Tăşuleasa Social a plantat 6.000 de puieţi în satul Posmuş, din Bistriţa-Năsăud

F. A.
Miscellanea / 25 octombrie 2010

Asociaţia Tăşuleasa Social a plantat sâmbătă, 23 octombrie, 6.000 de puieţi în satul Posmuş, din judeţul Bistriţa-Năsăud, iar la acţiune au participat peste 200 de tineri din Bistriţa, Cluj, Bucureşti, Republica Moldova şi Dorna Candrenilor, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

"Este un lucru extraordinar că un liceu să vrea să colaboreze cu un ONG pe termen lung", a declarat Alin Uhlmann-Uşeriu, preşedinte Tăşuleasa Social. "Această acţiune de împădurire a fost pentru ei prima probă, iar elevii ne-au demonstrat că sunt dornici să se implice. Noi facem de şapte ani împăduriri şi atâta vreme cât în România nu vor fi suficiente păduri trebuie să continuăm cu astfel de activităţi. Dar atâta timp cât sâmbătă dimineaţa, la ora 8.30, 200 de elevi aşteaptă autobuzul să îi ducă să planteze puieţi, înseamnă că totuşi ceva mai poate fi ceva salvat".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9775
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3845
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2865
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8531
Gram de aur (XAU)Gram de aur462.1452

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb