Departamentul de Administrare a Cotelor de Lapte (DACL) nu a distribuit decât o mică parte din deciziile de acordare a cotei pentru vânzarea directă a laptelui, iar fără acest document ţăranii nu au voie să vândă direct lapte, măsura fiind valabilă de la 1 aprilie, când a început anul de cotă.
Potrivit metodologiei de acordare a cotei de lapte, este interzisă vânzarea directă a laptelui pentru cei care nu au primit cota de lapte, măsura fiind valabilă de la începutul lunii aprilie.
Chiar dacă DACL a finalizat repartizarea, pe hârtie, a cotelor pentru cei care au cerut acest drept, o mare parte dintre ţărani nu au primit încă decizia de cotă. Potrivit legii, producătorul care vinde lapte fără a avea drept de cotă riscă o amendă între 1.500 de lei şi 2.500 de lei.
"Până în prezent am reuşit difuzarea parţială a deciziilor. Chiar dacă nu a primit decizia, ţăranul nu riscă nicio amendă, deoarece el figurează în baza noastră de date şi poate să dovedească că a primit o anumită cotă de lapte pentru vânzare directă", a declarat, joi, pentru NewsIn, directorul DACL, Lucian Elisei.
În judeţul Vâlcea, potrivit reprezentantului DACL, Gheorghiţă Romanescu, niciun crescător de vaci din judeţ nu a primit încă decizia de cotă, din cei 23.300 care au solicitat cota pentru vânzare directă.
"Nu au ajuns încă deciziile, deşi termenul limită în care trebuia să dăm producătorilor aceste decizii, pe bază de tabel şi semnătură, era 1 aprilie. Am înţeles că aceasta este o problemă pentru mai multe judeţe", a declarat, joi, pentru corespondentul NewsIn, Gheorghiţă Romanescu.
Potrivit şefului DACL Olt, Sorin Lider, din cei 24.320 de fermieri care au solicitat cota de lapte, niciunul nu a primit încă decizia privind cantitatea pe care are voie să o vândă.
"Întârzierile nu ni se datorează nouă. Au fost foarte multe decizii de eliberat, fapt ce a făcut imposibil de respectat termenul în care documentul trebuia să ajungă în posesia fermierului. Preconizăm că deciziile vor ajunge la titulari în cel mult două săptămâni. Noi vom începe distribuirea lor imediat ce le vom primi", a declarat, joi, pentru corespondentul NewsIn, Sorin Lider.
Conform datelor furnizate de DACL, pentru NewsIn, un număr de 861.067 de producători au solicitat cota pentru vânzarea directă a unei cantităţi de peste două milioane de tone de lapte. De asemenea, un număr de 243.791 de producători au solicitat cotă pentru livrarea la fabrică a unei cantităţi de peste un milion de tone de lapte. La DACL au mai fost depuse 632 de cereri pentru noi investiţii pe piaţa laptelui.
Potrivit negocierilor cu Uniunea Europeană, România are dreptul să realizeze trei milioane de tone de lapte pe an. Dacă depăşeşte cota, România va fi penalizată şi va plăti o taxă de 278,3 euro pentru fiecare tonă de lapte realizată peste cotă. În egală măsură, în cazul în care cantitatea de lapte produsă este mai mică decât cota, României i se va diminua cota de lapte pentru următorii ani.