Surparea unei galerii a economiei: mineritul

Valea Jiului fierbe. Minerii de la "Compania Naţională a Huilei" (CNH) nu au înţeles ce se va întâmpla cu ei după restructurarea producţiei noastre de energie. CNH a cumulat datorii la stat de un miliard de euro, ocupând, astfel, locul I în topul datornicilor. Într-un interviu acordat ziarului BURSA, săptămâna trecută, ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu spune: "Se termină cu subvenţia pentru huilă şi de la anul, există specificat şi în scrisoarea de intenţie cu FMI că, din 1 ianuarie, se termină cu subvenţiile, după care se face un (ieşire din sistem)".

Le-am arătat minerilor ce zice Vlădescu. Că o să iasă din sistem au înţeles, dar ei nu ştiu ce o să se întâmple cu ei după. Ei unde mai muncesc? În ce domeniu? Că Valea Jiului este o zonă monoindustrială în care nu prea mai mişcă nimic în afară de minerit.

Recent, ministrul Economiei, Adriean Videanu, a spus că s-a găsit soluţia juridică de integrare a CNH fără datorii în viitoarea companie Hidroenergetica. El a promis că o va anunţa în curând întrucât mai sunt detalii de pus la punct. Le-am spus şi asta minerilor. Nu au mai înţeles nimic. Conducerea CNH ne-a declarat că minele şi minerii vor fi preluaţi de Hidroenergetica. Viitoarea companie va investi mult în echiparea minelor pentru ca producţia de cărbune să fie mai eficientă şi pentru a creşte protecţia şi securitatea minerilor. Acum mai sunt circa 8.800 de mineri în CNH, după recentele disponibilizări de 1.600 de angajaţi. Deocamdată, în acest an, alte restructurări de per-sonal nu mai sunt programate, ne-au spus oficialii com-paniei.

Minerii din CNH consideră că, de 20 de ani, toate guvernele şi-au bătut joc de ei şi că "ăia" care vorbesc pe la televizor ne cred un popor de proşti. Minerii ştiu că sunt lăsaţi de izbelişte atunci când politicienii le spun că o să fie bine chiar dacă minele se închid. Toată lumea îi amăgeşte cu reconversia profesională.

Ca să ajungi din Bucureşti în Petroşani, unde este sediul central al Companiei Naţionale a Huilei (CNH), îţi ia vreo şase ore cel puţin. Sunt vreo 350 km. Când mi s-a spus de către oficialii CNH că atât o să fac, am crezut că glumesc. Nu s-au înşelat deloc. Am plecat la 5 dimineaţa şi am ajuns la 11.00 la sediul central.

Drumul este bun până în Târgu Jiu. Numai că pierzi ceva vreme pe Dealul Negru printre serpentine şi tiruri. Apoi, din Horezu şi până în Târgu Jiu mergi cu 50 km la oră din comună în comună. Te apucă nervii, dar ai ce admira ca peisaj. Nu te plictiseşti.

Când ziceam că am scăpat de lanţul de comune şi am ieşit din Târgu Jiu spre Petroşani, am avut un şoc: vreo 16 km până la Bumbeşti-Livezeni am mers din groapă-n groapă. Fără glume. Ne-a luat aproape o oră să trecem de porţiunea asta cu gropi ca după bombardament. Culmea eficienţei cheltuirii banilor publici, pe câteva porţiuni, gropile fuseseră plombate. Cum să plombezi groapă lângă groapă lângă groapă lângă groapă?! Ei, uite că se poate! Mai bine nu astupau gropile... Şi mai bine ar fi făcut să toarne cap coadă asfalt nou....

Am intrat pe defileul Jiului după ce am trecut de Bumbeşti-Livezeni. Peisajul superb şi drumul întortocheat ne-au încetinit din nou. Din loc în loc, sunt scrise cu vopsea stindarde electorale, de la "Trăiască Iliescu!" şi "PDSR", la "Băsescu, scapă-ne de comunişti!", "Elodia, unde este flota?", "Votaţi Geoană", "PSD" şi chiar, în câteva locuri, era scris, simplu, "PRM". Lozincile ilustrează pleiada de politicieni care au venit să le promită marea cu sarea minerilor de pe Valea Jiului. Cum au venit, aşa au plecat.

De două ori m-am oprit prin defileu pentru că se lucrează la realizarea unei hidrocentrale, iar ciculaţia se desfăşoară pe un singur fir.

Când am ajuns, în sfârşit, la Petroşani, am rămas plăcut surprinsă: oamenii amabili, cu vorba dulce de ardeleni împletită cu ceva influenţe ligvistice şi de accent din Banat, m-au îndrumat către sediul central al CNH. Spun că am fost plăcut surprinsă pentru că mă aşteptam să găsesc un oraş trist, înnegrit, cu oameni necăjiţi şi îngrijoraţi de viitorul lor şi al copiilor lor. Ei bine, nu este chiar aşa. Petroşaniul este un oraş frumos, iar oamenii, mineri în marea lor majoritate, nu sunt chiar atât de trişti. Îşi poartă grija zilei de mâine cu demnitate. Aş putea spune, după ce am vorbit cu minerii, că s-au resemnat, dar tot mai păstrează o rază de speranţă. Speranţa că poate nu s-a terminat de tot cu mineritul şi că nu vor rămâne toţi pe dru-muri, fără nicio perspectivă de a mai lucra în altă parte într-o zonă monoindustrială.

Toată Valea Jiului freamătă. Minerii de la Compania Naţională a Huilei nu ştiu ce o să se întâmple cu ei în procesul de restructurare a producţiei de energie. Se închide de tot compania, nu se închide? Ei rămân pe drumuri? Dacă da, de când? Ce e cu Hidroenergetica aia? Oare o să-i integreze şi pe ei? Dacă da, cum?

Eu m-am dus pe Valea Jiului ca să aflu ce se va întâmpla cu ei, cu mineritul de acolo, ce zic ei despre criză, despre măsurile de austeritate pe care Guvernul doreşte să le ia, etc. Când colo, ei mă întrebau pe mine ce le pregătesc ăia de la Bucureşti. M-au asaltat cu zeci de întrebări. Le-am răspuns, cu răbdare la toate. Din păcate, nu le-am putut da decât informaţiile oficiale. Ei voiau mai mult. Chestii "pe surse", deşi nici informaţiile oficiale nu ajunseseră corect la ei.

Stând de vorbă cu minerii pe care i-am găsit în Petroşani, am constatat că ei nu mai cred de mult ce se spune la televizor despre soarta lor sau ce le spun oficialii care îi vizitează, ca pe sfintele moaşte, la campaniile electorale, sau când trebuie să mai fie închise din mine pentru că nu sunt rentabile.

Ei consideră că, de 20 de ani, toate guvernele şi-au bătut joc de minerit şi de mineri şi că ăia care vorbesc pe la televizor ne cred pe toţi un popor de proşti. Minerii ştiu că sunt lăsaţi de izbelişte atunci când politicienii le spun că o să fie bine chiar dacă minele se închid. Toată lumea îi amăgeşte cu reconversia profesională. Nu că nu s-ar face. Te reconverteşti da" unde să lucrezi apoi? În economia locală? Care economie locală? Că nu vrea nimeni să vină să investească pe Valea Jiului. Nu sunt locuri de muncă la privat şi nici la stat. "Unde să lucrezi în altă parte?"

Prin amabilitatea reprezentanţilor CNH, mi s-au pus la dispoziţie o mulţime de fotografii din minele CNH. Prima oară am crezut că sunt de pe vremea lui Ceauşescu (cerusem şi fotografii vechi). Ei au râs şi mi-au spus că aşa crede toată lumea. Pozele sunt noi. Mă aşteptau să vin să le public. În condiţiile astea lucrează ei (vezi foto). Reacţia mea spontană a fost: "Nici să mă plătească în aur şi n-aş lucra în condiţiile astea!".

Ei au râs din nou, dar amar: "Dumneavoastră nu ştiţi. Sunteţi tânără şi n-aţi mai fost pe la noi. Replica asta este cea mai jignitoare pentru un miner. Noi suntem mineri din moşi strămoşi. Mineritul pe Valea Jiului are o istorie veche de 160 de ani. Astea sunt condiţiile de lucru de când ne ştim. Ne-am obişnuit. După Revoluţie, s-au mai îmbunătăţit echipamentele pe ici pe colo, dar nu suficient. Nu ne este ruşine cu meseria noastră. Dimpotrivă, ne mândrim cu ea şi ne doare când toată lumea nu vede Valea Jiului decât ca cea mai neagră gaură a economiei noastre. Oamenii nu văd decât miliardul ăla de euro de datorii cumulate la bugetul de stat. Sau ne plâng de milă când mai mor ortacii prin mină. Apoi uită şi iar înjură gaura neagră a economiei, din cauza căreia le cresc taxele şi impozitele".

M-am băgat în pământ de ruşine şi le-am cerut scuze că, fără să vreau, i-am jignit. Le-am explicat că eu am venit să-i cunosc, să-i ascult şi să aflu ce o să se întâmple cu compania. M-au îmbărbătat şi mi-au spus că au văzut că am venit fără vreo agendă ascunsă. Au fost onoraţi că vreau să-i cunosc. Cică alţi ziarişti "de la centru" vin cu idei preconcepute, fără vreo intenţie să vadă cum sunt, de fapt minerii şi ce se întâmplă cu ei. Unii când aud de Petroşani o iau la fugă. Mi-au spus că tristeţea mare este în localităţile miniere de jur împrejurul Petroşaniului. Comunităţile sunt sărace. Oamenii sunt foarte necăjiţi.

Au şi dreptate. Mulţi mineri au murit de-a lungul timpului ca să scoată cărbunele pentru termocentrale, să ne încălzim noi, cei din oraşe. Şi să avem electricitate. Spre surprinderea mea, ei înţeleg că este nevoie de restructurare, că ţara este în criză, că vin vremuri foarte grele. Problema este profunda lipsă de respect a tuturor factorilor de decizie de după Revoluţie: "Toată ţara are senzaţia că duce minerii în cârcă. Că ne dau de pomană salariile şi subvenţiile. Noi înţelegem că au venit alte vremuri. Că este nevoie de restructurare. La noi tot timpul a fost criză, tot timpul am strâns cureaua. Problema este că nu ni se oferă alte alternative. Noi ne-am câştigat banul cinstit. Vrem să muncim cinstit. Dar unde? Nimeni nu se preocupă de alternative, să fie create noi locuri de muncă pe Valea Jiului".

Conducerea CNH poartă zilnic discuţii cu sindicaliştii pe tema restructurării şi a integrării companiei în viitoarea Hidroenergetica. 1.600 de mineri au fost disponibilizaţi, în acest an, din CNH. Oficialii CNH susţin că toţi cei 8.800 de mineri vor fi integraţi, până la finele anului, în Hidroenergetica SA, cu tot cu minele care au rămas active. În acest an, nu vor mai avea loc disponibilizări.

Se pune întrebarea ce vor face autorităţile cu datoriile istorice. Reprezentanţii CNH mi-au răspuns că acestea nu vor atârna de gâtul Hidroenergetica. Consultanţii şi avocaţii tocmiţi de Ministerul Economiei lucrează la o formulă juridică pentru integrarea fără datorii. Hidroenergetica va lua naştere prin fuziunea Hidroelectrica SA cu Electrocentrale Bucureşti şi termocentralele Deva şi Paroşeni (singurii clienţi ai CNH). Formula juridică exactă a integrării va fi perfectată şi anunţată în perioada următoare, ne-a mai spus conducerea CNH.

Şi din 2011 ce se va întâmpla? Nu va dispărea mineritul pe Valea Jiului, susţine conducerea CNH. Centralele vor mai avea nevoie de huilă până când vor fi atrase investiţiile private pentru grupurile noi.

Dar unităţile de producţie a electricităţii vor funcţiona în ordinea de merit, în funcţie de cerere, de la cele mai ieftine (hidro) la cele mai scumpe (care funcţionează pe huilă). Care va mai fi cererea de huilă? Mi s-a răspuns că, probabil, cererea de huilă va scădea, vor mai fi făcute restructurări, dar mineritul de pe Valea Jiului nu va dispărea de tot, curând.

• Mineritul în Valea Jiului - repere istorice:

- 1840: Pe fondul protecţionist creat de statul austro-ungar, în anul 1840, fraţii Hoffmann şi Karol Maderspach au început exploatarea la suprafaţă a zăcământului de cărbune de la Vulcan, Petroşani şi Petrila. În anul 1854, iniţiatorii exploatării miniere din Valea Jiului s-au unit în "Societatea de mine din Transilvania-Vest".

- 1857 - 1858: Minele acestei societăţi au fost cumpărate de " Societatea anonimă de mine şi furnale din Braşov" care, fiind sprijinită financiar de Wiener Bankverein, Banca Comercială din Pesta, Deutsche Bank şi Banque de Paris et Pays-Bas, a devenit a patra producătoare de fontă a imperiului.

- 1865: Primele achiziţii de perimetre miniere în Valea Jiului ale statului austriac. Societatea din Braşov şi-a lărgit posesiunile, achiziţionând, pe lângă mine de cărbune şi zăcăminte de fier şi păduri, construind, de asemenea, topitorii şi calea ferată Simeria - Petroşani (1867 - 1870), prelungită în 1867 până la Petrila.

- 1879: Minele statului, nemaiputînd face faţă concurenţei, au fost închiriate, pe 27 de ani, de către "Societatea anonimă de mine şi furnale din Braşov".

- 1885: Germanii Iosif Ritter şi G.Gerbert au înfiinţat "Societatea de mine de cărbuni din Valea Jiului de Sus", cu sediul în Vulcan şi cu unele posesiuni în partea nordică a bazinului, la Dâlja, Iscroni şi Vulcan şi altele în partea vestică la Uricani şi Câmpu lui Neag. Societatea va funcţiona până în anul 1930, când va fi absorbită de "Societatea Petroşani".

- 1890: A fost înfiinţată " Societatea anonimă de mine de cărbuni din Jiu - Uricani" cu capital privat maghiar, care s-a angajat în construirea căii ferate Petroşani - Lupeni şi a arendat perimetrele miniere situate de-a lungul căii ferate în construcţie. În anul următor, 1891, prin asocierea cu o serie de capitalişti francezi, sprijiniţi de banca "Credit Lyonnais", societatea îşi schimbă numele devenind "Societatea anonimă de mine şi cărbuni din Uricani-Valea Jiului", cu sediul în Lupeni. În anul 1899, împreună cu firma germană "Oberschlesiche Kokswerke", a înfiinţat "Societatea anonimă pentru fabricarea cocsului din Uricani-Valea Jiului", care a construit, în 1900, prima cocserie din zonă, care aproviziona furnalele din Călan.

- 1894: "Societatea anonimă de mine de cărbuni din Salgotarjan", sprijinită financiar de Wiener Bankverein, a cumpărat toate minele şi drepturile de arendă ale Societăţii anonime de mine şi furnale din Braşov.

Sfârşitul secolului XIX: Activităţile miniere din Valea Jiului se desfăşurau în cadrul unor perimetre având suprafaţa totală de 8991,5 hectare. Repartizarea pe societăţi era: Societatea Salgotarjan - 5572,9 hectare, Societatea Uricani Valea Jiului - 2713,1 hectare, Societatea Valea Jiului de Sus - 705,5 hectare.

- 1920: A luat fiinţă Societatea comercială anonimă română "Petroşani", compusă din două mari grupuri de acţionari: grupul alcătuit din fosta societate anonimă "Salgotarjan" împreună cu Banque Comerciale Hongroise şi un grup format din 19 mari bănci.

- 1924: Un grup de 12 bănci româneşti, împreună cu societatea "Uricani-Valea Jiului" a constituit Societatea anonimă română "Lupeni".

- 1926: A luat fiinţă "Societatea carboniferă Lonea", proprietate a statului român.

- 1928: În urma crizei, a început închiderea unor mine : Lonea I (1928), Lonea II (1931), Dâlja şi Vulcan (1931).

- 1931: La 29 mai, societăţile "Petroşani" şi "Lupeni" au fuzionat sub numele Societatea minieră "Petroşani". La Petrila, s-a construit o Preparaţie modernă, cu o capacitate de 270 tone/oră, care era considerată ca una din cele mai mari din lume.

- 1949: La 20 august, s-a înfiinţat Societatea româno - sovietică pe acţiuni pentru exploatarea şi desfacerea cărbunelui "SOVROM - CĂRBUNE".

- 1956: La 14 septembrie, prin Ordinul Ministerului Minelor, s-a înfiinţat Combinatul carbonifer Valea Jiului, care a funcţionat din 1 octombrie 1956 până în 1 aprilie 1969.

- 1969: La 1 aprilie, Combinatul Carbonifer Valea Jiului devine "Centrala Cărbunelui Petroşani", iar din august 1977 "Combinatul Minier Valea Jiului".

- 1991: În urma desfiinţării Combinatului, se constituie Regia Autonomă a Huilei din România şi începe un proces amplu de restructurare/reorganizare.

- 1994: Exploatarea minieră Lonea Pilier îşi încetează activitatea.

- 1998: În data de 20 noiembrie, Regia s-a transformat în "Compania Naţională a Huilei SA - Petroşani", ocazie cu care s-au desprins exploatările miniere din Banat şi au fost transformate în societăţi comerciale.

- 1999: Îşi încetează activitatea Exploatările Miniere Câmpu lui Neag şi Petrila Sud.

- 2003: Îşi încetează activitatea Exploatarea Minieră Dâlja.

- 2004: Îşi încetează activitatea Exploatarea Minieră Valea de Brazi.

- 2006: Îşi încetează activitatea Exploatarea Minieră Aninoasa.