Ţara noastră este văzută ca Silicon Valley a Uniunii Europene, iar companiile româneşti pot găsi colaboratori de încredere pe piaţa chineză, a declarat, ieri, Chu Lianyn, consilier în cadrul Consiliului de Promovare a Comerţului Internaţional din regiunea chineză Quingdao, citat de Agerpres.
Oficialul a participat la o întâlnire cu oamenii de afaceri români, organizată de USH Pro Business Center.
Reprezentantul provinciei chineze a declarat: "Provincia pe care o reprezint este foarte industrializată. Putem coopera cu firmele româneşti în sectorul procesării de alimente, dar şi în cel IT, având în vedere că, aşa cum ştim cu toţii, România este Silicon Valley a Uniunii Europene".
La rândul său, Costin Lianu, preşedintele USH Pro Business Center, a arătat că firmele din România sunt din ce în ce mai interesate de spaţiul chinez.
"Chiar dacă nu ştiu foarte multe despre această piaţă, oamenii de business din România sunt interesaţi. Şi chinezii sunt foarte interesaţi să facă afaceri aici", a afirmat Lianu.
Acesta a enumerat care ar putea fi principalele domenii de interes pentru colaborare: energia verde, transporturile, tehnologia.