Taxa auto, redusă pentru automobilele Euro IV şi majorată pentru cele non-Euro

R.P.
Ziarul BURSA #Politică / 21 februarie 2008

Guvernul a aprobat miercuri un Memorandum, propus de Ministerul Economiei şi de Ministerul Mediului, prin care se introduce criteriul de calcul conform poluării cu emisii de dioxid de carbon pentru automobilele Euro IV, în timp ce pentru celelalte niveluri Euro se păstrează modalitatea de calcul avansată deja. "Este vorba despre un memorandum care stabileşte că Ministerul Economiei şi cel al Mediului vor elabora actul normativ care să ţină cont de solicitările reieşite din discuţiile cu organizaţiile neguvernamentale şi ca efect al moţiunii adoptate de Parlament. Pentru automobilele Euro IV se va introduce criteriul poluării cu dioxid de carbon, criteriu care va putea fi cuantificat prin cartea tehnică a maşinii, iar pentru celelalte automobile se va folosi vechiul principiu de taxare, cores­punzător normelor conţinute în cartea tehnică şi care privesc nivelul Euro. Se vor impozita, într-o măsură ceva mai mare, dar ţinând cont de principiul liberei circulaţii a mărfurilor, maşinile care au o calitate scăzută a catalizatorilor, începând de la non-Euro, în condiţiile în care din 2011 se preconizează ca astfel de automobile non-Euro să nu mai circule", a declarat şeful DAE, Adrian Ciocănea, citat de Rompres.

El a precizat că CE este la curent cu această abordare, având în vedere că noua formă a taxei nu priveşte componenta de liberă circulaţie a mărfurilor, iar partea a doua de calcul a taxei oglindeşte o grilă conformă cu înţelegerile stabilite cu Comisia Europeană şi publicate pe site-ul Ministerului Economiei şi Finanţelor.

Adrian Ciocănea a arătat că se doreşte introducerea foarte rapidă a acestor modificări şi, cel mai probabil, în două săptămâni, va putea fi propusă în şedinţă de Guvern o ordonanţă de urgenţă.

Finanţele Publice Arad au pierdut recursul într-un proces pentru taxa de primă înmatriculare

Curtea de Apel Timişoara a stabilit, ieri, printr-o sentinţă irevocabilă, că taxa auto de primă înmatriculare este nelegală, ca urmare a judecării recursului deciziei Tribunalului Arad, care constatase acelaşi lucru în prima instanţă, transmite NewsIn. Procesul a fost intentat de un bărbat din Arad, care a vrut să îşi recupereze în instanţă taxa de primă înmatriculare pe care a achitat-o când a achiziţionat un autoturism din Austria, pe care a vrut să îl înmatriculeze în ţară.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb