"ING Groep" NV, cel mai mare grup bancar olandez, este pe punctul să câştige licitaţia pentru preluarea diviziei din Turcia a băncii britanice "HSBC Holdings" Plc, potrivit unor surse citate de Reuters.
Sursele spun că HSBC a restrâns căutările pentru găsirea unei bănci care să preia operaţiunile diviziei sale din Turcia, iar ING este cumpărătorul preferat.
Grupul ING este deja prezent pe piaţa din Turcia, iar la începutul lunii mai a depus o ofertă non-angajantă pentru operaţiunile locale ale HSBC, alături de "Qatar National Bank" (QNB) şi "Arab Banking Corporation" (ABC).
Potrivit surselor menţionate, "Qatar National Bank" şi "Arab Banking Corporation" nu au făcut progrese în discuţiile cu oficialii HSBC, iar între timp au devenit mai interesate de achiziţia "Finansbank", divizia din Turcia a "National Bank of Greece" SA, cea mai mare bancă elenă.
Oficialii ABC nu au făcut declaraţii cu privire la un eventual interes pentru "Finansbank".
În februarie anul acesta, directorul executiv al HSBC, Stuart Gulliver, declara că subsidiarele cu probleme ale băncii, cele din Brazilia, Mexic, Turcia şi SUA, au la dispoziţie maximum doi ani ca să-şi îmbunătăţească rezultatele, iar în caz contrar vor fi vândute.
Divizia HSBC din Turcia a înregistrat pierderi de 64 de milioane de dolari anul trecut din cauza unor limite impuse de autorităţile de reglementare la dobânzile pentru cardurile de credite şi overdraft-uri. HSBC are cea de-a 13-a reţea bancară din Turcia, cu mult în urma liderilor "Isbank" şi "Garanti Bank".
În Turcia, ING are active de aproape 16 miliarde de dolari, mai mult decât HSBC, care are active de 15 miliarde de dolari şi circa 300 de sucursale.
Pentru ING, o achiziţie pe piaţa din Turcia ar însemna o reluare a procesului de extindere internaţională, care a fost oprit după ce Guvernul olandez a fost nevoit să susţină banca în timpul crizei financiare din 2008.