SUPLIMENT VOIAJOR Turismul îşi revine după pandemie, dar se pregăteşte pentru efectele războiului

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii #Turism / 3 octombrie 2022

Turismul îşi revine după pandemie, dar se pregăteşte pentru efectele războiului

După doi ani de pandemie, în care unul dintre cele mai lovite sectoare a fost turismul, în sezonul estival 2022 acesta şi-a revenit, în mare parte, aproape de valorile din 2019, însă nu toţi operatorii sunt optimişti cu privire la ceea ce va urma, în contextul în care inflaţia este pe un trend accelerat de creştere, preţurile utilităţilor şi combustibilului majorându-se într-un ritm alert şi continuu.

Potrivit lui Dumitru Luca, Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), firmele din zona de turism şi HORECA au înregistrat, anul trecut, o scădere de circa 57% faţă de 2019. Cifra de afaceri cumulată a agenţiilor de turism a scăzut cu 69%, în 2020 faţă de 2019, de la 2,335 miliarde lei la 727,5 milioane lei. Astfel, în 2020, România a înregistrat cea mai mare scădere din Uniunea Europeană, în domeniul turismului. "Agenţiile de turism au reuşit să se adapteze şi să reziste, deşi cu greu. Şi-au restrâns costurile, şi-au restrâns activitatea, au renunţat, din păcate, la bună parte din personal. Dar au trecut mai mult decât onorabil această perioadă de pandemie. Ceea ce dovedeşte că agenţiile de turism au ajuns la maturitate", ne-a precizat domnia sa, apreciind că turismul intern şi-a revenit în mare măsură datorită reintroducerii voucherelor de vacanţă pentru sectorul bugetar.

Şeful ANAT a atras atenţia că anul 2022 este marcat de noi provocări pentru industria turismului, ce nu au legătură cu pandemia - războiul din Ucraina, inflaţia galopantă, creşterea preţurilor în domeniul utilităţilor, problemele generate de anumite companii aeriene.

La acestea s-a adăugat, recent, lovitura dată de Blue Air, prin suspendarea zborurilor pe o anumită perioadă de timp, care deja a fost extinsă. Compania românească de aviaţie a făcut anunţul în cadrul unui comunicat sec, fără niciun avertisment prealabil către turişti, afecând, astfel, mii de oameni care se aflau deja în aeroporturi, dar şi pe cei care aveau zboruri programate. În mare parte, românii care se aflau în alte ţări şi urmau să se întoarcă în România cu Blue Air au fost repatriaţi de agenţiile turistice. Turoperatorii consideră căderea Blue Air ca fiind o adevărată tragedie pentru piaţa de profil.

În ceea ce-i priveşte pe turişti, cererea, în acest moment, este pe o pantă ascendentă, pentru care posibilităţile de ofertare, pe unele destinaţii, sunt limitate, mai ales că pandemia a redus cu mult personalul pentru zona de aviaţie, servicii hoteliere, transferuri.

Turiştii români au redescoperit mult mai bine România, în timpul pandemiei. Însă ridicarea restricţiilor i-a făcut să-şi dorească din nou să călătorească în străinătate şi, astfel, destinaţiile domestice au fost nevoite să lupte din greu cu cele externe pentru aceiaşi turişti. Românii vor să exploreze, să descopere zone cât mai îndepărtate, să se bucure de sejururi, să ia contact cu mai multe atracţii în cadrul circuitelor de grup. Pe lângă destinaţiile cele mai căutate - Turcia, Bulgaria, Grecia -, românii merg tot mai mult în zone exotice precum Maldive, Mexic, Kenya, Bali, Malaezia, Singapore,Thailanda, Australia, Tanzania, Peru, subliniază Sorin Stoica, CEO Eturia. În acest context, sursele citate consideră că avem nevoie de o strategie coerentă de promovare a destinaţiilor româneşti.

Denisa Oprea, director de marketing la Hello Holidays, susţine că litoralul românesc se îmbunătăţeşte de la un an la altul. Sudul este zona cu cele mai multe transformări, hoteluri renovate şi cu mai multe facilităţi pentru turiştii adulţi ori copii, servicii mai bune. În Mamaia oferta de cazare s-a diversificat prin apariţia unor hoteluri cu o capacitate mai mică de cazare ori a apartamentelor de închiriat în regim hotelier. Sunt investiţii şi în infrastructură, zone de promoneadă, faleze, s-au deschis multe zone de relaxare, distracţie. Cu toate acestea, clasamentul staţiunilor preferate de români pentru sejurul de vară, raportat la numărul total de rezervări al agenţiei Litoralulromanesc.ro, a suferit modificări, Eforie Nord devansând Mamaia. "Practic, în comparaţie cu sezonul 2021, Eforie Nord a înregistrat o creştere a rezervărilor de la 22,7% la 27,6%, în vreme ce în Mamaia scăderea a fost de la 30,7% la 26%, cifrele corelate arătând că turiştii care obişnuiau să meargă în Mamaia au migrat către staţiunile din sud, în special către Eforie Nord", arată Ionuţ Nedea, ownerul agenţiei Litoralulromanesc.ro.

Întreaga industrie a serviciilor este afcetată de criza de personal, motiv pentru care se apelează tot mai des la angajaţi din afara Uniunii Europene, respectiv din India, Bangladesh, Nepal etc.

În acelaşi timp, suspendarea temporară a zborurilor de către compania aeriană Blue Air a afectat semnificativ agenţiile de turism din România. Suplimentar faţă de măsurile de criză întreprinse de Guvernul României, acestea au asigurat din fonduri proprii repatrierea turiştilor, onorând astfel contractele încheiate pentru pachetele de servicii de călătorie, în ciuda tuturor pierderilor de ordin financiar suferite şi a improbabilităţii de a recupera sumele într-un termen rezonabil.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb