Swiss Re pregăteşte listarea diviziei sale britanice

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 10 iunie 2019

Swiss Re pregăteşte listarea diviziei sale britanice

Reasigurătorul elveţian Swiss Re continuă procesul de pregătire a listării diviziei sale britanice ReAssure la Bursa din Londra, conform anunţului făcut vineri de al doilea mare reasigurător din lume, citat de Reuters, care precizează că analiştii evaluează afacerea la aproximativ 3,5 miliarde de lire sterline (4,45 miliarde de dolari).

ReAssure, al şaselea mare asigurător de viaţă din Regatul Unit, vrea să listeze cel puţin 25% din acţiunile sale.

Compania are în administrare active de 68,7 miliarde de lire (87,3 miliarde de dolari). Din 2012, ReAssure a finalizat patru achiziţii, obţinând active de 44,9 miliarde lire pe segmentul asigurărilor de viaţă şi pensiilor.

Conform planului de listare, Swiss Re îşi va reduce deţinerea la divizia britanică la mai puţin de 50%, de la 75% în prezent. MS&AD Insurance Group Holdings din Japonia îşi va păs-tra participaţia de 25% din ReAssure după lansarea ofertei publice iniţiale (IPO).

Conform Swiss Re, asigurătorul elveţian şi MS&AD vor injecta 481 de milioane de lire capital proaspăt în ReAssure, înaintea lansării IPO-ului.

Swiss Re vrea ca ReAssure să aibă access la capital prin această listare. Morgan Stanley, Credit Suisse şi UBS sunt coordonatorii globali ai IPO-ului, iar BNP Paribas şi HSBC vor fi deţinători comuni ai registrului de subscrieri. În august anul trecut, Swiss Re informa că analizează posibila listare a ReAssure. Acum, compania elveţiană nu a dezvăluit care va fi destinaţia banilor obţinuţi din IPO, nici momentul la care va fi lansată oferta publică.

Directorul executiv al ReAssure, Mark Hodge, susţine că există oportunităţi de creştere prin consolidarea viitoare a produselor de asigurare în Marea Britanie. Domnia sa i-a informat pe potenţialii investitori în IPO că ReAssure va plăti dividende de 265 de milioane de lire pe o perioadă de cinci ani.

Potrivit Swiss Re, ReAssure a fost reorganizat într-un grup de sine stătător în procesul de pregătire a IPO-ului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb