Ţara noastră în anul 2050

Ţara noastră are două categorii de persoane vulnerabile: tinerii şi bătrânii. Ani de-a rândul s-au ignorat soluţiile pe termen lung oferite de către specialişti, preferându-se doar rezolvarea pe moment a vulnerabilităţilor sistemului. Mai putem visa la o bătrâneţe liniştită, decentă, în care micile bucurii ale vieţii să fie prezente în viaţa noastră? Oferă statul român suficientă protecţie celor care, cu bună credinţă, au contribuit lunar la bugetul statului sau trebuie să ne preocupăm să găsim soluţii pentru a ne asigura o bătrâneţe decentă?

Deşi anul 2050 pare un orizont destul de îndepărtat şi mulţi dintre dumneavoastră pot veni cu argumentul că s-au făcut foarte multe progrese în ceea ce priveşte doctrina fiscală, termenul nu este destul de departe pentru a stopa îngrijorările celor care astăzi contribuie activ la formarea bugetului de asigurări sociale, poate cel mai important aspect fiind reprezentat de gradul de ocupaţie al populaţiei.

Până în acest an, în România a existat un dezechilibru în ceea ce priveşte numărul de angajaţi versus pensionari, balanţa arătând, în mod clar, o discrepanţă economică şi socială.

25 de ani de capitalism au însemnat 25 de ani de privatizări nereuşite, programe peste programe, dispariţia unor ramuri industriale pe alocuri, închiderea multor unităţi economice şi aproximativ 2.000.000 de locuri de muncă pierdute.

Acesta este rezultatul politicilor economice duse şi continuate ani la rândul de guvernanţi, politici economice care nu au reuşit să restructureze, să reprofesionalizeze, să reinvestească în oameni. Astăzi se văd rezultatele, mulţi dintre ei fiind forţaţi să se retragă din câmpul muncii, deşi din punct de vedere fizic erau apţi.

Aş începe un exerciţiu de memorie şi primul exemplu care îmi vine în minte sunt cei care au activat în armată, apoi aş continua cu cei care au lucrat în domeniul minier şi exemplificările pot continua cu cercetarea sau alte sectoare.

Statul are un rol extraordinar de important în ceea ce priveşte dezvoltarea mediului de afaceri. Rolul său economic nu trebuie să se realizeze doar la nivel macroeconomic, ci şi la nivel microeconomic. Când toate cele patru mari funcţii ale statului vor interacţiona, abia atunci vom putea discuta de o corectă acţiune a politicii fiscale care este caracteristică rolului stabilizator, de exemplu.

Prioritatea ZERO al oricărui guvern ar trebui să fie crearea de locuri de muncă, pornind de la nevoia de bază a oricărui cetăţean român şi continuând cu politici de încurajare a creşterii natalităţii pentru a stopa declinul mult prea evident .

Tinerii, cei care astăzi reprezintă viitoarea forţă de muncă, vor fi tot mai puţini, iar cei specializaţi, cu studii superioare, dornici de a munci, vor decide să plece în afara ţării, pentru a duce un trăi mai bun. Gradul de imigraţie a românilor creşte, creând un context total nefavorabil şi dificil ţării noastre din toate punctele de vedere: social, economic, politic.

Trecând la cifre concrete, pot spune că rata şomajului, în zona euro, a fost de 10,8% în septembrie 2015, în scădere faţă de august 2015, când rata era de 10,9% şi faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut (septembrie 2014) când rata era de 11,5%. Acest lucru arată o preocupare atentă şi o implicare activă în ceea ce priveşte politica creării locurilor de muncă la nivelul Uniunii Europene, accentul fiind pus prioritar pe stimularea sectorului reprezentat de întreprinderile mici şi mijlocii.

Cum a înţeles România să stimuleze acest sector?

Este o întrebare la care vă vom răspunde în cadrul conferinţei "Strategii pentru dezvoltarea IMM-urilor", având ca temă principală "Implicaţiile noului Cod Fiscal asupra IMM-urilor".

Cu siguranţă, să fii antreprenor în România de astăzi este deja un act de curaj, în condiţiile în care din poziţia de angajat la stat poţi beneficia de o avalanşă de măriri de salarii, să fii pensionar în ziua de astăzi este un lux pe care nu mulţi şi-l permit, să fii tânăr în România de astăzi reprezintă un drum nu cu foarte multe variante.