Barrier producător de tâmplărie termoizolantă din PVC, introduce primul sistem de franciză din domeniu, taxa pentru franciza Barrier fiind de 5.000 euro şi asigurând drepturile de exploatare ale brandului, produselor şi sistemelor de lucru ale companiei, conform unui comunicat remis azi redacţiei.
De asemenea, pentru ca fiecare unitate francizată să fie operaţională, Barrier investeşte 30.000 euro/magazin, costul incluzând: mobilier, kit shop fiting, set complet de mostre, program de proiectare şi ofertare, signalistică interioară şi exterioară, cursuri pentru întregul personal implicat în operarea francizei, prin intermediul "Academiei Barrier".
Pe lângă taxa de franciză (care va fi plătită o singură dată), la semnarea contractului, fiecare francizat va mai avea nevoie de o investiţie de aproximativ 5.000 euro/magazin, costul incluzând contravaloarea lucrărilor civile interioare, chiria spaţiului şi utilităţile pentru primele 2-6 luni de lucru.
Investiţia francizaţilor poate fi amortizată în termen de maximum 6 luni pentru cei care activează deja în domeniul tâmplăriei PVC şi de 1 an pentru cei care nu lucrează în acest moment în domeniu, în cazul acestora fiind necesară şi investiţia în scule profesionale de montaj, precum şi achiziţionarea unei maşini speciale pentru transportul produselor, se mai arată în comunicat.
Brandul Barrier este produs de compania Electric Plus din Bacău, primul atelier de producţie fiind înfiinţat în 2003. În prezent, produsele Barrier sunt fabricate într-un centru unde lucrează 200 persoane şi care are o capacitate de 700 ferestre/zi. Produsele Barrier sunt disponibile pe pieţele din: România, Italia, Franţa, Belgia şi Germania.