RĂZBOI ÎN LIBIA Temeri majore pe piaţa petrolului

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 21 martie 2011

Temeri majore pe piaţa petrolului

Inflaţia va creşte în continuare

Economiile avansate riscă să cadă din nou în recesiune, susţine Nouriel Roubini

Intervenţia militară străină în Libia va genera creşterea preţurilor de pe piaţa petrolului, conform aşteptărilor analiştilor, chiar dacă cererea de profil a avut de suferit în urma cutremurului din Japonia şi a înăspririi politicii monetare din China.

Cotaţia ţiţeliului de tip Brent, tranzacţionat la bursa energetică din Londra, a încheiat săptămâna trecută cu 113,93 dolari barilul, însă aşteptările arată că aceasta va atinge sau chiar va depăşi vârful consemnat în februarie - 119,79 dolari/baril. Preţul petrolului brut de pe piaţa din New York a fost de 101,07 dolari/baril, vineri, însă şi în acest caz estimările arată continuarea creşterii în săptămâna curentă, ceea ce alimentează temerile legate de evoluţia inflaţiei.

Analiştii spun că, în prezent, Orientul Mijlociu şi Africa de Nord sunt "un butoi cu pulbere", iar în perioada următoare am putea asista la explozia preţurilor, mai ales dacă situaţiei din Libia i se alătură problemele din Bahrein, care cauzează tensiuni între Arabia Saudită şi Iran.

Violenţele din Africa din Nord şi Orientul Mijlociu au făcut ca, de la începutul anului, preţul petrolului să urce cu aproape 20%, iar barilul de Brent să ajungă la aproape 120 de dolari - cel mai ridicat nivel atins de la mijlocul lui 2008 până în prezent. În luna martie, preţul ţiţeiului Brent a câştigat 2%, creşterea fiind limitată de aşteptările privind cererea redusă după dezastrul din Japonia.

În cazul în care cotaţia ţiţeiului va continua să creas-că, vom asista şi la o nouă majorare a preţurilor alimentelor, aflate deja la un nivel record.

"Dacă preţul petrolului va creşte în continuare, spre vârful din 2008, atunci economiile avansate vor încetini semnificativ, iar multe dintre acestea vor cădea, din nou, în recesiune", avertizează economistul Nouriel Roubini, preşedintele "Roubini Global Economics", subliniind că, şi în situaţia în care preţurile se vor menţine pe parcursul lui 2011 la nivelul actual, expansiunea globala va încetini, iar inflaţia va accelera. (A.V.)

Regimul Gaddafi sub semnul întrebării

Colonelul, peste 40 de ani în fruntea Libiei

Deţineri ale Libiei, prin Libyan Investment Authority (LIA), Libyan Arab Foreign Investment Company (LAFICO) şi banca centrală:

CALENDARUL EVENIMENTELOR

Producţia de petrol din Libia - al 12-lea stat exportator de profil din lume, a scăzut semnificativ de la momentul izbucnirii violenţelor, ajungând la aproape 400.000 de barili ţiţei/zi, de la circa 1,6 milioane de barili anterior conflictelor.Totuşi, Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol a produs mai mult în această perioadă, înlocuind ţiţeiul lipsă din Libia.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Care grup de pe Wall- Street castiga mai mult din Afacerea Libiana ? Cumva cel care i-a invatat pe greci sa-si ascunda gunoiul datoriilor sub pres?Daca stim grupil respectiv ,in mod automat aflam ramificatiile bancare din City-ul londonez si grupul Rotschild. Care este un rechin discret: simte mirosul de petrol precum rechinii mirosul de sange! De la mare distanta! Si manevreaza astfel ca profitul sa fie maxim! Nu-i asa?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb