SUSŢINUT DE CREŞTEREA COTAŢIILOR ACŢIUNILOR DE LA BVB  Profitul SIF2 urcă cu 82%, la finele lunii septembrie 2019

Andrei Iacomi
Piaţa de Capital / 31 octombrie 2019

Profitul SIF2 urcă cu 82%, la finele lunii septembrie 2019

Discount de tranzacţionare între VUAN şi cotaţia din piaţă de 33%

SIF Moldova (SIF2) a raportat un profit net de 112,81 milioane de lei, pentru primele nouă luni ale acestui an, cu 81,74% peste cel înregistrat la finele lunii septembrie 2018, avans înlesnit de câştigul net din reevaluarea activelor financiare la valoarea justă prin contul de profit şi pierdere, care s-a ridicat la 43,137 milioane de lei, faţă de o pierdere de 10,018 milioane lei, marcată la finele lunii septembrie 2018, reiese din raportul societăţii de investiţii financiare publicat ieri pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Este efectul trendului ascendent pe care s-au instalat majoritatea acţiunilor importante de la BVB în acest an, fapt reflectat în situaţiile financiare publicate de SIF Moldova, societatea având participaţii însemnate la

Banca Transilvania (TLV), cea mai importanţă deţinere din portofoliul SIF2, de aproape 39%, la finele lunii septembrie, precum şi Romgaz (SNG), Transgaz (TGN) sau OMV Petrom (SNP).

În plus, societatea de invesiţii financiare mai beneficiază şi de venituri brute din dividende de 96,35 milioane de lei, cu 9,11% peste cele raportate pentru primele trei trimestre din 2018, când sumele ridicate de SIF Moldova de la societăţile unde era acţionar s-au situat la 88,3 milioane de lei.

După primele nouă luni ale anului curent, cheltuielile operaţionale ale SIF Moldova au fost de 18,48 milioane de lei, cu circa 4% peste cele din aceeaşi perioadă a lui 2018, cele mai importante fiind cele cu salariile şi alte cheltuieli legate de personal, în sumă de 11,8 milioane de lei, în creştere cu 8,14%, pentru aceeaşi perioadă de raportare.

Per ansamblu, rezultatul net înregistrat după primele trei semestre al acestui an de SIF Moldova s-a ridicat la 160 milioane de lei, cu circa 105% peste cel din aceeaşi perioadă de raportare a anului trecut, fiind compus din profitul net în sumă de 113 milioane de lei şi câştigul net din vânzarea activelor reflectat în rezultatul reportat, în sumă de 47 milioane de lei.

Practic, rezultatul marchează o depăşire cu 104% a ţintei aprobate de actionari în Bugetul de Venituri şi Cheltuieli pentru 2019.

La finele primelor nouă luni ale anului curent, investiţiile în valori mobiliare ale SIF2 au fost de 61,4 milioane de lei, reprezentând 55% din ţinta aprobată pentru anul 2019.

Cu o deţinere de 6,93% din capitalul social al Băncii Transilvania, grupul financiar din Cluj este vedeta portofoliului SIF Moldova, pachetul de acţiuni TLV reprezentând 38,61% din activele totale ale societăţii de investiţii, pe următoarele poziţii fiind deţinerea de 1,02% din Romgaz (SNG) - pondere de 6,5% în activul SIF2 şi pachetul de 15,05% din capitalul Aerostar (ARS), echivalentul a 5,25% din activul SIF Moldova.

La finalul lunii septembrie a acestui an, Valoarea Activului Net (VAN) al SIF2 se ridica la 2,094 miliarde de lei, cu 11 % peste cea de la finele primelor nouă luni din 2018, de 1,892 miliarde de lei.

Valoarea Unitară a Activului Net (VUAN) era, la finele lunii septembrie 2019, de 2,1324 lei, ceea ce raportat la cotaţia SIF2 de ieri, de 1,42 lei, oferă un discount de tranzacţionare de 33,4%.

SIF Moldova are o valoare de piaţă de 1,423 miliarde de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb