Scandalul legat de interceptarea comunicaţiilor la nivel înalt a cuprins întreaga lume. Europa şi Statele Unite se acuzau reciproc de spionaj. Dincolo de ceea ce se petrece în zonele rarefiate ale puterii există şi date care demonstrează că oamenii se introduc în mod voluntar "în gura lupului". Aproape toate datele personale sunt oferite pe tavă celor interesaţi, fiind protejate, cel mult, de o parolă, care nu reprezintă nicio piedică pentru un specialist. Conform datelor oferite de mashable.com, în fiecare zi în întreaga lume se trimit nu mai puţin de 150 de miliarde de emailuri, 90 de miliarde fiind în interes profesional, cantitatea de informaţii conţinută de aceste scrisori electronice fiind uriaşă. De altfel, 3,3 miliarde de oameni au conturi de email, aproape jumătate din populaţia globului. Telefonul mobil este un instrument şi mai folosit, care a pătruns chiar şi în zonele destul de izolate. Dacă acum sunt 4,3 miliarde de utilizatori în întreaga lume, peste patru ani, conform emarketer.com, se va ajunge la 5,1 miliarde de oameni conectaţi la telefonia mobilă. Zeci de miliarde de telefoane se dau zilnic, la fel stau lucrurile şi în ceea ce priveşte mesajele. Facebook-ul este o altă platformă cu ajutorul căreia oamenii oferă benevol extrem de multe informaţii despre activităţile zilnice, despre domeniile de interes şi chiar date cu caracter strict personal. Nu mai puţin de 1,2 miliarde de oameni utilizează această uriaşă reţea de socializare. Graţie tehnologiei, mare parte din oameni contribuie benevol la munca agenţiilor de supraveghere şi spionaj.
Revenind la scandalul zilei, şefii serviciilor secrete şi ai serviciilor de informaţii interne germane vor fi primiţi, în capitala Statelor Unite. Purtătoarea de cuvânt a Guvernului francez, Najet Vallaud-Belkacem, a făcut apel pentru "mai multă claritate în legătură cu practicile serviciilor secrete americane". La rândul său, Berlinul a dezminţit afirmaţiile americane potrivit cărora Germania ar spiona Statele Unite. Şeful Guvernului de la Madrid, Mariano Rajoy, a anunţat că şeful serviciilor secrete spaniole va fi audiat de o comisie parlamenatară în legătură cu acest caz de spionaj. Mariano Rajoy a reafirmat că, dacă interceptările telefonice americane în Spania vor fi confirmate, atunci vor constitui acţiuni "nepotrivite şi inacceptabile între aliaţi şi prieteni". Potrivit săptămânalului italian Panorama, deţinut de familia Berlusconi, interceptările telefonice americane ar fi vizat chiar Vaticanul şi pe Papă. Săptămânalul german Stern susţine că aproximativ 30 de firme americane desfăşoară activităţi de spionaj în Germania, ajutând la analizarea interceptărilor sau coordonarea misiunilor agenţilor secreţi. Comisia Europeană a încredinţat serviciului său de securitate cadourile electronice oferite preşedintelui Jose Manuel Barroso şi delegaţiei sale în timpul summitul G20 din septembrie de la Sankt-Petersburg, acestea fiind suspectate că ar conţine programe malware. Micul pachet cadou oferit de preşedintele rus Vladimir Putin fiecăruia dintre liderii G20 includea un stick USB şi un încărcător de telefon mobil. În mijlocul unor acuzaţii încrucişate, în care toată lumea acuză pe toată lumea de spionaj, cu greu se va reuşi să se facă lumină. Un lucru este cert, tehnologia a creat mediul perfect pentru culegerea de informaţii de la distanţă, cu riscuri minime.