SURSE: 500.000 DE EURO AU FOST TRANSFERAŢI DIN SMART SA ÎN FILIALA NOU DESCHISĂ DIN TANZANIA, UNDE AR FI DISPĂRUT Constantin Iacov îl acuză de furt pe directorul filialei SMART din Tanzania

A.M.
Ziarul BURSA #Companii / 19 februarie 2016

Valentin Şoneriu: "Am vorbit cu un acţionar din Tanzania şi toţi banii sunt în cont"

Valentin Şoneriu a fost secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene, în Ministerul Agriculturii şi provine dintr-o familie de milionari

Actualizare : Drept la replică privind articolul "Constantin Iacov îl acuză de furt pe directorul filialei SMART din Tanzania" apărut în ziarul Bursa vineri, 19 februarie

Probabil pe fondul unor frustrări de ordin personal, domnul Constantin Iacov vorbeşte despre un litigiu care nu există. La momentul formulării acuzaţiilor, joi 19 februarie 2016, Smart Tanzania ARE ÎN CONTURI SUMELE MENŢIONATE ÎN ARTICOL. Ne exprimăm îngrijorarea că astfel de informaţii "pe surse" să nu fie cumva o intenţie mascată de delapidare.

Totuşi, în cazul în care acuzaţiile au fost formulate având o intenţie ulterioară de furt, facem precizările:

1.Valentin Şoneriu a fost director general Smart Tanzania în perioada 15.11.2015 - 01.02.2016 timp în care a reuşit să înainteze negocierile cu Tanesco până la stadiul de propunere fermă, precum şi să negocieze un contract de subantreprenor general cu ELSEWED.

2. V. Şoneriu nu a avut nici un moment drept de semnătură în bancă sau acces direct la conturi

3. Dreptul de semnătură în bancă poate fi, conform legii din Tanzania, mandatat doar către rezidenţi.

4.La momentul eliberării din funcţie, s-au făcut toate acţiunile legale de predare-primire, care se găsesc în documente semnate, documente care includ un extras de cont. Anexă 1 la contractul de mandat, nr 1/16.11.2015, semnată în ultima zi de mandat a domnului Şoneriu atestă faptul că suma menţionată este în cont.

Valentin Şoneriu a aflat despre acuzaţii aseară, prin telefon, de la jurnalistul Andrei Murguleţ care semnează articolul. Deşi, la prima vedere, asemenea acuzaţii nefondate, despre un furt imaginar, par hilare, înaintăm aceste explicaţii deoarece ne exprimăm îngrijorarea că nu cumva "sursele" de la care au pornit informaţiile din acest articol să aibă o intenţie iminentă de delapidare şi rugăm organele competente să se sesizeze.

------

Aproximativ 500.000 de euro au fost transferaţi în luna decembrie a anului trecut din SMART, filiala de mentenanţă a Transelectrica, într-o companie mixtă nou înfiinţată în Tanzania, unde acţionari sunt SMART şi Tanzania Electric Supply Company (TANESCO), şi care ar trebui să se ocupe de proiecte de construcţie şi modernizare a liniilor electrice de transport, ne-au declarat surse apropiate situaţiei, adăugând, însă, că banii ar fi dispărut.

Între timp, directorul general SMART de la acea vreme, domnul Constantin Iacov, a demisionat din acea funcţie şi din cea de membru al Consiliului de Administraţie SMART. Domnia sa a fost plecat până ieri în Tanzania, numirea noului consiliu de administraţie şi noului director general făcându-se în absenţa sa.

Actualul director general al SMART, domnul Harris Nicorescu, ne-a confirmat că biroul domnul Iacov a fost sigilat, până la sosirea acestuia în ţară

Contactat de ziarul BURSA pentru lămuriri, domnul Iacov l-a acuzat de furt pe Valentin Şoneriu, fost secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene, actualmente director general al filialei din Tanzania.

Constantin Iacov ne-a declarat: "Suma de 480.000 de euro depusă în decembrie într-un cont din Tanzania a fost furată de fostul secretar de stat, Valentin Şoneriu, directorul general al filialei de mentenanţă de acolo şi actualmente preşedinte ALDE Braşov. Valentin Şoneriu era singurul cu drept de semnătură în bancă".

Domnul Iacov ne-a mai spus că a făcut o plângere la DNA pentru acest furt.

Valentin Şoneriu a mai deţinut funcţia de secretar de stat la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pe care a deţinut-o în Guvernul USL din 2013 până în 2 martie 2014. În 2013, pentru poziţia din Guvern, a renunţat la funcţia de director general la CarmOlimp, afacere de familie care generează venituri de 24-25 milioane de euro. La vârsta de 31 de ani, Valentin Şoneriu conducea trei companii şi era în primele 200 de poziţii din Top 300 al milionarilor din România.

Valentin Şoneriu ne-a declarat: "Am vorbit cu un acţionar din Tanzania şi toţi banii sunt în cont. Este prima dată când aud aceste acuzaţii. Iacov Constantin a semnat reluarea tuturor banilor. Eu nu am avut niciodată semnătură în bancă. Acuzaţia lui Iacov nu este adevărată. Eu nu mai răspund de nimic din momentul în care am fost eliberat din funcţia de director (n.r. al filialei din Tanzania)".

Cu privire la sigilarea biroului său, domnul Constantin Iacov ne-a spus că va face plângere penală pentru situaţia creată: "Această acţiune a fost efectuată de grupul infracţional care se află la conducerea filialei Transelectrica".

Surse din Transelectrica ne-au spus că era normal ca biroul să fie sigilat, întrucât acolo erau documente importante - procese verbale de şedinţă, contracte de împrumut etc.

Unele voci susţin că Transelectrica a formulat plîngere la DNA împotriva lui Iacov încă de vinerea trecută.

Transportatorul naţional de electricitate Transelectrica SA a aprobat, în vara anului trecut, în AGA SMART SA (filiala sa de mentenanţă şi reparaţii) înfiinţarea companiei SMART Tanzania.

Întrebat de ce a ales să deschidă o filială tocmai în Tanzania, Constantin Iacov, directorul general al SMART SA, a declarat la acea vreme: "Tanzania are un plan de investiţii în energie foarte ambiţios, de care trebuie să profităm. Până în 2020, autorităţile din Tanzania au programat investiţii de 8,5 miliarde de dolari în domeniul energetic, din care 2,5-3 miliarde de dolari sunt în construcţia de reţele noi. Tanzania este una dintre cele mai sigure pieţe din Africa. Chiar dacă se schimbă Guvernul, investitorii străini au siguranţa că le sunt respectate contractele şi că există o continuitate a strategiei de dezvoltare a ţării. Sunt acolo investitori chinezi, canadieni şi americani, care activează de mult timp pe piaţă". Potrivit domnului Iacov, Tanzania produce 1.300 MWh şi distribuie către consumatori 900 MWh.

Directorul SMART SA ne-a menţionat: "Autorităţile vor să extindă reţelele de transport şi distribuţie a electricităţii către toţi consumatorii. Investitorii străini construiesc în prezent capacităţi noi, care trebuie conectate la reţea, iar cererea de energie este mare. Sunt mulţi consumatori în Tanzania care folosesc generatoare şi au costuri de 45 de cenţi pe kWh. Dacă ar avea reţea la care să se conecteze, preţurile ar fi mult mai mici".

Transelectrica SA deţine acum 70% din acţiunile SMART, restul fiind în posesia Secretariatului General al Guvernului. Fosta conducere SMART a convocat o Adunare Generală pe 25 februarie 2016, având pe ordinea de zi, printre altele, aprobarea unui împrumut acordat de Transelectrica pentru redresarea pe termen scurt a Smart, dar şi informarea acţionarilor cu privire la înfiinţarea unei societăţi în Tanzania.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. "SMART" vine de la "baieți deștepți" și cu atâta tupeu să ne-o spună în față, carevasăzică.

    Pe o parte SMART cere împrumut de redresare de la Transelectrica din banii luați de la noi pe tariful de transport, pe altă parte trimite bani tocmai în Tanzania ca să fie furați acolo tot de Iacov sau Șoneriu oameni ai lui Ponta și Tăriceanu. Înțeleg că în Tanzania nu există DNA. Dar Radu Cernov, alt om important din Transelectrica al lui Ponta și Șova, ar putea să îi învețe pe Ponta-Iacov și Tăriceanu-Șoneriu că vor răspunde după legea românească în fața autorităților române dacă au furat bani românești. Hai DNA! 

    Au greșit țara. Trebuia să fie în Nigeria. Secretarul de stat a primit o scrisoare nigeriană și a donat juma de milion pentru o cauză nobilă. Care-i problema?

    1. BUN! dar trist

    Este un pic mai riscant pentru ei sa sifoneze banii Transelectrica in tara, asa ca se gandira sa mearga cat mai departe , in Africa, unde nimeni nu verifica si nimeni nu vede. "Indivizi smart" au devalizat bancile, bugetul, companii, de vreo doazeci de ani. Nu ma indoiesc ca vor gasi calea sa o faca si acum. Cred ca in Liberia sunt si mai mule sanse sa reuseasca.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb