SUPLIMENT VOIAJOR "2023 - anul în care turismul românesc şi-a încheiat perioada de «aşezare»"

Ziarul BURSA #Companii #Turism / 15 februarie

"2023 - anul în care turismul românesc şi-a încheiat perioada de «aşezare»"

(Interviu cu Dumitru Luca, preşedintele ANAT)

"Setea românilor pentru călătorii se numără printre cele mai acute din lume; vedem cum anual tot mai mulţi îşi construiesc două, trei sau chiar mai multe vacanţe"

Anul trecut a fost cel în care turismul românesc şi-a încheiat perioada de "aşezare" şi îşi pregăteşte examenul de maturitate pe care-l va da în acest an, consideră Dumitru Luca, preşedintele Asociaţiei Naţionate a Agenţiilor de Turism (ANAT). Acesta ne-a spus, într-un interviu: "După ce am trecut succesiv printr-o pandemie cu restricţii de mobilitate, un război la frontieră care pare că nu se mai termină, cataclisme naturale şi conflicte armate în regiuni populare pentru turiştii români şi, respectiv, pieţe principale pentru incoming-ul în România, inflaţie galopantă la nivel global, piaţa turistică şi-a demonstrat adaptabilitatea şi, după cifrele preliminare, se pare că volumul circulaţiei turistice a atins (sau poate chiar a depăşit) nivelul din 2019, încă luat drept reper în toată lumea".

Reporter: Cum caracterizaţi anul 2023, care a venit cu o serie de provocări, atât în plan economic, cât şi din punct de vedere geo-strategic?

Dumitru Luca: Aş putea spune că a fost anul în care turismul românesc şi-a încheiat perioada de "aşezare" şi îşi pregăteşte examenul de maturitate pe care-l va da în acest an. După ce am trecut succesiv printr-o pandemie cu restricţii de mobilitate, un război la frontieră care pare că nu se mai termină, cataclisme naturale şi conflicte armate în regiuni populare pentru turiştii români şi, respectiv, pieţe principale pentru incoming-ul în România, inflaţie galopantă la nivel global, piaţa turistică şi-a demonstrat adaptabilitatea şi, după cifrele preliminare, se pare că volumul circulaţiei turistice a atins (sau poate chiar a depăşit) nivelul din 2019, încă luat drept reper în toată lumea. Trebuie, însă, să recunoaştem că la aceste rezultate au contribuit turismul intern (pe creştere constantă în ultimii ani) şi călătoriile românilor în străinătate, pentru că numărul turiştilor străini care vizitează România este încă foarte departe de potenţial şi de nivelul înregistrat în ţările din jurul nostru, iar durata medie a sejurului acestora este cel puţin modestă.

Reporter: Cu ce rezultate a încheiat ANAT 2023?

Dumitru Luca: Când vorbim de rezultate, ne raportăm la plus-valoarea adusă membrilor noştri, dar şi la creşterea încrederii consumatorilor de servicii de călătorie în agenţiile de turism. Faptul că numărul membrilor ANAT s-a stabilizat şi chiar înregistrează o uşoară creştere, în condiţiile în care am susţinut încă de la preluarea mandatului că nu-mi fac ca obiectiv atragerea de noi membri, ci doresc să le ofer agenţiilor nemembre motive ca acestea să-şi dorească să ni se alăture, spune multe. Agenţiile membre ANAT, deşi ca număr înseamnă mai puţin de 20% dintre agenţiile licenţiate, ca volum de business înseamnă peste 85% din piaţa de profil - aşadar, apartenenţa la această asociaţie oferă vizibilitate, garanţie de profesionalism, acces rapid la informaţii de interes, la training-uri etc.

Reporter: Ce proiecte noi aţi lansat anul trecut şi ce aţi pregătit pentru anul în curs?

Dumitru Luca: Au fost două proiecte majore:

Pe plan intern, legea voucherelor de vacanţă pentru angajaţii din sectorul privat. A pornit foarte bine: cu sprijin declarat din zona politicului (de la majoritatea partidelor parlamentare), cu un studiu finanţat exclusiv din fonduri private care a arătat explicit efectele benefice asupra refacerii capacităţii de muncă, dar şi asupra bugetului consolidat al statului. Proiectul a fost adoptat rapid de Senatul României, însă ulterior a fost îngropat de interese oculte şi/sau de oameni care nu ştiu să facă deosebirea între o cheltuială şi o investiţie.

2. Pe plan extern, lansarea candidaturii (şi obţinerea organizării) Conferinţei ECTAA (Confederaţia Europeană a Asociaţiilor Naţionale ale Agenţiilor de Turism) din iunie 2024 în România, la Braşov. Va fi cel mai important eveniment de travel profesional găzduit de România în ultimii 17 ani; Braşovul va fi, practic, capitala turismului european. Asta spune multe: ANAT este un membru "greu" şi respectat în ECTAA, România este (încă) în atenţia profesioniştilor din turismul european, iar Braşov îşi me-rită locul în topul celor mai atractive destinaţii la nivel mondial. Au mai fost şi alte proiecte, derulate împreună cu colegii din Alianţa pentru Turism şi cu autorităţile de profil, între care aş enunţa operaţionalizarea, în sfârşit, a primelor organizaţii de management al destinaţiei (deocamdată doar la ni-vel local şi regional, în câteva zone ale ţării). Mai sunt însă multe de făcut aici.

Pentru acest an, evident că principalul proiect este pregătirea şi derularea la o înaltă ţinută a evenimentului internaţional de la Braşov; reuşita lui ar propulsa mult România în topul destinaţiilor europene şi, deci, nu ne permitem niciun pas greşit. E foarte interesant de urmărit dacă autorităţile centrale şi locale vor sesiza oportunitatea, şansa pe care o avem cu costuri infime şi în ce măsură vor dori să facă front comun cu noi în organizare. Apoi ne dorim să vedem transpuse în practică soluţiile propuse de îmbunătăţirea şi flexibilizarea legislaţiei care ne guvernează activitatea: dorim o creştere a calităţii serviciilor, o mai bună protecţie în caz de insolvenţă (în acest sens cerem de ceva timp crearea cadrului legal pentru înfiinţarea a două fonduri de garantare - pentru pachetele turistice, dar şi pentru biletele de avion - zona pe care au fost serioase probleme în ultimii ani). Toate aceste proiecte sunt deja pe masă, sunt agreate formal, trebuie doar împinşi de la spate decidenţii să le transpună în acte normative.

Reporter: Cum au mers vacanţele de iarnă şi în special cele dedicate Sărbătorilor de la finalul anului?

Dumitru Luca: Ultima vacanţă de iarnă nu prea a fost tocmai de iarnă; am avut Crăciun cu mai mulţi turişti pe plaje decât pe pârtie; per total, target-ul nu a fost atins, semn că pentru anii următori ofertele de Crăciun şi Revelion ar trebui regândite şi tarifele reaşezate.

Reporter: Pentru ce destinaţii au fost cele mai multe solicitări în perioada estivală? 

Dumitru Luca: Destinaţiile autohtone au fost din nou la mare căutare. Locaţiile cu feedback bun şi cu tarife corecte au înregistrat grad de ocupare de 100% şi s-au rezervat din timp, altele abia şi-au acoperit costurile. Pe extern, cum spuneam mai sus, au fost mai mulţi turişti către destinaţii mai calde decât România, comparativ cu zonele consacrate pentru sporturi de iarnă. Grecia, Turcia, Egipt, Spania, dar şi multe destinaţii exotice, îndepărtate, au devenit mai accesibile datorită curselor charter organizate de agenţiile membre ANAT.

Reporter: Din ce zonă vin cele mai multe cereri de vacanţă şi pentru ce destinaţii, în general?

Dumitru Luca: Cererile sunt în strânsă concordanţă cu profilul fiecărui client. Piaţa circuitelor are o categorie foarte clar conturată; pe cea a sejururilor de tip charter ponderea covârşitoare o au familiile tinere cu copii, programele de tip city-break şi rezervările de servicii individuale (cazare, bilete de avion) sun accesate îndeosebi de altă categorie... Important este că toate aceste categorii par să înţeleagă avantajele rezervărilor printr-o agenţie de turism (atât financiare, cât şi de acces la informaţii corecte şi utile, garanţii etc). Ca destinaţii, pe lângă cele consacrate sau emergente din România au revenit în topul deplasărilor externe cele care au ţinut afişul ani la rând (Grecia, Bulgaria, Turcia, Spania) şi printre ele îşi fac loc tot mai multe destinaţii noi, de pe întreg mapamondul. Setea românilor pentru călătorii se numără printre cele mai acute din lume; vedem cum anual tot mai mulţi îşi construiesc două, trei sau chiar mai multe vacanţe. 

2024 este un an complicat, fiind an electoral, multe scrutinuri şi evident că ne aşteptăm la tot soiul de măsuri populiste, luate pe genunchi şi fără studierea impactului. De aceea nu sunt prea optimist că vom avea cu cine să discutăm proiecte pe termen mediu şi lung. Este un an în care încă nu avem o strategie naţională de atragere a turiştilor străini, bugetul alocat este jenant şi probabil chiar se va mai tăia din el, ne bazăm prea mult pe inerţie şi "pe ce pică". Se fac prea multe experienţe pe spinarea antreprenorilor, în dorinţa disperată de a alimenta un buget, în loc de a i se petici găurile. Asta la nivel macro. La firul ierbii se vede deja, după prima lună a anului, o creştere evidentă a cererii de rezervări tip early booking, semn că tot mai mulţi au înţeles avantajele acestui concept. Aşteptăm, ne dorim, să fie pace, să fim sănătoşi, sumedenia de alegeri să ne aducă la cârm[ mai mulţi profesionişti şi oneşti şi, odată ajunşi acolo, să nu uite misiunea care le-a fost încredinţată.

Reporter: Mulţumim!

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. tot laudati turismul si la noi inca e in crash fata de maximul din 2017-2018

    s c c r e t 

    Turismul romanesc = foarte scump si prost!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb