Surse: Mari producători de bere, acuzaţi de cartel în India

V.R.
Ziarul BURSA #Internaţional / 28 octombrie 2019

Surse: Mari producători de bere, acuzaţi de cartel în India

Diviziile din India ale marilor producători de bere Anheuser-Busch InBev (AB InBev), Carlsberg şi United Breweries s-au înţeles să stabilească preţurile pe piaţa pe care activează, potrivit concluziilor unei anchete derulate de divizia de investigaţii a Comisiei pentru Concurenţă din India (CCI), spun surse citate de Reuters.

CCI a lansat investigaţia anul trecut, după ce AB InBev a informat autoritatea că a identificat un cartel în industrie.

Conform investigaţiei, 15-20 de executivi de la cele trei companii menţionate au fost implicaţi în discuţii privind preţurile berii înainte ca acestea să fie transmise autorităţilor de reglementare din India, încălcând astfel legile antitrust, au spus cele două surse, adăugând că dovezile găsite de CCI în timpul percheziţiilor derulate anul trecut la cele trei companii au fost suficiente pentru constatarea cartelului.

AB InBev, cel mai mare producător de bere din lume, a declarat pentru Reu­ters că nu ar fi potrivit să comenteze în acest moment pe marginea situaţiei din India, dar a precizat că alinierea la normele antitrust este un lucru "foarte serios" pentru companie.

Carlsberg a refuzat să facă vreo declaraţie cu privire la informaţia publicată de Reuters, dar anterior a informat că s-a angajat să respecte "toate legile relevante".

United Breweries a anunţat că îşi va susţine cauza în cadrul audierii la CCI, precizând că a făcut dezvăluiri complete la divizia de anchetă a Comisiei, pe care le va folosi pentru contracararea acuzaţiilor.

Preşedintele CCI, Ashok Kumar Gupta, şi alţi membri ai Comisiei sunt aşteptaţi să decidă, în lunile viitoare, cu privire la sancţiunile pe care le vor aplica celor trei producători de bere.

Potrivit IWSR Drinks Market Analy­sis, AB InBev, Carlsberg şi United Breweries acoperă aproape 85% din consumul de bere din India, iar piaţa de profil din această ţară valorează 7 miliarde de dolari.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb