Rusia ar fi cerut Chinei ajutor militar şi economic

SURSE: Rusia ar fi cerut Chinei ajutor militar şi economic

S.B.
Internaţional #Adevărul - prima victimă / 14 martie 2022

Un purtător de cuvânt al ambasadei chineze la Washington, întrebat despre informaţiile din presă conform cărora Rusia cere Chinei ajutor militar, a spus că Beijingul este concentrat să evite ca războiul din Ucraina "să scape de sub control", potrivit news.ro.

"Prioritatea acum este de a preveni escaladarea situaţiei tensionate sau chiar scăparea de sub control", a spus el, a declarat Liu Pengyu, purtător de cuvânt al ambasadei Chinei de la Washington, conform Reuters.

Duminică, Financial Times şi alte instituţii de presă au anunţat că oficialii americani cred că Rusia a cerut ajutor militar Chinei, precum şi sprijin economic.

Întrebat despre aceste informaţii, purtătorul de cuvânt a spus că "nu a auzit niciodată de asta".

Oficialii americani au avertizat că China s-ar confrunta cu consecinţe dacă va lua măsuri pentru a ajuta Rusia să evite sancţiunile.

Până acum, China a rămas public neutră în conflict şi nu a condamnat invadarea Ucrainei de către Rusia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5677
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1803
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9066
Gram de aur (XAU)Gram de aur427.9177

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb