SUPLIMENTAR LA ÎMPRUMUTUL DE 500 MILIOANE LEI DE LUNI, MFP a împrumutat 60 milioane lei de la bănci

C.P.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 22 august 2018

MFP a împrumutat 60 milioane lei de la bănci

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a atras, ieri, 60 de milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitaţia de luni, când a împrumutat 500 milioane lei, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat tip benchmark cu maturitatea la 68 de luni, la un randament mediu de 4,55% pe an, potrivit Băncii Naţionale a României (BNR).

Valoarea nominală a emisiunii suplimentare a fost de 60 de milioane de lei, iar băncile au transmis oferte în sumă de 181 de milioane de lei.

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat, pentru luna august, împrumuturi de la băncile comerciale de 2,83 miliarde lei, din care 2,5 miliarde lei prin licitaţii de obligaţiuni de stat şi certificate de trezorerie, la care se poate adăuga suma de 330 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni, anunţă Agerpres.

Sumele vor fi destinate refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat. Faţă de luna iulie, împrumuturile programate de MFP sunt mai mari cu 130 de milioane de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3756
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3554
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7940
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.2986

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb