TĂRICEANU:  "Referatul procurorilor, plin de minciuni şi manipulări"

I.M.
Politică / 4 iunie 2019

Călin Popescu Tăriceanu

Călin Popescu Tăriceanu

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a susţinut luni, în plen, că referatul procurorilor prin care s-a cerut încuviinţarea începerii urmăririi sale penale este "plin de minciuni şi manipulări", iar DNA vrea să pună "o pată" pe cariera sa politică.

"Tot acest referat este plin de minciuni şi manipulări şi nu am niciun dubiu că este făcut doar în scop politic. Dacă au văzut că nu a mers cu dosarul cu declaraţia mincinoasă, încearcă acum pe alte căi, la fel de ilegale şi murdare ca cele din primul dosar. (...) Ceea ce DNA-ul vrea să facă astăzi nu este să mă trimită în faţa unei instanţe, pentru că ei ştiu că nu au dovezi în acest sens, ci să pună o pată pe întreaga mea carieră politică", a spus Tăriceanu, la dezbaterea cererii DNA privind încuviinţarea cererii de urmărire penală, scrie Agerpres.

El a amintit că Guvernul a făcut pe parcursul anilor 2007 - 2008 demersurile necesare pentru intrarea în legalitate cu privire la folosirea de către instituţiile publice a licenţelor software Microsoft. "În perioada Guvernului Tăriceanu nu s-a plătit nicio sumă de bani către Microsoft sau alte companii în contul acestui contract, plăţile efectuându-se în 2009", a menţionat el.

"Votul de astăzi ne dă şansa să vorbim despre 'coincidenţe în Justiţie'. (...) Nu este o coincidenţă că acest dosar a apărut în momentul denunţării publice a protocoalelor secrete dintre serviciile de informaţii şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie! Probabil că, dacă nu s-ar fi temut că sistemul se prăbuşeşte, ar mai fi aşteptat câteva luni până în preajma campaniei electorale pentru ca lovitura să fie mortală! (...) Felul în care DNA-ul şi maşina ei de zgomote acţionează nu mai e un secret pentru niciun român. Se alege o ţintă (politician incomod, om de afaceri care le pune în pericol protejaţii, etc), se aduc unul-doi martori falşi care spun nişte minciuni patentate, se dă dosarul la presă şi se începe presiunea publică şi gata cu reputaţia politicianului sau afacerea românului incomod! Dacă nu merge din prima, mai vin o dată şi încă o dată", a adăugat Tăriceanu, conform Agerpres.

Potrivit acestuia, "un grup de (...) de angajaţi ai unei companii austriece, 'şi-au jumulit' vreo 5 ani, între 2004 - 2009, propria companie (...) prin comisioane din contractele pe care ei le semnau pentru compania pentru care lucrau".

"Aceşti şmecheri şi-au păgubit compania cu multe zeci de milioane de euro. În 2009, noul management al companiei austriece îşi dă seama că ceva nu e în regulă şi face o anchetă internă în care descoperă şmecheriile şi înaintează concluziile anchetei către Parchetul austriac, pentru că unele fapte puteau fi de natură penală. Parchetul austriac face ancheta şi în 2010, un an mai târziu, constată că acei băieţi sunt suspecţi de abuz de încredere şi posibil spălare de bani. În ancheta Parchetului austriac au apărut atât cetăţeni austrieci, dar şi de altă naţionalitate, printre care şi români. (...) Parchetul austriac trimite, în 2010, către DNA-ul român o copie a investigaţiei lor, spunându-le că pot exista suspiciuni de spălare de bani şi alte infracţiuni. DNA a 'decapat' de acolo ce i-a convenit şi a lăsat restul în aşteptare pentru momente de oportunitate politică. (...) După 7 ani de când au fost sesizaţi de către Parchetul austriac cu privire la posibile ilegalităţi săvârşite de un grup mixt austriaco-român, DNA-ul îi cheamă pe cei care în acest moment trebuiau să fie la puşcărie şi le dă direcţia: 'Şo pe Tăriceanu!'", a explicat preşedintele Senatului.

El a mai spus că dosarul are 18.000 de pagini "nu pentru că e plin de dovezi, ci ca să inducă opiniei publice credinţa că s-a lucrat serios".

"În fapt, acest dosar este un talmeş-balmeş fără cuprins şi fără nicio logică. El nu este întâmplător făcut în acest fel, ci din calcul cinic. Închipuiţi-vă că trebuie să citiţi o carte de 18.000 de pagini în care paginile vin fără numerotare şi fără continuitate. Începe cu capitolul 5, apoi urmează 12, apoi 1, apoi ... Ce şanse are cineva care a citit acest dosar să găsească dovezi în apărarea mea? Ce şanse am eu ca un judecător să găsească în acest Babylon argumente în favoarea mea? De voie, de nevoie, trebuie să dai crezare cuvintelor din rezumatul făcut de procuror. Cred că acest mod de a amesteca paginile şi documentele este făcut pentru a îngreuna apărarea, dar şi pentru a ascunde lucruri care nu convin procurorilor. (...) Cum poţi să acuzi o persoană de luare de mită, fără a indica persoana care a dat mită?", s-a întrebat Tăriceanu în plenul Senatului, informează Agerpres.

El a completat că, în cei aproape 30 de ani de când este în politică, ca deputat, ministru, prim-ministru, preşedinte al Senatului, nu a făcut niciodată "vreo faptă ilegală".

Senatul a respins luni, în plen, cererea DNA de încuviinţare a urmăririi penale în cazul preşedintelui Camerei superioare a Parlamentului, Călin Popescu-Tăriceanu.

Votul a fost secret cu bile, în favoarea cererii pronunţându-se 38 de senatori, 71 au votat împotrivă şi unul s-a abţinut.

Pe 7 noiembrie 2018, Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut Senatului încuviinţarea începerii urmăririi penale pe numele lui Călin Popescu-Tăriceanu. Procurorii susţin că acesta ar fi primit indirect, în perioada 2007 - 2008, pe vremea când era premier, foloase materiale de aproximativ 800.000 de dolari de la o firmă austriacă, scrie Agerpres.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Încă odată ne a demonstrat dar nu mai era cazul cit sunt de toxici acești fripturiști care pentru o promovare, avansare executa fără cricnire și fac DOSARE PENALE POLITICE unor oameni nevinovați sa u ii baga la pușcărie ca să dea bine în ochi ...LUI, ...ULUI, NAZIST, HITLERIST IOHANES CARE este CAPUL CORUPȚIEI. D LE TĂRICEANU, va u ascultat 7 ani și nu vau găsit absolut nimic și acum vin cu un ...de DOSAR PENAL care și lor le este rușine sa l prezinte.Dar TRĂDĂTORUL DE TARA în disperarea lui trebuie sa și verse veninul de vipera pe cineva nevinovați ca să-l vadă IUBIȚII LUI.

    1. Tariceanu nevinovat?Daca e asa de ce fuge de ancheta ? Ar fi primul care si-ar dovedi nevinovatia ?De ce un om obisnuit nu -l ''imunizeaza '' parlamentul? Teama mi-i ca parlamentul a ajus o citadela si pentru hoti , de unde nu-i poate extrage nici o lege

      Cat priveste asertiunile despre presedinte , arata nivelul intelectual mizerabil pe care il ai 

      Esti plin de VENIN . Mi e mila de tine .

      Mai, omule, tu nu stii nimic despre imunitatea de jurisdictie si de aceea vorbesti prostii. Nu oricine poate beneficia de aceasta imunitate, ci numai anumite categorii de persoane, iar acest lucru este valabil in orice tara. Daca nu ar fi asa, in lupta asta continua pentru putere , oricand ne putem bate joc de o persoana care detine o demnitate publica, inventandu-i autoratul sau complicitatea la unele fapte penale. Tocmai pentru a preveni acest lucru, legiuitorul a reglementat imunitatea de jurisdictie pentru anumite persoane ce detin unele functii publice in stat sau in organismele internationale. Eu nu-l cred pe Tariceanu un sfant, dar sa-i insailezi un dosar penal dupa mai mult de 10 ani de la pretinsa savarsire a unei infractiuni, este prea cusuta cu ata alba.

    Cred că și dvd domnule Tăriceanu ar trebui sa va simțiți mai bine cu nevinovăția dovedită în justiție, nu de către colegii senatori.

    Din punctul meu de vedere cariera politică are de suferit prin aceasta fuga de lege, nu din cauza dosarului.

    Justiția trebuie sa fie dreaptă, omul politic trebuie sa fie etic și vertical. 

    Dle tariceanu (scriu numele tau cu "t"mic, pentru ca ai caracterul unui om mic, sau de "nimic"),

    De ce uiti vorba romaneasca "boala lunga moarte sigura"? Doar ai exemplul lui Dragnea! Nu faci decat sa-ti prelungesti agonia (sau vrei sa-ti mai traiesti partea frumoasa a vietii, in care te bucuri de functii si femei, fara vreun merit/ai fost ministrul industriei si ai pus umarul la ingroparea ei). Fii sigur ca pana la urma, tot la puscarie vei ajunge.

    1. Alaturi de tine, in aceeasi puscarie.

      Mai ,,de nimic" ca tine nu poate fi cineva ! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb