Surse: Vâlcov ar fi dat peste 1 milion de lei, în 2013, pentru achiziţia de tablouri

Anticorupţie / 29 martie 2015

Darius Vâlcov ar fi dat un milion de lei unui intermediar, în 2013, pentru achiziţia de tablouri, cu care intenţiona să deschidă o galerie de artă în Capitală, aici fiind găsite de anchetatori 29 de opere de artă, unele semnate de Nicolae Tonitza şi Ştefan Luchian, potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax.

Sursele au declarat că galeria de artă pe care fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov intenţiona să o deschidă în Capitală era pe strada Stockhol, din Sectorul 1 al Capitalei, unde anchetatorii au găsit la percheziţii 29 de tablouri.

Operele de artă găsite de procurori la adresa din Sectorul 1 sunt semnate, printre alţii, de Nicolae Tonitza, Ştefan Luchian, Corneliu Baba, Nicolae Vermont, Nicolae Dărăscu, Mircea Mihai Ciobanu, Rudolf Negely, Ştefan Câlţia, Adam Bălţatu, Aurel Băieşu, Dumitru Ghiaţă, Iosif Iser, Samuel Mutzner, George Catargi, Francisc Chiuariu, Constantin Piliuţă, Constantin Păuleţ, Andy Worhol şi Mihai Sârbulescu.

Tot la aceeaşi adresă au fost găsite şi obiecte decorative semnate Pablo Picasso şi Victor Brauner, au precizat sursele citate.

Fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov a cumpărat, prin interpuşi, 101 tablouri de la case celebre de licitaţii, operele de artă fiind ridicate de procurori, urmând a fi expertizate şi predate unei instituţii specializate în domeniu, ce ar putea decide inclusiv expunerea lor, conform DNA.

În urma percheziţiilor, notează anchetatorii, au fost găsite tablouri pe care figurează semnătura unor pictori celebri cum ar fi Pablo Picasso (două gravuri şi un desen în cărbune), Andy Warhol, Nicolae Tonitza, Ştefan Luchian, Gheorghe Petraşcu, Constantin Piliuţă, Corneliu Baba, Horia Bernea sau Octav Băncilă. Procurorii menţionează că Vâlcov deţine şi opere ale altor pictori.

DNA arată că există date că cea mai mare parte a acestor tablouri au fost achiziţionate de la case celebre de licitaţii.

Astfel, a fost iniţiată procedura de identificare şi certificare a tablourilor, la care participă o echipă de experţi muzeografi şi alţi experţi în domeniul artelor figurative.

"După expertizare, tablourile urmează a fi predate în custodia unei instituţii specializate în domeniu care va aprecia, inclusiv asupra posibilităţii ca respectivele tablouri să fie expuse, până la finalizarea procesului penal şi stabilirea situaţiei lor juridice", se mai arată în documentul citat.

Darius Vâlcov a plecat, vineri, de la DNA, unde a dat explicaţii în legătură cu cele aproximativ o sută de tablouri, găsite în casele apropiaţilor fostului ministru, el spunând că va face declaraţii doar în faţa magistraţilor.

Darius Vâlcov, arestat la domiciliu în dosarul în care este cercetat pentru corupţie, a venit la DNA el fiind audiat de procurori timp de aproximativ o oră.

Anchetatorii au găsit la percheziţii aproximativ o sută de tablouri, printre care şi opere ale lui Picasso, Corneliu Baba şi Nicolae Grigorescu, care ar fi fost achiziţionate de la case de licitaţii. În urma cercetărilor, au fost identificate două case de licitaţii din Bucureşti, de unde ar fi fost achiziţionate tablourile, cele mai multe fiind cumpărate de Lucian Petruţ Şuşală pentru Darius Vâlcov.

Sursele citate au precizat că Darius Vâlcov intenţiona să deschidă o galerie de artă în Bucureşti, iar în acest scop luase un spaţiu şi începuse amenajarea, dar, din cauza cercetărilor, ar fi ascuns tablourile la patru persoane de încredere.

Anchetatorii ar fi găsit unele tablouri prin dulapuri sau pe sub paturi, din cauza faptului că Vâlcov şi oamenii săi de încredere s-ar fi grăbit să le ascundă, au mai arătat sursele citate.

Conform aceloraşi surse, din datele anchetei nu rezultă că Vâlcov era cunoscător de artă, dar a identificat în achiziţia operelor de artă o posibilitate de a ascunde provenienţa banilor obţinuţi prin traficarea influenţei şi fapte de corupţie.

Darius Vâlcov este, de joi seară, în arest la domiciliu, după ce judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererea procurorilor DNA de arestare preventivă a fostului ministru al Finanţelor. Decizia a fost contestată de procurorii DNA şi urmează să se judece tot la instanţa supremă, care va stabili dacă Vâlcov va rămâne în arest la domiciliu, va fi cercetat sub control judiciar sau va fi arestat preventiv.

Darius Vâlcov a stat de miercuri până joi în arestul Poliţiei Capitalei, după ce a fost reţinut pentru 24 de ore de către procurorii DNA, în urma avizului dat de Senatul pentru reţinerea şi arestarea fostului ministru.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie îl acuză pe Darius Vâlcov de trafic de influenţă, după ce el ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri, care i-ar fi promis 20% din sumele încasate.

În acelaşi dosar, DNA a cerut Senatului un nou aviz, marţi, pentru arestarea lui Vâlcov, acesta fiind suspectat şi că a folosit informaţii obţinute când a fost primar, senator şi ministru, pentru a sprijini o firmă de cadastru, una de contabilitate şi un birou de avocatură. Procurorii susţin că aceste firme erau deţinute de Vâlcov, dar erau administrate prin interpuşi.

Potrivit DNA, Darius Vâlcov ar fi obţinut, astfel, mai multe bunuri, între care trei lingouri de aur, care cântăresc în total trei kilograme, un tablou cu ramă aurie, inscripţionat Renoir, un tablou inscripţionat Jean Cocteau şi o pictură pe lemn, inscripţionată Aurel Acasandrei, precum şi sumele de 90.000 de dolari şi 1.323.850 de lei. Anchetatorii susţin că banii şi bunurile au fost depozitate într-un seif.

Surse judiciare au declarat că seiful se afla în casa deputatului PSD Daniel Bărbulescu, prieten al fostului ministru al Finanţelor.

Această a doua cerere formulată de DNA în cazul lui Vâlcov va intra în perioada următoare în circuitul parlamentar.

Darius Vâlcov i-a înaintat, în 15 martie, premierului Victor Ponta demisia din funcţia de ministru al Finanţelor, dar Ponta a precizat, iniţial, că acesta va rămâne ministru până la finalizarea noului Cod Fiscal. După ce DNA a anunţat că cere arestarea lui Vâlcov, premierul a anunţat că a aprobat demisia lui şi că va prezenta în cel mai scurt timp preşedintelui Klaus Iohannis o propunere pentru portofoliul Ministerului Finanţelor. Vineri, după ce a discutat cu premierul, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul prin care a luat act de demisia lui Darius Vâlcov şi cel prin care premierul Victor Ponta a preluat interimatul la Ministerul Finanţelor.

DNA arată, în referatul cauzei, că în 2009, administratorul unei societăţi comerciale l-a contactat pe Darius Vâlcov, care la acel moment era primar al municipiului Slatina. Omul de afaceri i-a propus lui Vâlcov ca, în schimbul oferirii sprijinului în influenţarea factorilor de decizie din cadrul autorităţii contractante, pentru a câştiga licitaţii de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, în oraşele Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti, să îi dea 20 la sută din valoarea sumelor încasate (fără TVA), conform contractelor de execuţie a respectivelor lucrări.

În final, firma omului de afaceri a câştigat licitaţiile organizate în cadrul proiectului "Extinderea şi reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şi apă uzată în judeţul Olt", având ca obiect semnarea contractelor cu Compania de Apă Olt pentru mai multe lucrări.

"Administratorul societăţii şi suspectul Vâlcov Bogdan Darius au stabilit, de comun acord, ca sumele de bani să fie remise primarului, în numerar, în lei şi numai la sediul firmei. Astfel, în baza acestei înţelegeri, începând cu luna decembrie 2010, suspectul Vâlcov Bogdan Darius s-a prezentat periodic la sediul firmei omului de afaceri, unde a primit de la acesta sume de bani în lei, remiterea fiind realizată ori de câte ori contractantul Compania de Apă Olt efectua plăţi în contul societăţii", potrivit procurorilor anticorupţie.

În acelaşi dosar mai sunt urmăriţi penal primarul din Slatina, Minel Prina, în cazul căruia instanţa supremă a decis să fie plasat în arest la domiciliu, precum şi Lucian Petruţ Suşală, director al SC Imobiliare Consloc SRL, firmă administrată de Primăria Slatina. În cazul acestuia, instanţa supremă a decis arestarea preventivă. Prina este suspectat de complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, în timp ce Suşală este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la trafic de influenţă, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Anchetatorii au dispus, în acelaşi dosar, cercetarea sub control judiciar a lui Bogdan Petrică Timofte şi a lui Cristian Constantin Tomescu, ambii fiind suspectaţi de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, evaziune fiscală şi spălare de bani.

În referatul DNA cu propunerea de arestare pentru primarul Minel Prina şi omul de afaceri Lucian Petruţ Suşală, anchetatorii spun că Darius Vâlcov a primit "comisionul" în pungi de plastic, banii fiindu-i daţi în tranşe cuprinse între 400.000 şi un milion de lei, suspecţi din dosar afirmând că au fost situaţii în care s-au înâlnit cu Vâlcov chiar şi în cimitir.

Darius Vâlcov a avut două mandate de primar la Slatina, din 2004 până în 2012. În 27 martie 2012, Darius Vâlcov şi-a anunţat demisia din PDL, partid al cărui membru a fost din anul 2000. Astfel, el a fost eliberat din funcţia de primar în 28 martie 2012, printr-un ordin al prefectului. La alegerile din iunie 2012, Darius Bogdan Vâlcov a fost reales primar al Slatinei cu peste 80 la sută din voturi, dar a renunţat la funcţie câteva luni mai târziu, respectiv în decembrie 2012, când a fost ales senator de Olt din partea PSD.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb