piaţa HoReCa este chiar brutală. Oamenii cu experienţă reuşesc să deschidă locaţii care au tracţiune şi vor rezista în timp.

Reporter: Ce perspective are piaţa pe care activaţi?

Vlad Florea: Cum am mai semnalat, tendinţele de sustenabilitate pot avea o influenţă foarte importantă asupra industriei ospitalităţii. Sustenabilitatea a devenit o prioritate de top pentru multe industrii, iar HoReCa nu face şi nici nu poate face excepţie. Cererea tot mai mare de turism ecologic şi responsabil din punct de vedere social a condus inclusiv la tendinţe în amenajările durabile în hoteluri, staţiuni şi restaurante. Pe măsură ce industria ospitalităţii creşte, practicile durabile şi execuţia lor se extind. Trebuie să înţelegem exact ce include sustenabilitatea şi cât de mult va influenţa aceasta un business în HoReCa de acum înainte. Pentru Tredn Furniture sustenabilitatea este o prioritate, iar în ultimii ani am ajutat clienţii care şi-au întocmit dosare de finanţare pe diferite proiecte privind accesarea fondurilor europene sau guvernamentale, care au câştigat puncte în acordarea acestor proiecte sau în evaluarea lor, pentru că au pus în lista lor de achiziţii produse sustenabile. Aceste produse au făcut diferenţa între a primi finanţare sau nu. Trend Furniture a fost una dintre puţinele companii care a asistat clientul pentru a pune la dispoziţie inclusiv documentaţia şi toate certificările, atunci când şi-au construit un astfel de proiect.

Reporter: Mulţumesc!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb