România va fi afectată de înrăutăţirea situaţiei economice şi financiare globale care s-a produs în ultimele două-trei săptămâni, iar în 2009 economia românească va suferi o contracţie care probabil va conduce la accentuarea unor deficite, a declarat, ieri, social-democratul Mihai Tănăsescu, fost ministru de Finanţe. "Din păcate, în momentul de faţă asistăm la o deteriorare accelerată a economiilor din Europa, mă refer la ţările importante: Germania, Franţa, Italia. Asistăm în acelaşi timp la o deteriorare profundă a ţărilor din jurul nostru: Ucraina, Turcia. Este clar că şi România va fi afectată de această înrăutăţire globală care s-a produs în ultimele săptămâni. Această înrăutăţire s-a văzut acum două-trei săptămâni. Este bine să prevenim acum, să fim atenţi, pentru a avea un pachet financiar, decât mâine când poate lucrurile se vor deteriora mai rău. De aceea cred că şi economia românească în 2009 va suferi o contracţie care probabil va conduce la accentuarea unor deficite", a spus Tănăsescu.
El consideră că important este în momentul de faţă ce tipuri de politici se aplică pentru ca în anii care urmează aceste deficite interne şi externe să se diminueze.
Potrivit lui Tănăsescu, luna aprilie ar putea marca un vârf al crizei economice.Însă, pe de altă parte, Tănăsescu consideră că există posibilitatea ca într-un ritm gradual lucrurile să intre în normalitate.
"Există pachetul financiar în spate. Există încredere şi stabilitate şi, nu în ultimul rând, faptul că anumite sume de bani vor fi din nou repuse în sistemul bancar pentru ca să fie reluat procesul de creditare a economiei reale. În a doua jumătate a anului putem să asistăm la această îmbunătăţire", a precizat fostul ministru de Finanţe. Tănăsescu a estimat că suma pe care România o va împrumuta din surse externe se situează în jurul a 18 - 20 de miliarde de euro şi a precizat că este vorba despre un acord instituţional al României nu numai cu FMI, dar şi cu Comisia Europeană, cu Banca Mondială, cu BERD şi cu BEI.
"Cred că acest tip de acord instituţional al României vine pe trei paliere: stabilitate, predictibilitate şi recredibilizare a politicilor economice ale României. De aceea cred că în momentul de faţă acest pachet financiar pe care România îl discută cu isntituţiile financiare internaţionale va avea rolul, pe termen mediu şi lung, de stabilizare şi nu în ultimul rând de repornire a motoarelor în economia românească", a subliniat social-democratul.
În ceea ce priveşte condiţiile în care România contractează acest împrumut, Tănăsescu a arătat că până în prezent nu există perspectiva creşterii taxelor, ci, dimpotrivă, poate duce la mai multă responsabilitate fiscală.
"Cred că acest acord vine într-un moment în care poate avem nevoie de mai multă disciplină, avem nevoie de o gândire pe termen mediu şi lung. Unul dintre punctele acestui acord este legat de o lege a responsabilităţii fiscale. Să gândim un buget multianual, să gândim modul în care resursele pe care le avem le cheltuim în anii care urmează. Un acord de genul acesta vine într-un context mai larg al unor reforme restructurale ale economiei româneşti, dă mai multă stabilitate şi predictibilitate", a afirmat Tănăsescu.
Fostul ministru de Finanţe a explicat că în momentul de faţă pe plan mondial există o lipsă de lichiditate foarte mare şi o lipsă de încredere în sistemul bancar. În aceste condiţii, pachetul financiar la care România recurge din surse externe reprezintă una dintre puţinele alternative pe care ţara noastră le are. Tănăsescu a amintit că în perioada 2001-2004 a mai existat un astfel de acord care s-a dovedit a fi foarte bun pentru economia românească, creându-se astfel premisele aderării la Uniunea Europeană în 2007.
În ceea ce priveşte implicaţiile de natură socială ale unui acord cu FMI în condiţiile actuale, Mihai Tănăsescu a menţionat că discuţiile cu Fondul s-au referit şi la modul în care vor fi alocate mai multe resurse pentru păturile sociale vulnerabile, pentru angajaţii care vor intra în şomaj. "Un element important al negocierilor s-a axat pe această problemă socială. De aceea cred că rolul Fondului este mai mult un rol care vine să creeze premisele unei dezvoltări viitoare şi o stabilitate socială foarte importantă", a spus Tănăsescu.
Pe de altă parte, fostul ministru de Finanţe a apreciat că agenţiile de rating îşi vor putea îmbunătăţi viziunea despre România în momentul în care politica guvernamentală internă va da roade.