Ţări OPEC - dispuse, din nou, să îngheţe producţia de petrol

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 9 august 2016

Ţări OPEC - dispuse, din nou, să îngheţe producţia de petrol

Cresc cotaţiile ţiţeiului

Preţul futures al petrolului a urcat ieri, la bursele internaţionale, după apariţia informaţiei potrivit căreia unii membri ai Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) sunt dispuşi să-şi diminueze producţia.

Conform presei internaţionale, unele state din OPEC, printre care Venezuela, Ecuador şi Kuweit, şi-au arătat disponibilitatea, din nou, să îngheţe producţia, în condiţiile în care aceasta depăşeşte cererea de pe piaţa de profil, afectând preţurile.

Amintim că, în primăvara acestui an, OPEC, Rusia şi alţi exportatori s-au întâlnit, la Doha, ca să discute pe marginea îngheţării producţiei de petrol la nivelul din ianuarie, urmărind astfel să sprijine preţul ţiţeiului pe o piaţă suprasaturată. Însă, Iranul, al treilea mare producător din OPEC, care vrea să-şi majoreze producţia, a refuzat un acord de "îngheţare", ceea ce a determinat, atunci, Arabia Saudită, cel mai mare producător din cartel, să refuze semnarea acordului de plafonare a producţiei.

Acum, Rusia nu vede vreun temei pentru un acord de îngheţare a producţiei petroliere, dar s-a declarat deschisă negocierilor, conform ministrului energiei de la Moscova, Alexander Novak.

Oficialul rus a declarat: "Dacă alte ţări ridică această problemă, suntem gata să discutăm pe marginea îngheţării producţiei". Novak a mai spus că s-ar putea întâlni pentru discuţii, în luna septembrie, cu omologul său saudit Khalid al-Falih.

Cotaţia petrolului West Texas Intermediate (WTI) cu livrare în septembrie a urcat cu 3% ieri, la ora 10.35, atingând 43,07 dolari barilul la New York Mercantile Exchange. La ICE Futures Europe, preţul ţiţeiului Brent cu livrare în octombrie a crescut cu 2,7%, la 45,45 dolari barilul.

OPEC: "Piaţa ţiţeiului este în curs de echilibrare"

Piaţa globală a ţiţeiului este în curs de echilibrare, în pofida recentului declin al preţurilor, a afirmat, ieri, Mohammed bin Saleh al-Sada, ministrul energiei din Qatar, preşedintele OPEC.

Acesta a declarat: "Recentul declin al preţului ţiţeiului şi volatilitatea de pe pieţe sunt doar temporare. OPEC continuă să monitorizeze cu atenţie evoluţiile şi în permanenţă sunt discuţii între toate statele membre ale cartelului privind metodele şi mijloacele de a ajuta la restabilirea pieţei petrolului". Oficialul OPEC aşteaptă o cerere mai ridicată de ţiţei în trimestrul al treilea şi al patrulea din 2016, care putea duce la majorarea preţului petrolului către finele acestui an.

Conform OPEC, o reuniune informală a cartelului ar urma să aibă loc în 26-28 septembrie, în Algeria, unde se va desfăşura Forumul internaţional energetic.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb