TENSIUNILE PRIVIND GRECIA S-AU REDUS Euro, în prima apreciere săptămânală din ultima lună

A. V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 4 iulie 2011

Euro a înregistrat, în perioada 27 iunie - 1 iulie, prima apreciere din ultimele patru săptămâni, în raport cu dolarul, investitorii fiind optimişti cu privire la viitorul Greciei. Aceştia consideră că statul elen va evita intrarea în incapacitate de plată, după ce Parlamentul de la Atena a aprobat noul plan de aus­teritate propus de guvern.

Moneda unică a crescut cu 2,4% săptămâna trecută, ajungând la 1,4526 dolari vineri, la New York, de la 1,4188 dolari în data de 24 iunie. Cotaţia a urcat chiar până la 1,4552 dolari/euro în perioada menţionată, înregistrând cel mai ridicat nivel din 9 iunie până în prezent.

Euro s-a apreciat semnificativ şi faţă de franc, consemnând cea mai importantă creştere din ultimii doi ani: +4,1%, la 1,2316 franci. Aprecierea este cea mai mare din martie 2009 până la momentul actual.

Euro va continua să crească în perioada următoare, potrivit analiştilor, care aşteaptă ca, în această săptămână, Banca Centrală Europeană (BCE) să majoreze dobânda de referinţă.

Grecia ar putea primi un ajutor financiar extern suplimentar de până la 85 de miliarde euro (124 miliarde dolari) în cadrul celui de-al doilea pachet de salvare de la instituţiile financiare internaţionale, suma incluzând şi contribuţia investitorilor privaţi, anunţă Thomas Wieser, directorul departamentului de politică economică şi pieţe financiare din cadrul Ministerului Finanţelor din Austria.

Conform spuselor oficialului de la Viena, programul de salvare pregătit de UE şi FMI pentru Grecia are o valoare totală de 190-195 miliarde euro, care include cele 110 miliarde euro acordate anul trecut. Fondul Monetar Internaţional va asigura 30% din noul sprijin financiar, iar zona euro şi investitorii privaţi vor contribui cu restul de 70%, a afirmat Wieser. Într-o teleconferinţă desfăşurată sâmbată seara, şefii finanţelor din cele 17 ţări ce formează zona euro au decis ca următoarea tranşă din împrumutul de 110 miliarde de euro, aprobat pentru Grecia în mai 2010, să fie oferită până la 15 iulie, dacă boardul Fondului Monetar Internaţional o va aproba.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb